10

salutul romanesc

am ridicat din spranceana aia stanga (desi eu pot ridica din amandoua, pe rand sau deodata, depinde cum am chef) cand am am observat cat interes se dezvolta in jurul salutului romanesc. banuiesc ca stiti faza cu salutul romanesc, o gluma ironica a unui comediant francez la adresa cersetorilor "romani" intalniti la tot pasul nu doar prin Franta ci cam prin toate statele. daca ar fi avut Africa bani... si acolo ar fi fost de-ai "nostri".

s-a sarit in sus ca e discriminare, ca ne lezeaza gluma asta. banuiesc ca de acuma toti or sa ne priveasca cu alti ochi si or sa creada ca suntem niste oameni saraci si care cersim si care furam si dam in cap, contrar cu imaginea ce am proiectat-o pana acuma peste hotare de oameni muncitori si destepti si atotsuficienti si gospodari si primitori de oaspeti si....

oare s-a sarit in sus pentru ca adevarul doare? sau in cazul de fata, jeneaza? pe mine nu ma deranjeaza gluma respectiva pentru ca nu ma regasesc in ea. si cred ca nici tu nu te regasesti in ea. e o gluma si trebuie tratata ca atare.

cand te gandesti ca noi romanii suntem o natie de oameni care stim sa radem de o gluma buna, cum ar fi daca dintr-odata, afland scotienii sau alte natii de bancurile ce le avem cu ei, s-ar simti ofensati ? sincer.. intereseaza pe cineva ca s-au suparat? nu.

hai sa va zic una buna: teo trandafir e deputat. cine zicea oare ca parlamentul si politica noastra nu e un show? uite, acuma vor avea si o moderatoare de calibru. stay tuned for next episode of  "asa-i la noi"



18

voi ce ati face?

am ramas surprins citind un articol din evenimentul zilei in care o femeie a adoptat o fetita de un an si cateva luni, iar zece ani mai tarziu, nu ii mai trebuie. motivul? simplu. a aflat ca fetita este bolnava suferind de autism si retard psihic.

ce mi se pare ciudat e ca a crescut fetita mai bine de 8 ani de zile stiind ca fetita este bolnava. desi medicii de atunci i-au spus cand a infiat-o ca este sanatoasa. acum ea afirma ca a fost "fraierita".

deci simplu spus: medicii i-au spus ca ii sanatoasa, ea i-a crezut, a infiat fetita, apoi si-a dat seama ca ceva nu e bine si a mers la un doctor care a diagnosticat-o pe micuta. si in loc sa strige atunci, ea decide sa o creasca in continuare.

abia acum, dupa ce are si ea un copil de 4 ani, remaritata, decide ca nu ii mai trebuie fetita.

nu stiu ce ma pune mai mult pe ganduri. faptul ca trateaza copila ca pe un aparat luat dintr-un magazin pe care vrei sa il returnezi pana nu ii expira garantia? sau usurinta cu care anumiti medici pun niste diagnostice, spalandu-se pe maini.

o imagine sinistra imi vine in minte: pe strada o femeie cu o gramada de puradei in brate si intr-un carucior strigand in gura mare:" avem copii de vanzare!!! buni, tineri, fragezi. luati pana is proaspeti. 3 la  zece mii!!! oferta imbatabila! veniti si luati-va copii."....

daca un copil e bolnav de autism si retard psihic... se descalifica de la iubirea si afectiunea oamenilor mari?



9

doar atat...

O foaie albă.
Doar atât..
Fără cuvinte,
Fără lacrimi,
Cu regrete
Fără glasuri,
Cu suspine
Făr’ atingeri...

A rămas
imaculat caietul
fără cifre corectate,
fără of-uri
şi alinte
Fără zâmbete-ngheţate

Doar atât...
O foaie albă

Ce înăbuşa durerea
Şi iubirea din privire
Ce atinge inimi grele
De păcate si suspine...
Ce mă şterge din privirea
ta şi-a zilelor de mâine... .



ta şi-a zilelor de mâine... .



