la un pahar de vorba

asa ma enerveaza inceputul fiecarei postari. nu pentru ca nu as stii cu ce sa incep, ci e albul asta impersonal pe care il voi umple cu gandurile mele negre si personale. ma refer la font. evident.

in ultima vreme, mi s-a schimbat modul de viata. lucrez. de-acum ajut statul sa iasa din criza, contribuind la bugetul de stat. sa nu intelgeti prin bugetul de stat, bugetul tarii noastre, care e mare dar lipseste cu desavarsire. nu, nu, nu! ma refer la bugetul de stat. a sta, a sedea, a te opri in loc. ati prins the idea?

una din intrebarile frecvente, adresate unuia care e proaspat angajat la un nou loc de munca e urmatoarea:".. si zi ba, cat stai la lucru?" si desi se pune intrebarea avand intelesul de cate ore e programul de lucru, de fapt  se doreste a afla cat poti taia frunza la caini la noul job.

intrebarea e tipic romaneasca. adica cu doua intelesuri. in sensul ca unii raspund ca stau 8 ore la lucru. si daca ii intrebi:" bine, bine si de lucrat cand mai lucrii daca stai 8 ore?" isi dau seama de adevaratul inteles al intrebarii. si incep sa rada complice..

adevaru`ii ca pentru anumiti oameni e o adevarata placere sa fie platiti pentru o munca pe care nu o presteaza. imi aduc aminte de o declaratie a unui grup de muncitori, cand stateau de vorba cu patronul:"oricat de putin ne-ai plati, noi oricum putem lucra mai putin decat ne platesti!"

poate schimbarea cea mai mare o resimt prin faptul ca nu mai am timp liber la discretie cat as fi vrut, sau cat aveam inainte. nu ma plang. inca.

azi am fost placut surprins de peisaj in drum spre casa. copacii imbracati in haine de sarbatoare, in rosu, galben, verde, auriu, soarele alunecand spre apus dadea o lumina interesanta. iar cerul... cerul era de un albastru mai profund ca ochii oricarei iubite. iar lacurile, erau zgribulite de vant si dadeau impresia de adancimi infinite.

iar norii. norii erau mari si frumosi si pufosi dar foarte grabiti. apoi, am vazut in departare un nor foarte mare si alb si pufos, iti era mai mare dragul sa il privesti. sau sa il mananci  dar uitandu-ma la partea lui inferioara, era asa de negru din cauza ca razele soarelui nu il putea strapunge.

automat m-am gandit ca oamenii de sub norul ala, pentru ca vad doar o portiune si si aia foarte intunecata, ei nu se pot bucura de frumusetea norului. ce aiurea. de fiecare data cand ne lovim doar de anumite bucati dintr-un intreg, nu putem intelege intregul. cum sa te poti bucura de Dumnezeu cand ai parte doar de incercari sau necazuri?

poate ar trebui sa incerci sa vezi tot norul... nu numa` partea intunecata...

si daca pana acuma am avut o scuza sa ne retragem seara cu baietii, de-acuma trebuie sa inventam altceva. campionatul mondial s-a terminat. ce bine. prea ma certam pentru custodia televizorului. ca astia cu meciurile nu au luat deloc in considerare spiritul suav al femeii care trebuie sa isi ingroape grijurile zilei in telenovele.

stati putin. de fapt e telenovela si nu telenovele. ca toate parca sunt croite identic pe aceeasi idee. pline de neprevazuturi prevazute si de intrigi intrigante  cu fiul mort si reinviat, fata saraca ajunsa bogata si asa mai departe. nici nu e greu de inteles de ce prind telenovelele. cine nu viseaza la mai mult?


vineri noaptea m-am intors din tabara cu pruncii. a fost exact cum ma asteptam sa fie. timp de 5 zile nu m-au cautat prietenii si nici eu nu i-am cautat. nu am avut internet, mess, ziare, nimic care sa ma conecteze cu lumea inconjuratoare.

si stiti ceva? cand te rupi de lume, nu mai simti nici criza economica, nu mai simti nici crizele sentimentale ale unora, nu se mai boceste nimeni, nu trebuie sa mai faci pe umarul plangaciosilor. cand te rupi de lume, poti sa iti rearanjezi prioritatile corect. fara influente.

am vazut cerul plin de stele. ceva ce nu am mai vazut de cand eram mic si stateam la bunici la munte. cineva zicea ca orasul ucide visarea. sa stiti ca a avut dreptate. mi-a fost de ajuns o singura privire pe cerul instelat pentru ca mintea mea sa o ia razna si imaginile sa imi apara in minte. vise. amintiri. ganduri. dorinte

p.s.:
sunteti neamuri? nu, doar verisoare...

in sfarsit. azi am aflat raspunsul. intrebarea mi-o puneam de fiecare data cand ma duceam la banci, spitale sau orice alta institutie. stiti care? de ce ii musai sa stau la coada????

azi am stat 45 de minute. si nu la coada. ci am asteptat la ghiseu. si eram singur. aveam de ales in a ma enerva sau a medita. am ales varianta care ma lasa cu mai multi neuroni intregi.

stiu acum de ce ii musai sa stam la coada sau sa asteptam, desi stim ca totul se poate rezolva in 5 minute.

e metoda prin care ni se arata cata valoare avem. in functie de cat trebuie sa stai la coada, asa creste rank-ul tau de om. un om normal va trebui intotdeauna sa astepte. un om important va fi chemat in fata si nu trebuie sa astepte. iar un om lipsit de importanta, va ajunge la ghiseu exact in momentul in care se va inchide. desi statuse toata ziua la coada.

prin alinierea asta tacita, ni se demonstreaza cat de mult contam pentru ei. pentru cei care lucreaza la stat si care, chipurile, lucreaza in beneficiul si in slujba noastra.

e metoda prin care se stabilesc ierarhiile in societate. stiti cum se impart clasele sociale in bogati, saraci si aia de mijloc? ei de fapt realitatea e alta. societatea noastra se imparte in cei care nu trebuie sa stea la cozi, cei care asteapta o vreme si cei care asteapta degeaba.

eu am asteptat 45 de minute pentru o foaie care ar fi trebuit sa o primesc in minim 24 de ore de la depunerea cererii de eliberare. cererea am depus-o doar acum.

oare in ce categorie te incadrezi? daca vrei, ma poti angaja sa astept eu si pentru tine, oricum altceva n-am de lucru...