la un pahar de vorba

"..si chiar daca... as cunoaste toate tainele si toata stiinta... si n-as avea dragoste, nu sunt nimic."

in sfarsit am inteles ce inseamna asta.

am intalnit un om care se lauda ca stie totul. si intradevar, la orice avea o opinie si o intelegere aparte. era tipic romanesc. un om care se pricepe la toate cate-un pic. desi distanta de la a te pricepe cate-un pic la fiecare si a cunoaste tot e destul de mare.

prima data cand l-am intalnit si am avut o conversatie cu el, mai bine zis un monolog a lui, am fost impresionat. la modul negativ. evident. m-a facut sa ma simt mic si neimportant. iar aroganta lui nu cunoaste margini. primul meu gand inspre caracterizarea lui a fost:"ce folos sa stii atatea si sa uiti sa fii om!"

cum se face ca foarte multi dintre cei care acumuleaza o gramada de cunostinte intr-un domeniu si ajung sa fie "somitati", devin antisociali? cunostinta ingamfa? cunostinta multa da nastere arogantei? cunostinta izoleaza?

probabil ca da. cata vreme te axezi doar pe o dimensiune a cunostintei, dimensiunea acumularii de cunostinte. la care mai adugi una. mai exact e vorba de dimensiunea aplicabilitatii cunostintelor. dar toatea astea te fac doar un om plan. un om fixist. un om care nu vede decat in 2d: acumulare si aplicare. restul sunt straine de el.

"...si daca n-as avea dragoste..." asta e dimensiunea care ne face oameni. dimensiunea dragostei. doar cei care o descopera si o aplica la celelalte doua dimensiuni, doar ei ajung sa fie cu adevarat oameni. nu-i de mirare cand auzi vorba:"cel mai greu dintre toate e sa fii om.." un om 3d, intelege cu mult mai mult decat un om 2d. si simte enorm.

si uite asa ajungem la vechea poveste... sa gandesc sau sa simt?

am obosit sa mai gandesc si sa simt. asa ca va urma concluzia: prefer sa fiu om. chiar daca toti ceilalti vor fi mai cultivati, culti, inteligenti, destepti, importanti, somitati, etc. decat mine... prefer sa fiu om..