la un pahar de vorba

noroc cu facebook-ul ca altfel uitam ca e ziua mea. mersi fain tuturor celor care mi-au facut urari in fel si chip sau s-au resemnat la un simplu hepi barthdei muncitoresc.

cineva mi-a spus ca m-a zarit din troleu, umbland pe strada, incet si zambind fiind in lumea mea. cam asa cum fac eu deobicei. iar apoi mi-a zis ca nu m-am schimbat in 3 ani de zile. asta mi-a placut enorm.

toate se schimba. si esti condamnat sa fii in pas cu schimbarea sau ajungi ... ce ajungi? nu stiu. dar eu sunt multumit ca nu ma mai schimb. ca am ajuns la aceea etapa care ma va defini de-acum incolo. imi place de acest eu. chiar daca ne mai certam uneori la cutite, in final.. ne impacam amiceste la un pahar de vin fiert.

imi place imaginea asta: "umbland incet si zambind, fiind in lumea mea". imi da o senzatie de bine. e ceva ce ma defineste diferit in raport cu ceilalti. poate pentru ca in sfarsit mi-am gasit cadenta. ca un mosneag. batranii au seninatatea intelepciunii daruita de multimea experientelor care i-au modelat sau umplut de cicatrici invizibile privirii omului de rand...

poate, asta caut de fapt: intelpciunea daruita de multimea trairilor...

nu sunt de acord cu urarea:"la multi ani"... mai bine urati-mi... urati-mi: "la cat mai multe trairi definitorii pentru viata ta".
bine, e cam lung. asa ca urati-mi pe scurt: "l.c.m.m.t.d.p.v.t."

va salut pe toti de sub cerul innorat al italiei. azi, am vazut prima stea....

"..si chiar daca... as cunoaste toate tainele si toata stiinta... si n-as avea dragoste, nu sunt nimic."

in sfarsit am inteles ce inseamna asta.

am intalnit un om care se lauda ca stie totul. si intradevar, la orice avea o opinie si o intelegere aparte. era tipic romanesc. un om care se pricepe la toate cate-un pic. desi distanta de la a te pricepe cate-un pic la fiecare si a cunoaste tot e destul de mare.

prima data cand l-am intalnit si am avut o conversatie cu el, mai bine zis un monolog a lui, am fost impresionat. la modul negativ. evident. m-a facut sa ma simt mic si neimportant. iar aroganta lui nu cunoaste margini. primul meu gand inspre caracterizarea lui a fost:"ce folos sa stii atatea si sa uiti sa fii om!"

cum se face ca foarte multi dintre cei care acumuleaza o gramada de cunostinte intr-un domeniu si ajung sa fie "somitati", devin antisociali? cunostinta ingamfa? cunostinta multa da nastere arogantei? cunostinta izoleaza?

probabil ca da. cata vreme te axezi doar pe o dimensiune a cunostintei, dimensiunea acumularii de cunostinte. la care mai adugi una. mai exact e vorba de dimensiunea aplicabilitatii cunostintelor. dar toatea astea te fac doar un om plan. un om fixist. un om care nu vede decat in 2d: acumulare si aplicare. restul sunt straine de el.

"...si daca n-as avea dragoste..." asta e dimensiunea care ne face oameni. dimensiunea dragostei. doar cei care o descopera si o aplica la celelalte doua dimensiuni, doar ei ajung sa fie cu adevarat oameni. nu-i de mirare cand auzi vorba:"cel mai greu dintre toate e sa fii om.." un om 3d, intelege cu mult mai mult decat un om 2d. si simte enorm.

si uite asa ajungem la vechea poveste... sa gandesc sau sa simt?

am obosit sa mai gandesc si sa simt. asa ca va urma concluzia: prefer sa fiu om. chiar daca toti ceilalti vor fi mai cultivati, culti, inteligenti, destepti, importanti, somitati, etc. decat mine... prefer sa fiu om..

uite cum cad frunzele
din copaci!
rand pe rand, crengile,
s-au scuturat...


nu mai ramane nicio frunza,
nu mai ramane nimic verde.
va fi iarasi totul monoton,
va fi iarasi totul monocrom.

cad frunzele,
rand pe rand..
unele mai repede
altele mai tarziu,
dar toate se duc,
toate se duc spre
putreziu.

si copacii
vor fi goi.
si pe dinafara
si in interior.

cineva spunea
ca fiecare
pom ii un om
si fiecare
frunza un destin.
sau era invers?
 fiecare frunza
sa fi fost un om
si fiecare pom
destin?

