6

scoala ideala (I)

"io am scoala ba! ca io is la seral"... asa i-am auzit acu cateva seri pe doi, certandu-se prin fata geamului meu de la bucatarie. m-a amuzat enorm. se chinuiau de zor sa calculeze ceva data. evident ca limbajul era extrem de colorat. erau oameni dintre aceia care folosesc injuraturile pe post de semne de punctuatie.funny school Pictures, Images and Photos

intr-o lume a modei si a trendului si a must have-ului, scoala, ma refer la seral, colegiu, facultate, nu e altceva decat un trend. o moda tampita. hai sa facem toti o scoala. cand ceva se generalizeaza, devine banal, comun. daca tot se vrea o facultate, recomand citirea cartilor si invatarea lor acasa. n-ar fi nicio diferenta.

umbla prin facultatea mea un banc:" care e diferenta intre inginerul roman si cel strain? simplu: romanul invata cartea pe cand cel strain invata unde sa caute in carte" si radeam superiori ca noi suntem mai destepti. nu stiu de ce credeam asta. faptul ca detii toate cunostiintele din lume nu te ajuta la absolut nimic. decat in cazul in care stii sa le si pui in practica. si asta nu te invata la facultate.

te invata orice. is in stare sa te invete integrala dubla de suprafata cu care sa calculezi suprafata inimii. ma intreb oare cati dintre colegii mei s-au oprit macar o data ca sa faca un asemenea calcul. sau mai tineti minte fomula involutei?

m-am bucurat cand am auzit ca se reduc anii de facultate de la 5 la 4 ani. am sperat. am sperat ca poate asa baza teoretica va avea un corespondent echivalent in practica. m-am inselat amarnic. stiti ce au inteles ei din reducerea asta? ca trebuie sa mentina toate materiile si sa le predea la fel. practic nimic nu se schimba. doar timpul e mai scurt.

o facultate ideala, din punctul meu de vedere, este un cadru in care iti alegi ce vrei sa studiezi. si exista un om, la fiecare domeniu in parte, gata sa te indrume cu cea mai mare placere. un indrumator si nu un profesor cu aere de demizeu.

apoi, dupa ce ti-ai ales domeniul, sa te focalizezi pe el. si sa faci experimente care sa te ajute sa intelegi principiile pe care e cladit domeniul tau. 80% practic. 10% teoretic si 10% inovatii si tendinte. stiti ce nu mi se pare normal? cei care pretind pentru examen sa inveti exact ceea ce au scris ei. cuvant cu cuvant.

cata vreme invatam gandurile unuia, nu trebuie sa mai gandim. cata vreme nu mai trebuie sa gandim, ne multumim cu ce avem. si ce avem ne este suficient. nu credeti? priviti in jur, trageti aerul tare in piept si soptiti-va:" sunt multumit!" hai. va provoc. puteti? eu nu.



bogatul sarac

si povestea era cam asa: se spune ca a fost odata un bogat. dar nu era un bogat din neamul celor care cu truda si osteneala isi strang averea, ci era un tanar care isi mostenise averea de la parintii lui, astfel ca el nu a invatat niciodata valoarea banilor si a avutiei. nici macar a bunului simt.

isi traise viata in puf si desfatare. avusese tot ce ii dorea si tanjea inima. dar nu stiu cum se face ca cu cat avea mai multe cu atata devenea mai rece, mai arogant si mai inchis. nimic nu il mai multumea si nimic nu il mai bucura. cauta tot timpul ceva nou si dupa ce incerca noutatea, aceasta devenea plictisitoare pentru el.

intr-o zi, se intampla, in timp ce isi sorbea cafeaua la una din cafenelele din centrul orasului, sa il deranjeze o copila. sa fi tot avut vreo zece anisori fatuca. umbla desculta si un tricou rupt ii era atat bluzita cat si fustita. ea vazandu-l la masa, merse la el si ii ceru, tremurand de foame si nesomn, ceva de-ale gurii.

"Mars de-aici tiganco! crezi ca eu imi impart avutia cu netrebnicii?" zise el si incepu sa rada zgomotos si batjocoritor.

"Hai, nenea, o bucatica mica de covrig. va rog frumos. n-am manacat de ieri dimineata" zise ea aproape plangand.