18

bebe meu are un an

 am implinit un an. bine, nu eu ci blogul meu. dar alaturi de el si eu. e fain sa fi bebelus. mai dai din picioare, din maini si daca nu iti convine ceva te pui pe plans si strigi tare iar apoi sa vezi minune: brusc devii buricul pamantului. si toti incearca sa te binedispuna. mai exact incearca sa iti inchida gura.

am avut o gramada de reactii faine de la voi. si pentru asta va multumesc tuturor celor care v-ati pierdut sau castigat un 5 minute citindu-ma. si apoi inca 5 ca sa ma comentati. si inca 5 minute ca sa meditati la nebuniile mele. si inca 5 ca sa va opriti din ras. si inca 5 minute ca sa va stergeti lacrimile. si inca 5 ca sa va opriti din adresarea printre dinti a anumitor apelative. si inca 5 minute ca cititi postul acesta.


mi-am schimbat si hainutele si scutecele sau scutecelile sau scutecurile... in fine, ati prins ideea. am zis sa fac totul mai aerisit ca tot e primavara. nu stiu cat mi-a reusit. o sa va ia putintica vreme pana va obisnuiti, dar stati linistiti ca n-am aruncat nimic. totul este inca aici.

cineva m-a intrebat, pe un ton ironic evident, daca faptul ca am blog ma face mai destept. raspunsul meu e nu.  nu ma face mai destept. sunt la fel de destept ca si inainte. doar ca acuma desteptaciunea sau prostia mea e publicata.

hai sa facem ceva. o mica trivia cu intrebarile care mi-au fost puse de-a lungul timpului la care le dau acuma raspuns.

 de ce am blog?
 simplu: fiin`ca n-am jurnal.
 de ce scriu?
 ca ma relaxeaza.
 sunt mandru de mine?
 intotdeauna am fost.
 la ce ma ajuta blogul?
 care parte din relaxare n-ai inteles???
 macar faci ceva bani de pe blog?
 nu. nu asta e scopul blogului si nici nu va fi vreodata.
 de ce nu iti inchizi blogul? si asa scrii doar prostii
 imi plac prostiile mele. si am sa il inchid cand ma voi satura eu de el. nu tu de el
 esti un mare mincinos!!!
 eu? mare?

si mai exista.. dar le-am uitat. la fel cum uit toate cuvintele jignitoare care mi se adreseaza.

uhm, tuturor celor care ma citesc, am o singura rugaminte, sub fiecare postare este sectiunea reactii. faceti un click pe una din reactiile de-acolo.

ma gandeam sa va pun niste link-uri la postarile anterioare la care am fost foarte citit.
voi incepe cu primul meu post, ca sa vedeti de unde am inceput si unde am ajuns.
apoi, cateva din postarile cu cel mai mare numar de vizite
 de ce suntem mai buni ca voi
mishu vs. mihai
hai sa ne despartim da` pe mess
luceafarul reeditat
fetele e sambata e shopping day
chiar ne temem de femeile puternice?

si mai sunt. da` va las pe voi sa le descoperiti.
so... hepi barthdei tu mi....



13

despre pierderea rabdarii...



am avut acu ceva vreme o discutie cu o persoana pe care o stimez enorm, chiar daca nu ii arat lucrul acesta, despre un fapt banal: lipsa solo-urilor instrumentale de calitate din piese.

adica, orice piesa incepe, are continut mai mult sau mai putin interesant si apoi se termina. pe vremuri in continut mai era si cate un solo care dadea autenticitate piesei. era ca un fel de semnatura. cand auzeai primele note stridente deja stiai ce piesa e.

una din concluziile discutiei a fost ca ne-am pierdut rabdarea de a mai asculta o piesa pana la capat. adica sa fim seriosi, cati dintre voi, daca va trimite cineva o piesa pe youtube si vedeti ca are mai mult de 3-4 minute, nu va dati deja ochii peste cap?

sau daca o postare are mai mult de o pagina cat ecranul, cati dintre voi nu sariti peste si cititi prima parte si finalul? ce sa mai zic daca un film are mai mult de o ora jumate...

eu vad doua probleme aici si a treia mai profunda dar despre ea vb mai incolo. prima problema e ca ne-am pierdut rabdarea de a mai asculta, lectura sau de a urmari ceva. ne plictisim cu o rata alarmanta. oare pierderea rabdarii sa fie unul din motivele depresiei generatiei actuale?

a doua problema vine din partea celor care creeaza. si-au pierdut rabdarea in creeare si scot o creatie mai nefinisata, mai brutala, mai fara continut, care uneori mai mult zapaceste si asta doar pentru a scoate cat mai mult si cat mai repede pe piata pentru a lua atentia celui care ii asculta, citeste sau urmareste...

nu stiu care sunt primii vinovati. noi pentru ca nu avem rabdare cu creatiile astea sau artistii ca ne hranesc cu prajituri neterminate?


rabdarea, se stie, e o virtute. iar cel mai bine au invatat asta si nu cu o placere debordanta, parintii nostrii si cei care acum au peste 30 de ani cand erau fortati sa stea la cozi interminabile pentru a cumpara ceva.

