24

ultima postare

am decis ca este timpul sa inchid si blogul. dupa doi ani de zile de impartasit ganduri cu voi, bucurandu-va sau intristandu-va, am ajuns la un punct in care consider ca e timpul sa ma opresc aici. nu mai am ce sa va spun.

mi-am sters contul de pe hi5 si mi-am dezactivat contul de pe facebook.

motivatia?

am descoperit ca lumea virtuala ma transforma in ceva ce nu vreau. lumea virtuala e buna intr-o singura directie. te invata sa te vinzi. si sa minti. in lumea virtuala poti fi ce vrei, mai putin ceea ce esti.

sunt doar o fatza in multime. nu sunt mai special ca altii. daca ai trece pe strada pe langa mine, nici macar nu m-ai recunoaste. e prea mare diferenta intre cine sunt eu si cine sunt eu virtual. lucru care consider ca nu e sanatos.

am ajuns sa petrec prea mult timp in lumea virtuala si sa nu mai traiesc real.

de aceea pun punct aici.

eu nu sunt la fel de puternic ca si voi. eu ma pierd prea repede si prea usor. de aceea prefer sa ies din lumea asta. stiu ca o sa fie greu, pentru ca totul e ca un drog. dar sunt increzator ca voi reusi.

renunt acum, pana nu voi ajunge sa fac greseli ireparabile.

voi lasa blogul deschis inca o saptamana, astfel incat sa aiba toti sansa sa citeasca postarea asta si sa nu aiba intrebari tampite. urasc de ce-ul.

toate cele bune,
Mihai Oaida



6

cine stie cum se vindeca o furtuna?


de cateva zile tot incerc sa scriu ceva si nu reusesc. oricat as vrea,
nu pot sa imi focalizez ideile. sa le dau curgere si logica. si ma frustreaza
lucrul asta.

nu pentru ca as fi bun in a avea logica sau curgere. mi se intampla prea des ca
ceilalti sa nu ma inteleaga, desi in mine am o logica coerenta si un fir rosu
care trece prin toate ideile care le expun.

ci pur si simplu ma frustrez la incapacitatea mea psihica de a ma exprima. poate e
si din cauza ca, aici, inteleg in italiana, vorbesc in engleza si gandesc romaneste.
poate si asta sa fie un motiv. poate fi altul, mai dureros si mult mai adanc inradacinat.

ascuns acolo in strafundurile mele, unde nu mai caut de prea multa vreme. am renuntat
sa ma mai introspectez. prea ma deprima asta. dar totusi, uneori e necesara introspectia.
fuga de probleme nu le rezolva. poate doar le schimba. sau adauga altele noi.

si ne pricepem, sau mai bine zis ma pricep asa de bine sa adun problemele si sa le
ascund sub pres, in speranta ca voi scapa de ele. dar de fiecare data cand pasesc
peste ele, le simt cum imi inteapa talpa si ma impiedica in a merge mai departe.

unele probleme sunt nerezolvabile.

altele sunt rezolvabile partial. compromisuri.

altele, cum apar, se rezolva de la sine, fara nici cel mai mic efort personal.

de as avea pricepere sa pot sa le diferentiez corect. prea mult incerc sa rezolv
probleme nerezolvabile si sa las nerezolvate cele care s-ar rezolva singure.

si uite asa ma trezesc ca imi complic existenta. macar daca ar fi vorba doar de a mea,
poate nu m-ar deranja prea tare. dar parca prea des, ajung sa complic existenta celorlalti.
sunt ca o furtuna de vara. vin pe nepregatite, stau putin si la plecare las dezastru.

cine stie cum se vindeca o furtuna?



7

invers...

aseara,
am admirat
constelatia noastra...
mai stii?
aia de ziceai
tu ca-ii caru`mic,
iar eu ca-ii "m" intors
si ne certam apoi
ca prostii
pe strada,
in drum spre...

mi-a aparut un
zambet cald
la gandurile
noastre mici:"asa-i ca o sa
ne facem mari
si-o sa lucram
si-o sa avem bani
sa ne cumparam
dulciuri
si cola la doza...?"
"asa-i..." inganam...


mai stii cand
am baut prima
noastra cafea impreuna?
stateam mandrii
ca doi oameni mari
si tineam tacticosi
ceasca in mana
cum vazuseram
noi la filmele
alea cu americani..


shugar?
nou, thench iu
si radeam apoi
ca smintitii
si-asteptam
sa ne dea cineva
oscarul pentru ce-am jucat...

dar nu ne-a spus
nimeni
ca nu se acorda
oscaruri
pentru prima iubire...