Privind in urma cu manie...

Nu mai retin unde am auzit prima data sau poate am citit acest:"Privind inpoi cu manie", dar stiu ca mi-a ramas intiparit in minte. Daca stai sa cugeti la cuvintele acestea si incerci sa patrunzi dincolo de intelesul care izbeste ochiul si mintea, vei gasi ca e foarte profund.

Unii il folosesc ca si un motto pentru incercarea de a-si schimba vietile, de a arunca la gunoi tot ce au trait pana in acel loc si de a incepe totul pe curat. Dar, si asta o spun din experienta mea, oricat ai incerca sa stergi cu buretele, trecutul nu dispare. Poti sa il omiti pentru o vreme, sa il ingropi, sa il scufunzi in Marea Uitarii, dar intotdeauna va ajunge sa te bantuie si sa te traga inapoi.

Imi place fatalismul  cuvintelor:"Mergem inainte, ca inainte era mai bine." Nu stiu cum se face, dar atunci cand ne lovim de un obstacol sau traversam o perioada din viata noastra, putin mai fasta, imediat ne refugiem in trecut. Acolo unde era cald si bine. Acolo unde, intr-o seara geroasa de vineri, te retrageai in solitudinea camerei tale, ascultai ceva bun, luai o carte in mana, sorbeai cu pofta dintr-o cana plina varf de lapte si cacao calda, apoi te puneai pe citit, invelit in patura ta preferata, nestingherit de problemele oamenilor mari. Erai copil, totul era mai simplu, mai frumos, mai romantic...

Si suntem multi care ne traim viata, tragand intotdeauna cu ochiul spre trecutul nostru "glorios", incercand sa mai retraim acele sentimente dupa care tanjim. Interesant e faptul ca arareori cand ne amintim trecutul, ne refugiem in clipele noastre cand eram stricati. Ci, aproape intotdeauna, ne refugiem in clipele minunate. E ca un fel de drog... de care nu putem sa ne lasam... sau nu vrem.

Problemele apar cand incercam sa ne cladim viitorul. Cum am putea sa ne construim viitorul daca tot timpul privim spre trecut? Oare asta nu ne face sa gresim din nou? Sa repetam greselile si apoi sa zicem resemnati:"Istoria se repeta", fara sa realizam ca de fapt noi suntem vinovati pentru asta?

Am inceput scoala de soferi. Si unul din primele lucruri care le-am invatat pe propria piele, e ca atunci cand conduci, n-ai voie sa te uiti, sau mai bine zis, sa te lasi uitat privind in oglinda retrovizoare, pentru ca atunci cand te uiti din nou in fata, vei vedea ca masina nu mai merge drept si inevitabil un obstacol iti apare in fata.... si tragi tare de volan, franezi, te panichezi... si trebuie sa pornesti de la inceput totul... ambreiaj, viteza 1, un pic de acceleratie...

Dar, in acelasi timp, cand conduci, trebuie sa arunci cate-o privire in oglinda retrovizoare, sa te asiguri... Daca atunci cand iti cladesti viitorul, mai privesti din cand in cand in urma, nu e problema, fa-o doar ca sa te asiguri ca nu repeti greselile, dar, sub nicio forma, sa nu ramai in contemplare... de-acolo apar problemele....

Cliseu: viata e ca un drum cu doua benzi pe sens, orice ai face, oricat de grabit ai fi sa ajungi la destinatie, inevitabil va trebui sa te intorci pe prima banda, pe banda ta de siguranta... ai grija cand te intorci la locul tau de siguranta, sa nu fie altcineva acolo....








7

intamplare...

intr-o zi am fost si eu, ca tot omul, la frizerie, pentru a-mi ajusta podoaba capilara care incepea sa ma transforme intr-o forma fara forme cu apucaturi de singuratic inconjurat de oameni. nu stiu altii cum sunt, dar mie nu imi prea place foarte mult schimbarea. adica, sa nu ma intelegeti gresit, voi renunta la prieteni si prietene dar la tanti frizerita care ma tunde de cand eram prunc imi e foarte greu sa renunt... call me a romantic if you will..

nu stiu de ce dar mi se pare un gest destul de intim ca cineva sa te tunda... mai ales cand auzi foarfeca langa urechi sau simti lama trecandu-ti pe gat, infiorandu-te la gandul ca in orice moment se poate lasa cu o balta de sange sau de .... sa lasam doar o balta de sange.

si stand eu acolo, asteptandu-mi randul, n-am putut sa nu observ ca era si un baiat cu mama lui. el sa tot fi avut vreo 18 ani. si era foarte nelinistit, adica plin de viata. curios, sociabil, saluta pe toti, vorbea cu toti.

cand l-am vazut, am zambit si mi-am spus in mine: uite un om care traieste. nu mare mi-a fost mirarea cand a venit si s-a asezat langa mine si m-a intrebat: " tu ai prietena?" am zambit si i-am raspuns politicos: "nu. nu am."

el scoate telefonul si imi spune:" eu am prietena. in fiecare zi vorbim. cat e ceasul oare? ca trebuie sa o sun la 6. asa ne-am inteles. atunci e ora noastra... de-abia astept"

zambind, il intreb:" si... cum o cheama?", "Melinda" mi-a venit raspunsul imediat. "si... o iubesti?" m-a privit putin pierdut, s-a uitat catre maica-sa, apoi din nou catre mine si n-am sa pot uita privirea ce mi-a aruncat-o. era ceva amestecat intre dezgust si furie.:" pai nu ti-am spus ca e prietena mea?"

atunci am inteles. mi-am cerut scuze, dar era prea tarziu si-a luat telefonul si a plecat inapoi langa maica-sa. lacrima.

eu nu stiu cu adevarat ce inseamna sa iubesti. stiu ce inseamna sa apartii cuiva, sa te indragostesti, sa tii nespus de mult la o persoana... dar daca ma pui sa iti zic ce inseamna sa iubesti, ma voi pierde... dar el stia ce inseamna sa iubesti. el iubea deja. in modul lui stia.

amandoi aveau sindromul Down...