Ne recitim in martie.

am inceput sa lucrez la o carte-jurnal. i-am gasit titlul. pe care il schimb cam de fiecare data cand il citesc.
pe prima pagina, pana acuma, am scris:" niciodata n-am crezut ca..." si m-am oprit acolo. parca sunt prea multe negari pe metru patrat. sau pe pixel patrat...

nu prea imi place sa citesc ceva care incepe cu o negatie. "nu, nici, niciodata, nicicand, nimeni..." mi se pare ca creeaza un aer de tragism ieftin.

acu cateva saptamani, am vrut sa imi inchid blogul. din considerente..., din considerente. momentan nu mai am ce scrie. decat ganduri personale si intime. si cu toata parerea de rau, acolo nu va las sa intrati.

asa ca, ma voi axa pe alte directii. luna februarie va fi fara mine in blogosfera. si nu va fi nicio tragedie. timpul nu se va opri in loc. fizica nu isi va schimba regulile...

va multumesc pentru citirea mea. in lipsa mea, va invit sa ii cititi pe cei din blogroll-ul meu.

o luna... va zbura. oricum e cea mai scurta din an. nu?

Gravitatia.... inchisoare sau siguranta?

..................................................................................................
sunt unele situatii, lucruri, care nu le poti schimba. lucruri care au existat de la creatie. care ne sunt in afara puterii noastre de manipulare. nu ca n-am vrea ci doar nu putem sa le controlam. inca... dar banuiesc ca pe cand vom reusi.. va fi deja prea tarziu.

gravitatia.

definitia ei rudimentara si pe intelesul tuturor e cea din dex: "GRAVITÁŢIE s.f. Forţă care face ca toate corpurile să se atragă între ele."

la ce ne foloseste gravitatia? daca ar fi sa o explic cu inima si nu rational, as spune ca, ea, gravitatia, ne tine la un loc si nu ne lasa sa ne pierdem unul de altul. ea face sa se intalneasca suflet suferind cu suflet suferind si sa isi aline unul altuia durerea, hranindu-si vindecarea.

gravitatia nu tine seama de vorbele noastre ca extremele se atrag sau ca cine se aseamana se aduna. din contra. are ea legile ei tainice care face sa ne intalnim cu oameni de care avem nevoie in viata noastra... indiferent daca sunt asemeni noua sau diametral opus.

uite o idee... cand experimentam o emotie puternica, campul nostru gravitational se modifica intr-o asemenea maniera, incat gaseste si atrage persoana sau persoanele de care avem nevoie pentru a impartasi acea emotie puternica.

nu crezi? nu ti s-a intamplat niciodata sa vrei sa suni pe cineva si exact atunci cand formezi numarul, sa fi sunat de exact persoana in cauza? sau sa te gandesti puternic la cineva si apoi sa te intalnesti pe strada cu acea persoana? sau sa primesti mesaj sau email...

gravitatia e cea care ne tine cu picioarele pe pamant. la propriu. si la figurat. de ce trebuie sa fim tinuti cu picioarele pe pamant? probabil pentru ca unele vise ne vor dauna. ce rost are doar sa visezi daca nu poti pune in practica? te amagesti singur si nimic nu e mai tragic decat sa nu fi sincer cu tine...

gravitatia ne da siguranta. se spune ca cea mai mare spaima care o poate trai un om rational e cea in care ii fuge pamantul de sub picioare si se trezeste ca pentru cateva secunde nu mai are niciun punct de sprijin...

gravitatia imi frange saltul.
gravitatia ma mentine fidel picioarelor mele.
gravitatia ma ingradeste in spatiul meu.
gravitatia imi impiedica gandurile aberante.
gravitatia imi frange zborul...

Minte inghetata

zilele astea ai putut avea surpriza ca atunci cand ieseai afara din casa, asta daca erai curajos, sau daca doar te uitai prin geamul intretaiat de flori de gheata, sa vezi ceva interesant.

afara timpul se oprise. era asa de frig incat si timpului ii era groaza sa mai curga cu viteza lui normala si probabil s-a oprit la vreun prieten vechi sa se incalzeasca la o cana de vin fiert cu scortisoara.

razlet, puteai vedea cate-un om grabindu-se... daca priveai atent cred ca ai fi putut vedea lacrimi inghetate pe fata lui.

m-a amuzat ironic o stire, se pare ca animati de spiritul comunitar si al solidaritatii umane, politia comunitara si cateva ambulante din capitala, s-au apucat sa culeaga oamenii strazii si sa ii duca la adaposturi de noapte... in cadrul acestei operatiuni fiind si filmati.