"Hai pleaca! nici eu n-am mancat nimic de ieri." zise el batjocoritor.

fetita, se uita la el si fara sa zica nimica, privea absenta la masa lui.ridica din umeri, ca si un om mare plin de durere si care pare a vorbi singur. incepu sa lacrimeze si pleca.

nu stiu ce s-a intamplat si cum, destul doar sa va zic ca tanarul nostru bogat a ajuns sa isi caute mancarea printre gunoaie si orice balta mai maricica ii devenea loc de imbaiat. perioada avutiei si bunastarii lui parca nici nu existase. nu mai avea privirea batjocoritoare din alte dati. nici macar zambetul ironic. arata ca si un om infrant.

intr-o seara, se plimba prin spatele unui restaurant faimos, unde el obisnuia sa fie un client fidel. intra pe aleea dosnica unde se afla tomberonul de gunoi sperand sa mai gaseasca acolo ceva resturi de mancare sa isi potoleasca foamea. cum ajunse acolo, un miros imbietor de mancaruri alese il facu sa isi inchida ochii si sa inspire aroma.

deodata iesi un bucatar sa arunce ceva mancare si il vazu. si il intreba ce face acolo. el ii raspunse ca ii este foarte foame si daca nu sunt resturi de mancare, macar sa se sature cu mirosul lor. bucatarul se enerva si il goni de-acolo. nu inainte de a ii cere plata pentru mirosul pe care l-a adulmecat tanarul nostru.

tanarul i-a zis ca nu are bani, dar ii va aduce, numa` sa il lase sa se mai bucure de mirosurile alea. bucatarul fu deacord. tanarul pleca, facut rost de niste banuti, de la ceva trecatori binevoitori si se intoarse la restaurant. bucatarul era tot acolo asteptandu-l. deja se facuse noapte de-a binelea si incepu si sa picure putin.

cand ajunse, bucatarul il intreba:"Mi-ai adus plata asa cum ne-a fost intelesul?". "Da." zise tanarul nostru. scoase o moneda si o arunca pe asfalt. ecoul monezii se auzi rece si metalic. bucatarul ramase mirat."de ce ai aruncat moneda si nu mi-ai dat-o ca si plata?".

"ti-am platit aroma ce-am consumat-o, cu ecoul monezii ce-am aruncat-o." si apoi pleca de-acolo.

si eu am auzit povestea asta de la un prieten, acu multi ani....



9

am sa ma intorc....

duminica seara, ne-am strans o mana de prieteni si am dat o fuga pana in cheile turzii. doar asa. sa mai vedem daca sunt tot acolo. sa ne amintim cum arata. sa ne facem niste poze. sa respiram aerul tare de natura. sa simtim iarba verde cum se inchina sub fiecare pas al nostru.

parca de-abia acuma a trecut iarna. iarba verde, cantul trist al greierilor care saluta apusul, stancile intelepte si tacute care priveau la nebunii care urlam descatusati de tacerea impusa de oras. am urlat. mi-a raspuns ecoul. mi s-a parut atat de strain.

in oras nu ai ecou. sunetul se frange brusc in blocurile de beton monstruos asezate. claxonul masinilor e singurul care mai are ecou in oras. noi am renuntat. batalia am pierdut-o cand am crescut. ii invidiez pe pruncii carora nu le pasa de orele de liniste sau de oboseala oamenilor mari.

acolo, pe dalma aceea din chei, mi-am inchis ochii si mi-am intins bratele. pentru o clipa am zburat. i-am privit pe toti de sus. am planat deasupra cheilor si apoi am urmarit furios cursul molcom al hasdatelor. am deschis ochii si-am zambit.

ma voi intoarce. si voi veni cu cortul. stiu eu un loc bun. si acolo imi voi continua visarea. departe de oras. departe de probleme. departe de criza. departe de lumea infranta de beton. departe de strazile asfaltate. si da. voi umbla descult...



2

despre muzica si solutii

pentru mine a fi inconjurat de muzica inseamna fericire. si nu am o implinire mai mare decat sa pot canta. daca cineva ar vrea sa ma pedepseasca, ar fi simplu. sa imi ia toata muzica. sau sa ma incapaciteze astfel incat sa nu mai pot canta.

pentru mine chiar si tacerea are muzicalitate. undele muzicii, simetria ei, intelesul tainic, culorile si formele desenate in mintea si sufletul meu, totul e un spectacol aproape desavarsit. sunt asa de recunoscator ca pot canta. ca am placerea de a canta si mai ales dorinta.

tipul de mai jos canta la chitara. dar n-are maini. canta cu picioarele. si face o melodie atat de placuta. si-a depasit conditia. el e un invingator. ascultati-l. nu o sa va para rau.