o chestie ironic-amuzanta: pe vremea comunistilor, daca mergeai pe drum si vedeai o coada te duceai si stateai si tu la ea, chiar daca nu stiai ce se da. important era sa primesti. nu conta ce. si stateai cu orele sa primesti...

si acum sa revenim. ne-am pierdut rabdarea. si asta e unul din lucrurile cele mai grave. ne-am obisnuit asa de mult cu viteza ca uitam sa mai asteptam. vrem totul si vrem acum. vrem sa fim cei mai buni, cei mai bogati si cei mai bine vazuti dar fara sa trebuiasca sa o luam pe drumul lung, anevoiossi normal. sa nu trebuiasca sa umblam in genunchi. sa nu trebuiasca sa muncim din greu pentru asta.

stiti ce mi se pare amuzant? cei care sunt in ziua de azi rabdatori si stiu sa astepte sunt considerati lenesi. ei nu se incadreaza in tiparul de viteza al vietii asteia. sunt melcii si broastele testoase de pe autostrada...

si zi-mi: tu ai citit tot ce am scris aici? sau ai sarit peste pasajele care spuneau ca exact asta o sa faci?

invatati rabdarea. cultivati rabdarea. cineva zicea ca lucrurile bune se intampla celor ce stiu sa astepte. oare asa sa fie? eu inca astept...



16

T-1



poate o fi cafeaua de vina... poate altceva. poate altcineva. nu conteaza motivul. intrebarea oricum ma framanta de prea multa vreme. vreau sa ma eliberez de ea. sa scap. desi e ca si cum as scapa de un brat, sau un picior...

uneori sunt ostaticul unei singure idei, sau a unui singur gand. sau a unei singure intrebari, care ma rascoleste si imi macina toate celelalte ganduri si intrebari ca pe niste boabe de ceva si lasa in urma numa` un praf, impropriu i-am putea spune faina... dar nu. faina o folosesti la ceva. are un rol. praful gandurilor mele e nociv. asa ca trebuie imprastiat.

devine cu adevarat daunator doar atunci cand se gaseste in depozite mari si dezvolta un comportament coroziv..., de-aia trebuie imprastiat. cat mai fin posibil...

devine frustranta intrebarea mea. si cele doua raspunsuri care le am pentru ea se contrazic pana in maduva cuvintelor, se exclud reciproc. se anihileaza unul pe altul, astfel ca eu raman fara un raspuns categoric.

dar voi scapa de intrebarea asta. sunt sigur. intotdeauna a aparut o alta intrebare sau un alt gand sau alta idee sau alt sentiment care le-a inabusit pe toate dinainte, astfel ca n-a mai ramas decat franturi, schelete diforme din vechile ganduri. intreg cortex mi-e plin de putreziciune. imaginatie bolnava.

sa atrag blestematia si peste voi? sa va spun intrebarea? dar este o regula. daca va pun intrebarea trebuie sa o rumegati bine inainte de a da un raspuns. nu sunt permise raspunsurile instant. incercati sa va asezati pe ambele baricade. fiti si pro si contra. nu trebuie sa imi dati raspunsurile. raspunsurile sunt pentru voi. intrebarea e personala. de aceea si raspunsul va fi personal. pentru o dezbatere mai profunda, stiti unde ma gasiti...

apropo stiti care e pozitia optimistilor si a pesimistilor legat de dreptele paralele? pesimistii: "dreptele paralele nu se intalnesc niciodata". optimistii: "dreptele paralele se intalnesc la infinit".

macinati-va si voi gandurile: de ce-as mai visa?



7

pentru ea...


ai vazut draga mea ce nori sunt pe cer?
mai ai timp sa ii privesti,
sa-i vezi cum cresc?
...
ai vazut draga mea ce nori sunt pe cer?
inchide ochii si priveste-i
si spune-mi ce forma au cand se pierd...



8

prostia e somnul profund al inteligentei


asa cum am zis, azi terminam ceea ce am inceput ieri.cred ca ar fi o gramada de exemple a unor inventii menite sa ne imbunatateasca viata si pe care le-am deturnat. adica nu le-am deturnat ci le folosim ca sa ne "imbunatatim" excesiv viata. are rost sa mai zic de televizor? nu. nu cred.

intr-adevar, oamenii au trait greu si trebuiau sa faca fata la o multitudine de sarcini care de multe ori ii extenuau. da. erau rupti de oboseala fizica. lucrau zi-lumina, ca sa poata sa isi intretina familia iar seara de multe ori cadeau franti de oboseala.

intr-un fel am scapat de oboseala fizica. inca exista, dar nu la un nivel atat de ridicat. in schimb am inlocuit ceva natural cu ceva nu chiar asa de natural, zic eu. am inlocuit oboseala fizica cu cea psihica si mentala.