nu stiu.

frunzele cad
si lasa pomii
goi,
la fel cum
si oamenii mor
si lasa
oamenii goi...

a mai venit
o toamna.
a mai venit
o moarte.
a mai venit
un vant.
am mai sapat
un mormant...

asa ma enerveaza inceputul fiecarei postari. nu pentru ca nu as stii cu ce sa incep, ci e albul asta impersonal pe care il voi umple cu gandurile mele negre si personale. ma refer la font. evident.

in ultima vreme, mi s-a schimbat modul de viata. lucrez. de-acum ajut statul sa iasa din criza, contribuind la bugetul de stat. sa nu intelgeti prin bugetul de stat, bugetul tarii noastre, care e mare dar lipseste cu desavarsire. nu, nu, nu! ma refer la bugetul de stat. a sta, a sedea, a te opri in loc. ati prins the idea?

una din intrebarile frecvente, adresate unuia care e proaspat angajat la un nou loc de munca e urmatoarea:".. si zi ba, cat stai la lucru?" si desi se pune intrebarea avand intelesul de cate ore e programul de lucru, de fapt  se doreste a afla cat poti taia frunza la caini la noul job.

intrebarea e tipic romaneasca. adica cu doua intelesuri. in sensul ca unii raspund ca stau 8 ore la lucru. si daca ii intrebi:" bine, bine si de lucrat cand mai lucrii daca stai 8 ore?" isi dau seama de adevaratul inteles al intrebarii. si incep sa rada complice..

adevaru`ii ca pentru anumiti oameni e o adevarata placere sa fie platiti pentru o munca pe care nu o presteaza. imi aduc aminte de o declaratie a unui grup de muncitori, cand stateau de vorba cu patronul:"oricat de putin ne-ai plati, noi oricum putem lucra mai putin decat ne platesti!"

poate schimbarea cea mai mare o resimt prin faptul ca nu mai am timp liber la discretie cat as fi vrut, sau cat aveam inainte. nu ma plang. inca.

azi am fost placut surprins de peisaj in drum spre casa. copacii imbracati in haine de sarbatoare, in rosu, galben, verde, auriu, soarele alunecand spre apus dadea o lumina interesanta. iar cerul... cerul era de un albastru mai profund ca ochii oricarei iubite. iar lacurile, erau zgribulite de vant si dadeau impresia de adancimi infinite.

iar norii. norii erau mari si frumosi si pufosi dar foarte grabiti. apoi, am vazut in departare un nor foarte mare si alb si pufos, iti era mai mare dragul sa il privesti. sau sa il mananci  dar uitandu-ma la partea lui inferioara, era asa de negru din cauza ca razele soarelui nu il putea strapunge.

automat m-am gandit ca oamenii de sub norul ala, pentru ca vad doar o portiune si si aia foarte intunecata, ei nu se pot bucura de frumusetea norului. ce aiurea. de fiecare data cand ne lovim doar de anumite bucati dintr-un intreg, nu putem intelege intregul. cum sa te poti bucura de Dumnezeu cand ai parte doar de incercari sau necazuri?

poate ar trebui sa incerci sa vezi tot norul... nu numa` partea intunecata...

cum sa incep? as putea incerca o introducere subtila. o gluma micuta care sa destinda atmosfera si asa prea incarcata. as putea sa fiu brusc si sa intru in subiect intr-un mod brutal prin care sa las lumea cu gura deschisa. as putea sa merg pe ocolite si sa ating subiectul doar asa in treacat. sunt atatea metode...

a murit bunicul meu. ieri dimineata la ora 3 jumate si ceva. de-abia azi realizez ca eu nu mai am bunici. mai poti fi un nepot daca nu mai ai bunici?...

as putea spune o gramada de lucruri bune despre el. copilaria mi-e plina de amintiri cu el. bunicul a fost cel care m-a invatat, cand eram prin clasa a 4-a,  ca atunci cand voi merge cu o fata pe trotuar, eu sa stau pe partea cu strada, sa o protejez, ca asa face un gentilom...

daca as putea sintetiza viata unui om, o viata de 85 de ani, intr-o singura fraza, as spune doar:" unii vorbesc de credinta si se bat cu pumnul in piept, iar altii o traiesc pur si simplu..." iar bunicul meu, sau mosu cum ii ziceam eu, a fost unul dintre cei care si-au trait credinta.