problema consta in felul urmator: in orasul respectiv, sunt vreo 5000 de oameni care locuiesc in strada. in urma raidului de ajutorare, au fost smulsi(la propriu) cu forta din caminele lor amenajate 10! oameni. care toti au zis ca merg pana acolo da` apoi se intorc inapoi.

cica in adaposturile alea pute dom`le. si e frig. nu stiu cine sunt mai tristi in povestea asta. oamenii strazii sau autoritatile...

astazi ninge... semn ca s-a mai incalzit afara... sau semn ca se vrea o noua curatire a uratului? nu stiu. ma gandeam zilele astea ca zapada... doar acopera mizeria... si noi de multe ori, doar acoperim mizeria din noi, in loc sa o extirpam, sa o curatam...

poate candva vom invata ca pe termen lung e mai bine sa scoti afara decat sa acoperi, chiar daca doare mai tare... cineva zicea ceva care mi-a ramas intiparit in memorie si cred ca am mai zis asta, dar imi place foarte mult:" coabitarea cu cancerul duce la moarte sigura, nu la vindecare..."

simplu, plastic si adevarat.

am primit de dimineata un banc fain:) multumesc mars de el:D
" odata, o echipa de urgenta facea masaj cardiac la o jumatate de motociclist..."

numa` bine.

iubirea necunoscutului..

"... ti-am iubit necunoscutul..."
e un vers din piesa celor de la vama veche-zmeul.

absurd.

ilogic.

cum sa iubesti ceea ce nu cunosti? nu e imposibil dar e foarte improbabil. sa iubesti ceea ce nu cunosti e ca si cum ai sari cap de pe trambulina fara sa stii daca este apa in bazin...

da. ca si vers poetic e superb. ca si realitate e doar naivitate pura. cu cat e mai mare naivitatea cu atata te vei lovi mai tare de realitate. si nu stiu de ce, dar in 99% plus 1, din cazuri, realitatea castiga.

eu nu cred ca poti iubi ceea ce nu cunosti. nu poti iubi un strain. poti iubi un neam sau un prieten, dar in ambele cazuri "sti" ca te leaga ceva de ei. o cunostinta tainica care leaga sufletul tau de sufletul lor, inima ta de inima lor sau sangele tau de sangele lor.

oare ce te face mai fericit? pentru ca in ultima instanta, de-aia iubim. pentru ca ne face fericiti. revenind. ce te face mai fericit? lucrurile pe care le cunosti? sau cele care sunt nestiute?

Dragostea adevarata acopera totul. care tot? totul cunoscut? sau totul ca si suma dintre cunoscut si necunoscut? dar cum sumarizezi necunoscutul? cat face 3 plus 1 infinit?

se spune ca, concluzia e actul final cand ai obosit sa mai gandesti. eu nu am obosit in a gandi. dar am ridicat cateva intrebari la care merita mediatat... poate voi stiti ce inseamna a iubi necunoscutul. dar sa stiti ca nu ma refer la a accepta necunoscutul cuiva... ci a-i iubi necunoscutul.

viscole

nu pot sa-ti fiu maine
cum n-am putut sa-ti fiu
nici ieri.
iar azi...
azi n-am cum sa-ti fiu...





aseara, am ajuns acasa, pe o ninsoare de toata frumusetea. si am avut ocazia nesperata sa pasesc doar prin zapada neinceputa. ma simteam un deschizator de drumuri.

ce ciudat... zapada se depune nestingherita si albeste totul, doar noaptea. ziua, o murdarim. o facem gri.

cineva imi spunea zilele trecute de un fulg de nea ce se incapatzaneaza sa nu se depuna. si ca rebeliunea lui si dorinta de mai mult, dorinta de a scapa destinului, speranta care o concepe in acele secunde scurte... sunt doar o nebunie crunta pentru ceilalti fulgi.

deschizatorii de drumuri... acei oameni au avut speranta. si speranta lor tot timpul a fost privita ca si o nebunie. si tot timpul ii aratam cu degetul pe cei care calca prima zapada... pe cei care deschid drumuri... pe nebunii imbatati de speranta.

dar cei ce arata cu degetul, sunt tot aceiasi care arunca vina. ei nu sunt niciodata vinovati. unora le place sa dea vina pe mine. ii face sa se simta mai bine... mai buni...

era alb afara. au iesit oamenii si au murdarit totul. din nou.