aproape te-as fi crezut... daca nu aveam dreptate de la inceput...
exista in noi un simt care din momentul in care ne nastem si pana murim, se acutizeaza, se dezvolta intr-o asa masura incat uneori parca prinde viata singur. este vorba de simtul dreptatii. acuma nu va alarmati. nu e vorba de simtul dreptatii ala bun. nu. ma refer la cel care coordoneaza dreptatea mea.
din punctul meu de vedere, este un Adevar Absolut, care nu poate fi schimbat, taiat, sau transformat intr-o minciuna. ala exista pur si simplu. si da, este in afara sferei noastre. fie il acceptam, fie nu. da` asta nu inseamna ca nu exista. dar deja asta e alta poveste.
apoi, mai sunt adevarurile noastre. mici, intortocheata, gata de a ne servi intro directie sau alta, maleabile si mai usor de modelat ca plastelina. de ce zic ca sunt adevarurile noastre? simplu. suntem fiinte subiective si nu suntem capabile de un obiectivism clar si real. si atunci, daca nu suntem capabile de un obiectivism real, cum ar putea ca adevarurile noastre sa fie obiective si universale?
fiecare isi are adevarurile lui. daca se intampla ca adevarul meu sa coincida cu a mai multora, de multe ori ne grabim sa il ridicam la rang de adevar-real obiectiv. dar nu inseamna nicidecum ca am avea dreptate. si aici am vrut sa ajung. la a avea dreptate.
pe vremuri, intr-o dezbatere, argumentare, erau doi oameni care isi prezentau adevarurile cat mai bine posibil, adunand cat mai multe dovezi credibile pe care sa isi cladeasca retorica. iar ceilalti care ascultau dezbaterea, puteau alege intre 2 adevaruri posibile, pe cel care era cel mai bun pentru ei.
dar, de cand traim intr-o lume relativista, regulile acestor dezbateri-argumentari s-au schimbat enorm. practic, acum avem o singura regula:" nu conteaza ca nu am dreptate. important e sa arat ca tu gresesti". si daca nu ma credeti, urmariti orice dezbatere televizata. de fapt stiti ce? nu apelati la televizor. iesiti afara si urmariti o dezbatere-argumentare, care in termeni populari se mai numeste si sfada sau cearta.
si o sa puteti vedea ca nu gresesc. deobicei sunt cativa pasi pe care puteti sa ii urmariti foarte lejer.
1. demonstrarea ca celalalt greseste apeland la dovezi palpabile si recunoscute de cei care ii urmaresc.
2.apelarea la dovezi istorico-genealogice de tipul:" lasa-ma bah in pace, ca familia ta de cand ma stiu tot asa face...."
3. recurgerea la dovezi fizico-personale:" tu nu vezi bah ca ai capul cat o galeata? nu-i de mirare ca pasarile te-au luat drept tinta "
4. si daca toate acestea nu functioneaza, se aplica arma secreta:"loveste si fugi" prin care fie argumentarea escaladeaza, fie se termina acolo.
nu stiu cum se face, dar sunt inconjurat de oameni care tot timpul au dreptate. si sincer m-am saturat sa ii contrazic. asa ca ii las sa isi debiteze "adevarurile" si eu merg inainte cu adevarurile mele. care evident sunt mai bune ca ale lor. din moment ce sunt ale mele...
eu am dreptate pentru mine. nu ma mai intereseaza sa am dreptate si pentru voi.
descurcati-va....
descurcati-va....
Written by printrenori
ai dreptate
:))=))
aveai cumva dubii? :))
Intr-adevar fiecare avem convingerile noastre dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa acceptam convingerile celorlalti sau sa fim deschisi la nou sau sa fim toleranti.Cred ca asta e problema,de multe ori refuzam sa iesim din cutia conceptiilor noastre si sa acceptam ca poate exista un pic de adevar si in contraargumentele celorlalti, pentru ca pana la urma aproape totul e relativ.Nice blog btw :D
multam fain anonim:) te mai astept:)
Referitor la principiul enuntat de tine mai sus: nu conteaza ca nu am dreptate. important e sa arat ca tu gresesti - voiam sa mentionez ca acest mod de abordare a unei discutii se numeste eristica si asta nu "de cand traim intr-o lume relativista". Pentru ce interesati de, sa zicem tips and tricks pe acest subiect, va recomand Arthur Schopenhauer - Arta de a avea intotdeauna dreptate sau Dialectica eristica. Cel mai probabil o gasiti dupa primul titlu.
Cand un coleg din licu m-a intrebat odata, in gluma de ce am mereu drepatate am ras...mai tarziu mi-am dat seama ce eram prea mandru ca sa-mi permit sa nu am dreptate...si, muuult mai tarziu, am inceput sa-i dau dreptate lui mishu :D
Ps pt m'shu: In caz ca ai vrut sa ma intrebi: o fost fain acasa :P
stai ca m-ai pierdut.... adica nici tu nu ai dreptate?:o lumea mea se cutremura... si va face implozie in 3...2...unuuuuuuuuuuuuuuu
ar fi frumos din partea ta sa mai raspunzi si la telefon. nu de alta, da` chiar vroiam sa te intreb ceva. nu te-am sunat numa` ca ma plictiseam... cel putin nu de data asta :-"
Este adevarat ca noi atribuim o conotatie diferita adevarului si ca fiecare isi are propriul adevar. Ideea e ca nici nu trebuie sa trecem in extrema cealalta si sa le dam dreptate altora doar pentru ca sunt oameni pe care ii apreciem, ii respectam sau ne sunt apropiati... mai mult sau mai putin. Pana la urma, nici prea multe compromisuri nu ne sunt benefice... nici sa lasi prea mult de la tine nu e bine, pentru ca asta ar insemna o posibilitate in plus ca cei din jur sa se invete prost... si astfel sa gaseasca o cale prin care sa te manipuleze... Sustin ideea de echilibru :) ... care sunt convinsa ca inseamna ceva diferit pentru fiecare din noi :)