cand esti obosit fizic, faci un dus fierbinte, bei un ceai, te bagi in pat si te trezesti odihnit. in majoritatea cazurilor asa se intampla. nu vorbesc aici de exceptii. dar cand mintea iti e obosita, nu poti sa te recuperezi in urma unui somn. eventual un somn de cateva saptamani.

cu totii acuzam lipsa de oameni care sa fie adevarati lideri de generatie. oameni integri. oameni care sa fie vocea adevarata a unor oameni si nu a unor sondaje de televiziune. oameni cu coloana vertebrala a caror cuvant sa insemne ceva. oameni a caror da sa insemne da iar nu sa insemne nu.

probabil gresesc. dar iata ce am observat. cu cat oamenii is crescuti in puf si nu is pusi de mici sa se loveasca de probleme, pot fi asemuiti cu niste copaci de sera : inalti, frumosi, estetici, dar cu radacini slabe, care atunci cand sunt pusi in natura, la prima furtuna adevarata se vor frange.

un copac care creste singur in natura, da, poate creste inestetic, poate fi stramb, poate avea mai multe crengi pe o parte si mai golas pe cealalta, dar va asigur ca acel copac are radacini adanci.

nu ati observat paradoxul acesta? cu cat copiii au de toate si parintii le ofera pana si luna de pe cer, cu atat devin mai nefericiti si mai mizerabili? citeam o statistica la un moment dat, care afirma ca generatia de dupa 1990, de dupa caderea blocului sovietic, e cea mai depresiva generatie. si asta in ciuda faptului ca au totul.

cu cat au mai multe cu atata sunt mai plictisiti si cauta altceva. din nefericire nu exista altceva. nu mai au la ce sa viseze. ca sa nu ma intelegeti gresit. eu cand eram mic visam sa am o minge de fotbal de piele, sa am o chitara a mea... vise care par asa banalitati acuma pentru altii.

daca as avea puterea de a schimba ceva, stiti ce as face? as interzice accesul pruncilor la televizor si calculator pana pe la 15-16 ani. le-as arata ce inseamna sa fugi si sa te joci descult pe-afara pana la 21 seara. as pune accent pe jocul fizic si interactiunea dintre ei. le-as da dulciuri o data sau de doua ori pe saptamana si doar ca si premiu.

cred ca ar trebui sa punem accentul pe moderatie. sa invatam sa ne abtinem de la minunile tehnice. si asta sa o facem pana nu ne vor acapara cu totul si nu vom mai avea scapare.

si cred ca schimbarea viitorului nostru poate sa inceapa cu pruncii. noi oricum suntem prea incapatzanati...

istoria ne invata ca nu invatam nimic din istorie...



6

prostia e calitatea oamenilor dobitoci.



citind blog dupa blog, am ajuns pe blogul unei fatutze de 15 ani care la un moment dat isi pune intrebarea:" cum se face ca pe masura ce evoluam, lumea devine tot mai involuata?"

sincer va spun ca nu ma asteptam ca o fragezime intelectuala ca si ea sa puna o asemenea intrebare cu un bagaj atat de greu. sa nu mi-o luati in nume de rau ca ma refer la ea ca si fragezime intelectuala... dar ea isi mai pune si intrebarea daca a iubit vreodata. dar despre asa ceva, alta data...

problema nu e ca ea a observat asta, ci ca fiecare dintre noi vedem asta zi de zi. si nu doar ca o vedem da` integram in vietile noastre acest fapt anormal ca pe o normalitate fatidica din care nu putem scapa.

in educatia pruncilor incepe sa se puna din ce in ce mai mult accent pe calitatile si pe cunostiinta de a opera un calculator. in anumite tari din vest, in scoli, temele si lucrarile se fac direct pe calculator. in cativa ani asa va fi si la noi. oare are rost sa ne miram ca oamenii incep sa scrie tot mai urat?

in fond nu conteaza cum scrii cu pixul cata vreme esti un as la tastatura si poti scrie fara sa te uiti la tastatura. nu? tin minte ca noi faceam ore de caligrafie. acum nu cred ca se mai fac. eventual daca se fac, sunt mai simple aceste ore. vrei sa scrii caligrafic? foarte simplu: schimba fontul pe Lucida Calligraphy(my fav) si totul e rezolvat.

sunt curios cati dintre voi mai stiti sa scoateti un radical fara calculator. sau sa faceti o inmultire de genul ab x cd fara sa folositi altceva decat o foaie si un pix. nu-i asa ca e mai simplu sa folosim un calculator?