imi aduc aminte de o istorioara. se spune ca un magarus se plimba de nebun prin sat si a cazut intr-o fantana secata. si a inceput sa urle. oamenii au auzit si au venit repede. si s-au gandit ei cum sa il scoata de-acolo. si au ajuns la concluzia ca fantana e prea adanca si nu pot sa il scoata, asa ca mai bine sa arunce nisip si sa il ingroape.

si au inceput ei sa arunce nisip peste magarus. asta cand a simtit nisipul pe spate l-a scuturat jos si apoi il calca in picioare. cu fiecare lopata de nisip facea la fel: scutura si calca. si sa vedeti minune, magarusul a ajuns in cele din urma la suprafata.

morala? e simpla. dar va dau un preview si restu intelegeti voi ce vreti. cand ai nenumarate probleme, scutura-le si calca-le in picioare...



12

fobie sau doar frica?


cata vreme am fost mic imi era frica de caini. m-a muscat un caine cand aveam vreo 3-4-5 ani. nu retin exact anul sau ziua. doar locul, motivul si personajele intamplarii: eram la bunici, la munte si la fata locului eram eu si doi dintre fratii mei mai mari, respectiv marcel si radu. si evident cainele cu pricina.


credul fiind, l-am ascultat pe radu care mi-a zis sa iau osul pe care il rodea cainele cu atata patima, ca poate se va ineca cu el. si am mers sa iau osul dintre falcile cainelui. proasta alegere, pentru ca in momentul cand am incercat sa ajut cainele, luandu-i osul, acesta mi-a confundat genunchiul stang cu ceva mancare, altfel nu pot sa imi explic muscatura fulger si fara avertisment...

dupa ce am mai crescut, mi-am dat seama ca incepea sa imi fie frica de inaltime. asa ca am inceput sa ma tratez. si in ce alt mod decat sarind de pe tot ce prindeam. banci, garduri, copaci, acoperisuri, pat, masa... nu conta de pe ce, cata vreme saream. 

cu cat eram mai sus cu atata era mai palpitant. cred ca atunci a fost momentul cand am descoperit adrenalina. desi au trecut multi ani pana am si inteles-o. 

tin minte ca, la bunici fiind, incepusem cu radu sa ne urcam in mesteceni, stiti voi, copacii aia cu coaja alba. si urcam pana aproape de varf, dupa care ne prindeam cu mainile de varful mesteacanului, strangeam tare si apoi saream din el , tinandu-ne in continuare de varf. practic era un fel de bungee jumping foarte rudimentar.

stiu ca la un moment dat mergeam cu bunicul dupa apa si se intreba el:"ce-or patit mestecenii astia?" toti mestecenii de pe pamantul nostru erau cu varful incovoiat. transformaseram mestecenii in salcii plangatoare. in caz ca nu stiati, mesteacanul e foarte elastic. arinul nu e elastic. stiu asta pentru ca am sarit si cu arin, si s-a rupt...

acuma mi-e frica de moarte. adica bine nu de moarte in sine. pentru ca ar fi o tampenie sa imi fie frica de moarte. avand in vedere ca s-a facut un studiu si s-a constat ca 100% din oameni, mor.

frica mea consta in ideea ca as putea fi in moarte clinica si sa imi revin dupa ce am fost ingropat. dar de fapt cred ca sunt claustrofob putin acuma... cine poate stii. oare cum sa ma tratez de asta? am cateva idei, dar sunt cam macabre....







10

brutalitatea sinceritatii (2)


lumea se imparte in oameni sinceri si oameni mincinosi. problema e ca prima categorie tinde spre 0 cu o viteza ametitoare, in timp ce cealalta categorie tinde spre 7 miliarde in 2012 cand va veni sfarsitul lumii(imi cer scuze, da` nu ma pot abtine cand vine vorba de 2012..)

uite o dilema pentru voi. daca un om sincer e un om care spune adevarul si doar adevarul, fara cosmetizare si fara adaugiri, presupunem deasemenea ca adevarul este obiectiv si in afara manipularilor personale a celui ce il transmite, atunci exista vreun om sincer?

eu zic ca nu mai este vreun om sincer cu adevarat si  imi argumentez afirmatia:
1. un copil minte fara sa il fi invatat cineva.
2. nu exista obiectivitate reala. avem doar o idee a obiectivitatii ca opus al subiectivitatii. orice gand il avem, este supus automat perceptiilor noastre si modului in care ne relationam la conceptele morale si la lume, practic il obiectivizam prin subiectivismul noastru. adica il facem sa para obiectiv din punctul nostru de vedere care de fapt e subiectiv, din moment ce e al nostru.
3. a fi sincer inseamna a spune intotdeauna adevarul si a nu minti nici chiar in lucrurile mici.