mi-ar place sa se spuna si despre mine la fel...

un singur gand ma framanta azi. e ceva observabil. palpabil la nivelul mintii. dar pentru a intelege trebuie sa ai mintea pregatita sa interpreteze corect semnele.

oriunde privesc, nu exista om care sa fie multumit. care sa nu doreasca mai mult sau altceva. si acest altceva ma roade pe mine. altceva inseamna in mare masura ceva nou. cand zici ca vrei altceva, de fapt zici ca vrei ceva ce n-ai mai avut pana atunci. ceva care sa te scoata din letargia ta.

dar suntem atat de intoleranti fata de orice ar putea sa ne strice sistemul de organizare, incat nici nu realizam ca noi ne suntem in acelasi timp si dorinta de schimbare dar si frana de mana trasa. vrem ceva, altceva, dar sa nu se schimbe nimic.

in ceea ce cunosc, ma simt extrem de confortabil. in tot ce e nou, ma simt un necunoscut. va dau un exemplu simplu de tot. poate asa o sa ma intelegeti. ofera-i unui batran ocazia sa aleaga intre a-si plati facturile la ghiseu sau la, sa zicem, robotul ala de la BRD. si o sa ramai surprins sa vezi ca o sa aleaga ghiseul. chiar daca la ghiseu e coada de vreo 25 de persoane.

batranul stie ce inseamna sa astepte la coada. ii mai confortabil pentru el asa. stie care ii rolul lui. sta la coada, mai schimba o vorba cu vreo cunostinta, se plange ca asa cozi numa` pe vremea lu` impuscatu` mai erau, da` atunci primeai, nu dadeai. mai face vreo 2-3 remarci de genul acesta. ajunge la ghiseu. lasa banii, ia chitanta si cu o mina de invingator iasa afara. probabil se va mai opri in dreptul cozii sa mai salute pe careva...

in contrast cu situatia asta, stand in fata robotului, nu stie ce trebuie sa faca. chiar daca robotul iti spune:"daca vrei sa platesti facturi, apasa aici!" sta si se uita si ar fi in stare sa apese orice, in afara de ce ii indica sageata. si si el e constient de asta. si sta cu spatele strans, ca poate il va vedea careva si o sa se faca de rusine.

si da. mai bine sa stai in lucrurile pe care le cunosti si ti-s familiare, decat sa incerci ceva nou si sa risti rusinea. daca am intelege ca:"nimeni nu s-a nascut invatat"... oare am avea mai mult curaj fata de lucrurile noi? oricum nu toti sunt facuti pentru a deveni ceva. unii sunt nascuti doar pentru a evidentia si mai mult senzatia de complacere...

.... vrem schimbare! da` sa ramana lucrurile la fel...

"ai sa ma ierti in fiecare noapte. si-am sa te mint in fiecare zi.." asa zice Ducu Bertzi in a lui piesa.

am auzit o poveste de dragoste interesanta. ca toate povestile de dragoste, adevarate, este vorba de un el si o ea. se iubeau mult. dar el a trebuit sa plece. a plecat in america. dar i-a promis ca se va intoarce dupa ea si atunci se vor casatori si vor fi impreuna.

asta se intampla prin `78, `79.  de atunci, nu s-au mai vazut fata in fata decat acu` 3 ani, cand el s-a intors in romania. ea l-a asteptat. si el si-a indeplinit promisiunea. in 2007 s-au casatorit. niciunul dintre ei nu mai fusese cu altcineva. se pastrasera unul pentru altul.

dorintele bune se indeplinesc.

mi se pare interesanta povestea. de unde atata rabdare? e ca si cum ei ar trai in afara timpului si a societatii actuale care ne dicteaza ca viteza e buna. think fast, die young.  ne precipitam. nu mai stim sa asteptam. vrem totul si il vrem acum. orice ne cere sacrificiu si rabdare.... ocolim.

ne plac drumurile drepte, scurte si usoare. daca se poate sa fie autostrazi fara limita de viteza e si mai bine. vrem satisfactie imediata. daca trebuie sa asteptam, nu e bine. de ce sa astepti, cand poti avea o satisfactie asemanatoare la un pret redus? sau la oferta?

ne-au invadat chinezariile viata. tanjim dupa original. dar nu ne mai luptam sa il avem. preferam sa luam mai multe chinezarii... ca sa umple.. nici nu mai stim ce trebuie sa umple...da` nu conteaza... oricum e la oferta...