toate inventiile(plus, minus cateva) au aparut ca o dorinta de a imbunatati viata omului. laudabila intentie. dar mi se pare mie sau am invatat nu doar sa le folosim ci si sa abuzam de ele?

exemplu: calculatorul, inventat pentru asistenta in calcule f grele, l-am deturnat pentru jocuri si interactiune virtuala, filme si muzica piratate. tin minte ca eram la un moment dat la varu-mio in magazin si tanjeam dupa un calculator cat de cat bunicel pe care sa pot lucra, cand apare un prunc cu taica-so si ii cumpara ditamai statia grafica. motivatie? pai sa ii mearga toate jocurile.

masina. datorita ei distantele dintre oameni au fost reduse considerabil. se abuzeaza de ea? eu zic ca da. in momentul in care nu mai esti capabil sa mergi pe jos cateva sute de metrii ci iti iei masina:"ca sa ajung mai repede"... eu zic ca se abuzeaza.

telefonul. fara de care ar trebui sa asteptam zile intregi un raspuns de la cei dragi. foarte multa lume(nu toti!) il folosesc pe post de element de moda sau ascultat muzica si credeti-ma ca nu urasc mai tare aproape nimic decat sa se urce intr-un troleibuz doi prunci de la scoala si sa dea drumul la muzica tare la telefon... si daca se intampla sa fie si manele(ca in majoritatea cazurilor)... incep sa suflu greu.

apropo de asta. de ce oare atunci cand intr-un mijloc de transport, apar dj-eii ocazionali care ne pun dedicatii dupa dedicatii, nimeni nu reactioneaza? nimeni nu se uita urat... toti is pasivi. nu o data s-a intamplat ca intr-un mijloc de transport cineva sa asculte muzica si sa ma duc si sa ii spun fie sa dea mult mai incet fie ca nu vreau sa ii ascult muzica.

nu vreau sa va obosesc. o sa revin maine cu concluziile. (ce m-am enervat la faza cu telefonul....)



8

you have 0 friends


nu sunt fan southpark. si nu sunt de acord cu tot ce zic ei. uneori nici macar cu 1%. dar cu ultimul episod m-au dat pe spate. nu ma asteptam sa puna o intrebare atat de grea.

care e ideea episodului? pai baietii isi fac profil pe facebook. si intregul episod urmareste interactiunea lor atat fata in fata cat si prin intermediul facebook-ului. pe moment am avut intentia de a va povesti episodul, da` cred ca mai bine il veti descoperi voi singuri.

revenind la intrebare. la un moment dat in cadrul episodului apare intrebarea:" cine e mai important? userul sau profilul lui?" pentru mine, episodul s-a oprit acolo si am inceput sa ma gandesc la intrebarea asta.

cine e mai important? userul sau profilul lui? pare o aberatie sa pui o asemenea intrebare. raspunsul logic si instant e ca userul e mai important. dar, cand ma refer la profil, nu ma refer doar la poza si datele de nastere, ci la intreaga interactiune care apare intre tine si ceilalti de pe facebook.

aici intra comentariile, intrebarile, quiz-urile, pentru prieteni, pentru 2 prieteni, mafia wars, farmville si toate celelalte lucruri care exista acolo si care de multe ori "parca" ne forteaza sa ramanem logati.

va dau un exemplu: farmville. am fost captivat de joc. in asemenea hal incat, fiind in vizita la un prieten, i-am cerut sa ma lase sa intru online ca mi-a crescut recolta si trebe sa o culeg si sa plantez alta. n-are rost sa mai povestesc de ridicolul situatiei.

cand un profil are asemenea influenta asupra userului, incatusandu-l practic in lumea lui virtuala, nu prea mai poti afirma ca userul e cel important ci ca el devine sclavul profilului de pe facebook.

hai sa vad cine mi-a mai comentat, cine ce mai face, cine si-a pus poze noi, i like this, hai sa mai fac un quiz... nu vi se par cunoscute lucrurile acestea?

nu sunt impotriva facebook-ului, in fond il folosesc pentru promovarea blogului. dar consider ca in orice lucru trebuie sa existe moderatie. cei care ma aveti in lista de prieteni ati observat, banuiesc, ca eu nu mai joc farmville sau orice altceva, sau ca nu mai raspund la quiz-uri decat foarte rar... sau la intrebarile puse pe "peretele" meu.

nu va cer sa renuntati la facebook. ci doar sa va ganditi daca merita sa investiti atata timp in profilul vostru. as putea sa merg mai departe cu intrebarile, dar deobicei nu prea ai ce discuta in mod logic cu dependentii, indiferent de substanta lor, iar in cazul de fata, am vrut sa vorbesc dependentilor de facebook... din nefericire prea putini ma vor auzi... sunt prea ocupati cu profilul....

stan, poke ur grandma...