daca luam doar aceste 3 puncte care sunt general valabile, ghici la ce concluzie se ajunge?

cineva imi zicea azi ca sinceritatea e cel mai de dorit lucru. atunci cand e ceruta. si are dreptate. sinceritatea e benefica si de dorit dar doar atunci cand cineva iti cere si doreste sa fii sincer cu el. practic o sinceritate fortata isi pierde rostul. pot merge pana acolo incat sa afirm ca o sinceritate fortata este o minciuna rautacioasa. nimanui nu ii trebuie si ar putea trai linistit fara sa o stie.

nu stiu daca loialitatea poate fi asociata cu sinceritatea. da. cred ca pentru a fi loial trebuie sa ai sinceritatea in sange. stiti, sinceritatea este o insusire care se intalneste in oameni din ce in ce mai rar. e o specie pe cale de disparitie. si asta pentru ca desi ne batem in piept ca vrem sinceritate in stanga si in dreapta, tot mai multi de fapt o considera o calitate ne-necesara.

avem nevoie de sinceritate?
vreau ca cineva sa fie sincer intotdeauna cu mine?
pot sa fiu sincer intotdeauna?
pot fi sincer cu mine?

intr-o lume in care valorile morale sunt practic inexistente. in care libertatile si drepturile sunt prost intelese, sau intelese dupa ureche, sa stiti ca nu ma mira ca ceva bun si necesar ca si sinceritatea a fost luata si transformata intr-o arma formidabila. cred ca "sinceritatea" produce cele mai adanci rani. mai adanci chiar si decat dragostea.

mi se pare ironic faptul ca am inlocuit sinceritatea cu dezavaluirile. sa ma mai mir ca o barfa buna spune adevarul mai bine decat o sinceritate diplomata?

toti mintim. unii doar nu vor sa recunoasca.



13

brutalitatea sinceritatii (1)

" cum arat cu breton?"
daca iti zic ca nu-mi place, fie imi vei reprosa ceva in genul ca eu oricum nu ma pricep la coafuri si ca nici nu stii de ce iti racesti gura ca sa ma intrebi, fie vei crede ca glumesc si ca vreau sa fiu rau razbunandu-ma astfel pentru ceva ce mi-ai zis tu candva.

daca zic ca imi place, ar insemna sa te mint si sa ma mint. cu faptul ca te-as minti as putea trai. dar sa ma mint pe mine, e una din cele mai mari crime pe care mi le pot comite. cu tine stau 2-3 ore si gata. cu mine trebuie sa stau toata viata. cum sa ma mint pe mine?

"interesant." si zambesc sincer cand zic asta. nu te-am mintit. nu m-am mintit. nu te-am jignit. zambesc sincer pentru ca am reusit sa merg pe linia asta subtire. am gasit echilibrul intre minciuna si adevar. chiar daca un adevar omis e tot o minciuna sau un adevar spus pe jumatate e tot minciuna.

nu te-am mintit. chiar cred ca iti sta interesant. uite ce inseamna: INTERESÁNT, -Ă, interesanți, -te, adj. Care interesează, care prezintă sau trezește interes; vrednic de interes, demn de atenție. ♦ Care atrage atenția; puțin obișnuit, ciudat, bizar, aparte. – Din fr. intéressant. 


v-am oferit o mica fereastra spre ceea ce se petrece in capul meu atunci cand sunt pus in fata unei dileme. modul in care gandesc si modul in care aleg un raspuns. si prea rar dau raspunsuri negandite. dupa cum ziceam candva, eu nu pot fi spontan. poate acuma o sa si intelegeti de ce.


stiti ce mi se pare ciudat? cu totii stim sa fim "diplomati" cand vine vorba de lucruri mici care ar putea jigni o persoana. nu e ca mintim. ci doar incercam sa fie bine. dar cand vine vorba de lucrurile mari, suntem brutali de sinceri.


ati intalnit persoane care sunt sincere? dar care atunci cand spun ceva adevarat, cauta de fapt sa jigneasca? eu am intalnit. si la fiecare persoana pe care am intalnit-o si care avea calitatea asta, in momentul in care isi deschidea gura pentru a fi sincera, puteam observa o licarire in ochi. o stralucire ciudata. era un semn de fericire sadica.


sunt momente cand trebuie sa fim diplomati si momente cand trebuie sa fim sinceri. din pacate nu stim sa le deosebim. sau nu vrem?