infrupta-te cu gunoi poporule! ce daca iti pute gura? macar esti satul!

o femeie era insarcinata. i-a venit timpul sa nasca. s-a dus la spital. a nascut. pe cand sa isi denumeasca progenitura, a avut marea surpriza sa nu ii ajunga numele. motivul? simplu. in loc de una bucata fetita, a primit trei bucata fetita. adica a avut tripleti. sau triplete?

cuprinsa de euforia medicamentelor, a transmis celor ce se ocupau cu denumirile proaspetelor fiinte umane, lista cu nume. si oricat de ciudat ar parea, pe foaia respectiva era trecut doar: A, B, C. asa s-a gandit proaspata mamica sa isi denumasca odraslele. in ordine alfabetica, sa nu le incurce maica!

este un curent tampit. sa pui copiilor nume cat mai speciale, sa fie unicat pe cat posibil. sa fie un nume cum altii nici nu au, nici nu au auzit si a caror rostire le iasa din a treia incercare... in cazul unora. iar in cazul altora, nu vor reusi niciodata sa rosteasca numele corect. asa ca vor poci numele pentru totdeauna.

nu stiu de unde a aparut ideea de a pune nume straine limbii romane. juan andrei. fernando radu matei. argentina maria. e.. ceva ce ma depaseste.

am inteles ca vreti sa aveti cei mai frumosi si cei mai destepti si cei mai speciali si cei mai cei copii. dar nu ii stricati mai cu numele astea. lasati-i pe ei sa isi faca un nume. degeaba ii pui tu numele lui einstein sperand sa fie si copilul tau la fel de destept. daca el nu are nicio inclinatie spre fizica... ce te-ai facut?

inainte de a pune nume copilului tau, stii ce sa faci? ia numele respectiv si...  prezinta-te cu el celorlalti si vezi daca ti-ar placea sa te cheme asa.

un copil oricum este unicat. si special. si frumos. si destept atunci cand se naste. parintii il strica apoi...

si ca tot veni vorba de becuri, azi am citit ceva ce mi-a creat o stare de disconfort. la un an dupa interzicerea becurilor de 100W cu incandescenta, de maine se va trece la interzicerea becurilor de 75W cu incadescenta. ma enerveaza cand cineva imi zice ca ceva nu mi bun si imi interzice ceva. ca mai apoi sa imi inlocuiasca acel ceva cu un lucru de o calitate "superioara" si mai scump.

da! urasc becurile "economice" cu lumina rece. urasc produsele 100% "naturale". urasc campaniile de "salvati planeta". ma enerveaza activistii ecologici. ma enerveaza chiar si vegetarienii care se lauda cu naturaletea lor. ma enerveaza cei care ne baga pe gat tot timpul:" consumul excesiv de sare, zahar sau grasimi, dauneaza grav sanatatii".

ma enerveaza cei care ne trateaza ca pe niste prosti si tampiti. mai ales textul ala cu "min 30 de minute de miscare pe zi". ce ai frate? imediat o sa imi impuna ca:" pentru a trai trebuie sa inspirati si expirati de minim 86400 de ori pe zi"

lasand frustrarile astea la o parte, poate cea mai mare frustrare a mea e ca azi e ultima zi de vara. si ploua. azi nu vroiam ploaie. azi vroiam sa ma bucur de soare.

de acum, ziua va deveni din ce in ce mai scurta, noaptea mai lunga... copacii se vor scutura. vom avea parte de un spectacol al culorilor.... dar  sincer mai vroiam un pic de vara. macar vreo doua luni...

si cred ca si studentii mai constiinciosi sunt in asentimentul meu. pe calea asta vreau sa le urez bafta la examenul restanta pe care il au de dat. zic examen, pentru ca ce trece peste cantitatea de 1 nu se mai contabilizeaza.... asa ca pentru bine-dispunerea voastra, va las cu un banc, care se apropie foarte mult de realitate. prietenii stiu de ce:

la un examen, amfiteatrul plin, intra proful binedispus in sala:
-Toti care doresc nota 10, spuneti-mi, la ce materie dam examen?
liniste de mormant in sala.
-Pentru nota 7, spuneti-mi, ce culoare are cartea din care dam examen azi?
nimeni nu zice nimic.
-Pentru nota 5, spuneti-mi, cum ma cheama?
din nou liniste de mormant, dar de undeva din spatele salii se aude o voce suierand printre dinti:
"Nemernicu`... o venit cu gand sa ne pice pe toti..."

bafta!