12

de prea multa durere...

asa. revenind: ceea ce nu te omoara te lasa schilodit. stiu ca nu e incurajarea cu care eram obisnuiti, cum ca ceea ce nu te omoara te face mai puternic, dar cred ca am destul de multa dreptate si am sa va explic cum vad eu lucrurile...

in momentul de fata am o imagine in cap care imi e destul de greu sa o aranjez in cuvinte, dar voi incerca. chiar cu riscul sa nu ma intelegeti. uneori nici eu nu ma inteleg. asa ca nu e stres..

ideea e in felul urmator: te lupti asa de mult cu o chestie, un obicei, un eveniment, un ceva, incat trebuie sa lasi pe campul de batalie anumite extensii de-ale tale. un picior, o mana, un deget, un ochi, o ureche, care transpuse figurativ se refera la cateva trasaturi de caracter sau parti ale personalitatii tale: jovialitatea, spiritul ludic, acuzatia, perceptia lumii, ascultarea vocii celor ce te inconjoara....

evident ca acestea sunt doar un exemplu, de fapt sunt mult mai multe lucruri aiurea care le avem: invidia, gelozia, nebunia, iresponsabilitatea si altele pe care le stiti foarte bine. dar nu ma refer doar la lucruri rele pe care le pierdem, uneori pierdem si lucruri bune. sau ma rog, renuntam la ele...

cu alte cuvinte, cateva din lucrurile care te ajutau sa relationezi cu cei din jurul tau, fie pozitiv, fie negativ. iar deobicei cand batalia e feroce, intotdeauna te va schimba. eu merg pe ideea ca schilodirea poate fi pozitiva.

e ca si cum am fi un brad cu prea multe crengi, care ramane pipernicit din cauza lor pentru ca se dezvolta mai mult orizontal decat vertical. iar pentru a putea corecta asta, trebuie sa taiem anumite crengi, sa il curatam de uscaturi dar si de anumite crengi verzi, pentru a putea sa il ajutam sa se dezvolte si sa creasca frumos si inalt.

uneori trebuie sa ne lasam schiloditi de crengile care ne-ar putea delimita si afecta dezvoltarea noastra ca oameni.

si da. cand ti se taie o creanga, fie buna, fie rea, vei urla de durere. si de multe ori nu stie nimeni sa iti aline aceasta durere. in fond... vei deveni alt om, iar vechile remedii nu mai ajuta.

m-am intins. vroiam sa va scriu azi despre facebook. dar probabil o sa vorbim maine de el.

un ultim gand. nu tot ceea ce ne doare ne si transforma la fel cum nu orice transformare ne va durea. m-am contrazis cumva? nu cred. in mintea mea totul are logica. chiar daca gandesc mult prea incalcit...



7

mai este speranta.



aseara m-am uitat la meciul de fotbal dintre bayern si manchester. am tinut in aceasta confruntare cu francezul ribery de la bayern. oricum nu imi plac englezii cu exceptia lui liverpool.

in minutul 41 eram pregatit sa inchid televizorul. era 3-0 pentru manchester. eram profund dezamagit de rezultat si de jocul lui bayern. am sperat intr-o revenire, dar de cate ori nu am avut eu sperante desarte?

deobicei imi place sa tin cu echipele mai slabe, mai sarace, mai fara statut de vedete si sper ca buturuga mica sa rastoarne carul mare. nu o data mi-au fost inselate sperantele. dar asta nu ma impiedica sa sper de fiecare data.

aseara, insa sperantele mele mi-au fost implinite. un gol balbait si apoi un gol de toata frumusetea a facut ca bayern sa castige dubla confruntare si sa mearga mai departe.

nu e un post despre fotbal, daca la asta va gandeati. ala era numa` intro. vroiam sa va vorbesc despre sperante si despre puterea de a crede.

cred ca fiecare am trecut pe-acolo. am fost in varful lumii si apoi a trebuit sa trecem prin cea mai adanca vale. totul era bine si orice am fi vrut sa facem ne iesea ca mai apoi sa nu putem lega nimic.

nu e pericol mai mare pentru om decat sa treaca prin esescuri. dar deasemenea nu e scoala mai buna decat esecul. modul in care faci fata dezastrului, te va schimba intr-un om puternic sau intr-o lichea.

cand esti cazut, n-ai voie sa iti plangi de mila pentru prea multa vreme. da. ai dreptul sa te jeluiesti. dar tine minte ca fiecare minut in plus pe care il petreci plangandu-ti de mila e un un minut in plus care te aduce in starea de complacere.