8

ce lista ai tu?

citind marea de postari din blogosfera adiacenta mie, adica postarile celor din blogroll si nu numai, ca mai am cativa pe care ii urmaresc da` pe care nu i-am pus in blogroll, am observat ca foarte multi scriu despre sentimente in general si dragoste in particular.

cel mai tare ma amuza persoanele care au in cap o lista cu capabilitatile, abilitatile si plusurile care is un must have a persoanelor pe care doresc sa le iubeasca. da. am formulat corect. doresc sa le iubeasca. doresc sa iubeasca  o imagine utopica a perfectiunii intruchipate in uman tangibil.

imi place ca pe masura ce se maturizeaza, lista personala pentru celalalt isi pierde din punctele si liniutele care trebuiau sa defineasca perfectiunea dorita. stiti, ca si un copac peste care vine toamna si care incepe voit-nevoit sa isi lase frunzele sa cada pana devine gol. insa intotdeauna ramane o frunza.

eu nu zic ca nu e bine sa nu ai in cap o lista a calitatilor persoanei pe care doresti sa o iubesti, dar cred ca daca lista va avea mai mult de 3-4 puncte, este inutila.

va dau un exemplu de lista, pentru baieti, cu care sigur o sa intalniti in fiecare fata o posibila viitoare Domnita.
 1. sa fie fata.
 2. sa fie capabila sa isi poarte de grija singura: sa umble, sa manance, sa se imbrace singura, etc.
 3. sa fie receptiva la ideile tale
 4. sa existe.
 nu ma leg de frumusete, pentru ca frumusetea e in ochiul privitorului. de desteptaciune la fel.

mi-a ramas un gand fain de aseara, cand cineva zicea ca daca ar cunoaste o persoana urata dar cu suflet mare si daca ar reusi sa ii cunoasca sufletul si i-ar placea asta, atunci ar iubi aceea persoana. eu in narcisismul meu am gasit doua probleme:

1. ca sa ii cunosti sufletul trebuie sa treci peste repulsia primului moment, pentru a putea sta de vorba cu aceea persoana.
 2. stiti cum se zice ca frumusetea e trecatoare? ca pe masura ce imbatranesti, frumusetea trece? well, eu cred ca uratenia in schimb e eterna. un om urat se va face si mai urat... si daca nu reusesti sa treci de punctul 1... de 2 ce sa mai zic?

eu raman la convingerea mea ca actul in sine al iubirii nu consta in sentiment ci in ratiune. iar a iubi inseamna o alegere.  iar cat despre alegerea celuilalt, imi place enorm o vorba:" nu cauta perfectiunea intr-un partener, ca s-ar putea sa ai supriza sa o caute si el in tine"

singurul sfat care pot sa il dau e urmatorul: nu mai visati cu ochii deschisi la perfectiuni efemere si intangibile, mai bine socializati si dati-va jos ochelarii cu prejudecati si o intreaga lume de posibilitati vi se va asterne in fata. o sa va treziti  like a fat child in a candy store...



13

traiesc in Romanii


ma uit in jur si parca as trai in mai multe Romanii. pe deoparte e Romania celor de la conducere care se bat vitejeste cu criza si care sub pretextul acesta isi asuma rolul de juriu, avocat, judecator si inculpat si fac totul dupa cum cred ei ca e mai bine. e o Romanie a straniului si irationalitatii in care se ia de la cei saraci pentru a se putea mentine nivelul bogatilor.

apoi mai e Romania multimilor. a celor care considera ca sunt romani prin simplul fapt ca traiesc in Romania si care nu inteleg ce se intampla. dar nici nu se informeaza. singura lor sursa de informatie in care au incredere e in ceea ce zice vecinul, vecina si oamenii de pe strada. nu ii intereseaza analizele masluite de la teve decat in masura in care pot lua cateva cuvinte  si idei cu care sa se mandreasca apoi in fata celorlati ca ei inteleg mai mult. nici ei si nici cei care asculta si nici cei care fac analizele, nu inteleg nimic.

mai e apoi o Romanie a celor care traiesc in universul lor. a indragostitilor, a studentilor in sesiune, a elevilor de bac. pe ei nu prea ii intereseaza economia decat in masura in care trebuie sa dea examen din ce a postulat cineva candva, cand nu avea treaba si acuma studentul trebuie sa invete ideile unuia. nu neaparat bune.

