4

in seara asta, logout everybody!!!

de cu seara am putut observa oameni harnici care isi carau bradutul in casa, sau altii care isi impodobeau balconul, sau pe altii care ascultau obsesiv colindele lui Hrusca, acest Chuck Norris al colindelor, cu volumul la maxim.

ce mai, toata lumea se pregateste de sarbatoare. brad, beteala, sarmale, prajituri, nuci si mere, aerul festiv impanat cu miros de carnati prajiti serviti musai cu un pahar de moare, asezonat cu multe rasete si voie buna, cu grupuri de copii care si-au inceput colindul mai devreme ca in alti ani. totul e prezent pentru a pregati cadrul Craciunului sarbatorit romaneste.

de dimineata m-am trezit in armonia zgomotelor bataii de covoare de la 3 blocuri. nimic nu te anunta mai clar ca urmeaza o sarbatoare ca si curatenia sau mai bine zis batutul covoarelor. si se intrec batausii de covoare intre ei: care bate mai repede, care bate mai clar, a cui zgomot e mai puternic, a cui zgomot dureaza mai mult.

ma face sa imi amintesc reclama aia veche impotriva maltratarii copiilor, in care o fetita cu dungi vinete pe mana, se uita pe geam si vede pe un om care bate covoare cu foarte multa rautate si fata zice in mintea ei: eu n-am sa bat niciodata covoare... pentru ca le doare..

colindatori din toata tara, uniti-va. inchideti in seara asta messengerul, facebook-ul, dati logout din orice si iesiti afara. duceti vestea buna la toata lumea. lumea virtuala poate sa astepte o noapte. dar noaptea colindului e doar o data pe an. nu o risipiti.

si daca suntem cuminti, poate Domnul ne va intregi bucuria colindului asternand peste noi praf de zapada...



2

roman din nou....

sunt din nou acasa. desi in ultima vreme am mai multe acasa-uri decat eram obisnuit. peste tot, se pare ca eu ma simt acasa. stiti cum se zice ca acasa e acolo unde iti e familia sau prietenii? pai la mine se pare ca e un pic diferit. adica eu ma simt acasa acolo unde sunt eu.

si da. cele mai faine revederi sunt cele rare si scurte. alea cand nu ai timp sa iti desfasori pe de-a intregul tot arsenalul din dotare. alea cand se spun doar lucrurile bune si lasi o impresie perfecta despre tine. sau cel putin incerci sa o duci la perfectiune.

la o revedere rara, pana si vechii dusmani se bucura de tine. si iti zambesc si radeti impreuna, glumiti si pare ca vechiul razboi a fost lasat uitarii. e doar o aparenta. daca se intampla sa stai mai mult, au o placere perversa in a scoate armele ruginite si de a le poleia cu manie.

am avut si o intalnire interesanta cu clujul impodobit. mai ales ca am avut o companie deosebita si rara. o domnita cum doar in povestile cu zane mai gasesti. cred ca din cauza ei, imi parea orasul murdar si cu lumini saracacioase. as fi vrut sa ii arat frumusetea orasului. dar tot ce imi parea frumos inainte, palea si devenea urat atunci cand o priveam pe ea.

stiti cand mi-am dat seama ca sunt in Romania? prima data, cand auzeam in autobuzul din aeroport pe un roman plangandu-se ca a avut bagajul de cala de 20 de kg iar cel de mana de "doar" 15 kg... iar al doilea moment a fost in baia din aeroport:  nu era deloc lumina. banuiesc ca incercau sa faca economie de craciun...



10

la revedere, draga mea...

azi am asistat la moartea ultimei flori.

nu stiu ce floare era. din care familie se trage. stiu doar ca era galbena cu 4 petale mari si crestea alaturi de suratele ei intr-un manunchi mare de plante care cand se odihneau pe pamant, cand se avantau cu o incredere oarba spre cer.

de cand am vazut-o prima data, mi-a ramas intiparita in subconstient. ajunsesem sa o pot pozitiona cu ochii inchisi. atunci cand ma gandeam la ea, inchideam ochii si faceam in gand drumul pana la locul in care a fost asezata cu grija. si nu greseam niciodata.

suratele ei, au avut destine diferite. unele au fost furate de maini indragostite, altele au fost pangarite de cainele administratorului, care facea ce facea si tot in mijlocul florilor isi gasea de lucru. altele n-au fost la fel de puternice ca ea si s-au vestejit la primul vant rece.

ea scapase.n-avea miros, in schimb, avea o petala putin diforma. in mijlocul unei petale, era o pata mare neagra, ciudata. cei care cautau frumosul, au ocolit-o. cine vrea sa dea flori imperfecte fiintei dragi? cainele n-a ajuns la ea. cred ca nici lui nu ii placea.

abia dupa vreo doua saptamani de la instaurarea vremii reci si mult dupa ce toate suratele ei disparusera, am gasit-o fara o petala. in aceasi zi, desi fusese soare si cald, a mai pierdut 2 petale. iar azi, am gasit pe jos ultima petala. floarea isi avea capul plecat. un fel de imi pare rau, greu de deslusit pentru straini. dar eu il simteam.

oare a murit ca ii venise vremea? sa fi fost frigul de vina? sau, poate singuratatea i-a taiat orice pofta de viata.

la revedere prietena draga, sper ca odraslele tale sa incalzeasca inimi tacute, ca tine...