cu totii esuam. dar nu toti reusim sa ne ridicam. frate-mio avea notat pe un caiet de mate, pe ultima foaie:"nu e ratat cel care cade, ci cel care nu se mai ridica"... si asa e.

rationalistii intotdeauna ne vor condamna pe noi cei care speram, credem sau visam. ei nu inteleg ca nu totul poate fi cuantificat. nu intotdeauna 1+1=2. uneori 1+1=1. eu nu cred in ridicarea unuia daca nu are puterea de a spera sau de a crede. si pentru aceasta suntem condamnati. rationalul nu va intelege niciodata credinta. de aceea nici nu incerca sa i-o explici. credinta trebuie simtita si traita si nu explicata.

ceea ce nu te omoara, te lasa schilodit....



12

e iarasi primavara...



cand eram prunc si abia imi mijeau ideile despre ce ar insemna sa tii la cineva mai mult decat doar ca la un simplu prieten, cand am intrat intr-o stare cu totul noua si foarte speciala din care nu mai e chip sa scap, atunci cand am inceput sa simt si sa vad lumea prin ochii inimii, mi-am facut un obicei.

in fiecare primavara eram indragostit. bine hai sa nu zic chiar indragostit, dar ma gandeam intens la cineva anume. si am descoperit ca nu era sentiment mai fain ca acela sa treci pe sub un copac inflorit, sa inspiri mirosul acela puternic, sa te gandesti la persoana speciala si sa expiri totul intr-un zambet. iar in centrul fiintei tale ceva sa te roada cu neliniste... asta era primavara pentru mine.

in anii cand mergeam la scoala generala, eram indragostit de o colega. iar primavara pentru mine insemna sa trec prin colonia maria, pe sub salcia, pe care au taiat-o de ceva ani. avea un miros asa de puternic atunci cand inflorea... intotdeauna cand trec pe sub o salcie inflorita, mintea mea calatoreste in timp si pe fata mi se asterne un zambet fericit...

apoi, cand am mers la liceu, am avut alte iubiri, dar ceva a ramas constant. in drumul meu spre liceu, treceam aproape intotdeauna prin centrul orasului unde mai marii s-au gandit sa planteze Magnolii. singurul lucru neschimbat pentru mine in toate iubirile liceene a ramas Magnolia. primavara pentru mine insemna sa trec pe sub copacii acestia si sa admir florile mari si parfumul puternic si sa intru automat intr-o stare de visare...

in anii in care am fost student, primavara insemna sa stau in curtea caminului, sub cei 2 visini care se imbracau in alb, sa imi sorb cafeaua imbaiat de razele soarelui si sa par nervos ca ma ploua cu petale, desi imi placea enorm... iubirile-au trecut, dar acel sentiment si obicei a ramas intiparit in minte si inima.

m-am intors acasa si pentru prima data dupa foarte multi ani, imi dau seama ca am nevoie de un alt copac care sa infloreasca si de altcineva care sa imi fure gandurile... si poate aceasta altcineva sa fie ultima...



7

marti=ploua


ieri, spre seara, m-am plimbat prin ploaie. nu foarte mult, cam vreo 40 de minute. nu a fost o ploaie puternica, ci mai degraba o mangaiere fina pe fatza mea. m-am simtit curatat si alintat.

v-am spus ca imi place ploaia? daca nu v-am spus atunci va spun acuma: imi place ploaia. si uneori singurul lucru care imi place mai mult decat ploaia e vantul de vara. cel care prevesteste o furtuna...

daca ar fi sa imi aleg sa fiu orice altceva decat om, as alege sa fiu apa... asta doar pentru ca mi se pare asa de fascinanta. e cel mai rabdator element, dar si cand isi pierde rabdarea distruge totul. poate incasa o gramada de lovituri dar niciodata nu arata lovita.

e fara forma. tot timpul imprumuta forma celui care o poate cuprinde. se muleaza perfect si umple toate golurile. poate taia roca cea mai dura si poate eroda totul. poate musca putin cate putin sau pur si simplu face ca totul sa explodeze in fata ei... are o forta distructiva mai mare decat focul. de fapt si focul e stins cu apa...

absenta ei ucide iar prea multa abundenta aduce moartea. desi isi are locuinta pe pamant, a invatat inaintea noastra sa zboare, sa pluteasca si apoi sa revina pe pamant.

in prezenta ei, intotdeauna vei gasi abundenta vietii. stiati ca apa are o pelicula fff subtire care o impiedica sa isi mareasca volumul ca si gazul? si ca pelicula asta apasa cu o forta imensa asupra moleculelor de apa astfel incat sa stea adunata?

da. mi-ar placea sa fiu apa. sa ma evapor cand imi e prea cald, sa plutesc apoi, iar cand vad nevoie de mine pe pamant sa cobor si sa ma daruiesc pentru viata... sau poate doar sa te mangai pe tine si sa iti soptesc:" totul va fi bine..."