mai e Romania bloggerilor care fie se bat in postari, fie deseneaza frumos sentimente, fie isi arunca frustrarile pe blog, fie isi plang trairile. si ei le scriu cu constienta ca cineva ii citeste. si chiar daca aparent scriu pentru vidul virtual, pentru neant, de fapt ei scriu pentru cititori.

si mai e Romania noastra, a celor care le vedem pe toate si le interpretam dupa modul nostru sucit de gandire.

mi se pare amuzant cum niciuna din Romanii nu se intereseaza de celelalte. si nu le vede. si nu le simte. si nu se intersecteaza. sunt acolo ca si niste bule, fiecare cu oxigenul si mediul sau inconjurator. si totusi sunt interdependente.

si va veni un moment cand se vor sparge toate aceste bule. si vor cadea cortinele si ne vom vedea unii pe altii. si vom fi consternati. si ne vom mania in primul rand pe noi ca n-am stiut de ceilalti si apoi pe ceilalti ca nu au stiut de noi...

si vom cauta un vinovat. oare cine va fi gasit vinovat pentru toate astea?



4

azi nu avem.

m-am saturat. azi nu. azi nu am chef. nici sa scriu. nici sa citesc. nici sa vorbesc. nici sa ascult. nici sa simt. nici sa miros. nici sa gust. nici sa mananc. nici sa beau. nici sa privesc. nici sa umblu. nici sa stau.
azi vreau sa fiu. de fapt nici sa fiu nu vreau. nici sa experimentez nimic. nici sa imi consum energia. nici sa fac inutilitati. nici sa cant. nici sa admir. nici sa aplic pe ejobs. nici pe bestjobs. nici pe piata. nici la telefon. nici pe email. nici pe messenger. nici pe blog. nici pe nicaieri.

ce ciudat suna cuvantul "nici". nici nici nici nici nici nici... cu cat il rostesc in mintea mea mai mult si il aud jucand prinsea printre neuronii adormiti, simt cum isi pierde forma si intelesul. nici nici nici nici nici... parca ar fi un joc de copil prost care sta pe jos, turceste si se inclina in fata si in spate rostind cuvantul ca pe o incantatie ciudata:"nici nici nici nici nici nici nici nici nici nici nici nici nici nici nici nici nici nici nici nici"...
se scrie singur cuvantul....

azi nu gandesc. e doar luni.... maine vor fi trei ceasuri rele. miercuri mi-e dor de tine. joi... joi nu am chef. vineri e ciudat de optimist. sambata vreau fotbal. duminica ma voi duce la biserica....

si uite-asa imi trec zilele prin mine
lasandu-mi gust amar
a tot ce nu sunt
si ce-as putea sa fiu...
cu ploi scurte si marunte
mici saruturi
tremurande..



stau la cozi pe bani....

in sfarsit. azi am aflat raspunsul. intrebarea mi-o puneam de fiecare data cand ma duceam la banci, spitale sau orice alta institutie. stiti care? de ce ii musai sa stau la coada????

azi am stat 45 de minute. si nu la coada. ci am asteptat la ghiseu. si eram singur. aveam de ales in a ma enerva sau a medita. am ales varianta care ma lasa cu mai multi neuroni intregi.

stiu acum de ce ii musai sa stam la coada sau sa asteptam, desi stim ca totul se poate rezolva in 5 minute.

e metoda prin care ni se arata cata valoare avem. in functie de cat trebuie sa stai la coada, asa creste rank-ul tau de om. un om normal va trebui intotdeauna sa astepte. un om important va fi chemat in fata si nu trebuie sa astepte. iar un om lipsit de importanta, va ajunge la ghiseu exact in momentul in care se va inchide. desi statuse toata ziua la coada.

prin alinierea asta tacita, ni se demonstreaza cat de mult contam pentru ei. pentru cei care lucreaza la stat si care, chipurile, lucreaza in beneficiul si in slujba noastra.

e metoda prin care se stabilesc ierarhiile in societate. stiti cum se impart clasele sociale in bogati, saraci si aia de mijloc? ei de fapt realitatea e alta. societatea noastra se imparte in cei care nu trebuie sa stea la cozi, cei care asteapta o vreme si cei care asteapta degeaba.

eu am asteptat 45 de minute pentru o foaie care ar fi trebuit sa o primesc in minim 24 de ore de la depunerea cererii de eliberare. cererea am depus-o doar acum.

oare in ce categorie te incadrezi? daca vrei, ma poti angaja sa astept eu si pentru tine, oricum altceva n-am de lucru...