13

nici eu nu cred in dragoste...

am urmarit aseara un documentar care m-a tulburat. era pe bucati de cate 10 minute, da` nu asta conteaza. era despre copiii strazii care isi duceau veacul intr-o statie de metrou din bucuresti.

felul in care relationau intre ei, structurile de conducere, supravietuirea si chiar incercarea de educare a lor cu ajutorul unor asistenti sociali totul e dincolo de cea mai neagra realitate. e destul de vechi filmul. dar cat se poate de actual.

cel mai mult m-a cutremurat raspunsul la o intrebare adresata uneia dintre fetele de-acolo. "crezi in dragoste?" "nu. nu cred in dragoste. eu cred in Dumnezeu. ca El e mai mare..."

m-a cutremurat raspunsul ei. are dreptate. chiar daca la un nivel foarte simplist. dar are foarte mare dreptate. Dumnezeu e mai mare decat dragostea, chiar daca Dumnezeu e si dragoste. Dumnezeu e si bunatate si dreptate...

eu zic ca merita sa va rupeti o bucata de timp ca sa va uitati la modul in care isi duc viata macarena, ana, marian, mihai... o viata careia nici macar viata nu ii poti zice, dar dupa cum zicea mihai, care are 12 ani: mie imi place cel mai mult ca sunt liber...

uneori ne vaitam asa de mult de viata incat uitam sa o mai traim...



3

Vinerea cugetarilor...


se pare ca suntem prizonierii propriei noastre curiozitati. zic asta pentru ca ieri, dand mass-uri cu " cea mai tare pacaleala ever" si un "nu pot sa cred!!!" am adunat 131 de vizitatori... ceea ce inseamna de 3 ori mai mult decat numarul celor care ma viziteaza...

ideea de la care am pornit era simpla. un banc:" un copil vindea ziare si striga in gura mare: "cea mai mare inselatorie: 2050 de persoane inselate. cumparati editia de azi".. un trecator il opreste si cumpara un ziar. deschide ziarul flamand sa citeasca stirea. stupoare, in ziar nu scria nimic. in schimb il aude pe copil strigand: "cea mai mare inselatorie : 2051 de persoane inselate. cumparati editia de azi..." "

avem o foame necontrolata pentru interesant, pentru tot ce e iesit din comun. vrem altceva decat ceea ce avem acum. cineva zicea sa avem grija cu ce ne dorim, pentru ca atunci cand vom primi, ceea ce deja aveam vom pierde..

inca ma roade blestemul chinezesc care zice :" fie sa traiesti vremuri interesante si sa primesti tot ce iti doresti". nu inteleg de ce e blestem. ce anume au stiut cei care i-au pus eticheta de blestem?

de ce sa nu imi doresc mai mult? e gresit sa vreau altceva? nu am dreptul sa cunosc dincolo de stiinta ce o am pana acum? intrebari care practic nu isi au rostul. suntem liberi sa facem si sa devenim ce vrem. cu anumite conditii sociale...

acu ceva vreme, in anglia, a fost o campanie publicitara care spunea:" Dumnezeu probabil ca nu exista. asa ca nu te mai ingrijora si traieste-ti viata"... ce simplu. ce usor. ce frumos si cat de gresit...

azi rememoram crucificarea lui Isus. daca as putea sa imi satisfac curiozitatea, as vrea sa merg pe Golgota, sa vad cum moare. sa vad cum e parasit de Dumnezeu. sa inteleg intunericul care s-a lasat peste lume in momentul cand a murit. sa-mi inteleg valoarea...

de fapt cea mai mare pacaleala ever stiti care e? cea pe care diavolul ne-o sopteste zi de zi:"oare chiar a zis Dumnezeu...?" "fa ce vrei, oricum nu exista Dumnezeu" "nu esti mai mult decat ceea ce esti acum." "te poti mantui prin ceea ce faci" si altele de genu, pentru fiecare in parte are anumite seminte pe care le seamana. la unii de indoiala, la altii de atotsuficienta, la altii de neputinta...

iar cea mai mare pacaleala e ca noi ne permitem sa ne indoim de existenta lui Dumnezeu, dar dracii cred si se infioara...

Doamne, ai mila de mine pacatosul...



5

cea mai tare pacaleala ever :D


zambeste, maine chiar va fi mai rau :D