pentru cei ce plang... pentru cei ce se plang...


daca este ceva caracteristic romanilor, ceva care sa ii uneasca si peste hotare si acasa, ceva dupa care ai putea sa ii recunosti, atunci acest ceva e ca ne plangem. de tot si toate.

ca daca ploua, de ce nu ii soare. daca ii soare, de ce ii asa de cald. daca ii asa de cald, de ce nu ploua. daca muncim, de ce muncim asa de mult. daca nu muncim, de ce nu muncim. daca unu o zis ceva, de ce nu o zis altceva.

intelegeti?

de ce am avea nevoie pentru a nu ne mai plange? sau nu despre asta e vorba. e doar ca ne place sa fim nemultumiti? ne face sa parem mai critici? mai intelepti? mai destepti? sau asteptam sa fim mangaiati?



cat de trist mi se pare sa cersesti mangaierea. sa cauti aprobare. sa tanjesti dupa cineva sa empatizeze alaturi de tine, ca si cum asta chiar ar schimba ceva.

sau ne plangem pentru ca de fapt ne simtim singuri? am o vecina f batrana care tot timpul are probleme. si intotdeauna apeleaza la noi. si intotdeauna sunt banalitati. si cand incepi sa o ajuti, te simti ca si cum i-ai face jocul si te-a prins in mreajele plangerilor ei: ba ca nu o mai suna cutarica, ba ca nu o mai viziteaza x-ulescu, ba ca nu o venit pensia, ba ca o auzit ceva zgomote...

probabil singuratatea ne face sa reactionam irational. daca murim si nu o sa stie nimeni? o sa ne gaseasca dupa miros... faptul ca ii sacaim pe ceilalti e felul nostru de-a le spune celorlalti ca traim?

sa ajungi sa dovedesti tuturor ca traiesti... asta nu inseamna cumva ca ceilalti te considera deja mort? imi aduc aminte de filmul "the green mile" in care am auzit prima data expresia:" dead man walking"...

suntem inconjurati de oameni ne-vii. poate si eu sunt unul dintre ei...

9 Comments »

  • Cred ca sunt niste probleme care tin de multi factori: incapacitatea de a te accepta, asa cum esti.., nesiguranta( ca si cum ar fi ceva sigur pe lumea asta), neseriozitatea , scuza-ma , neseriozitatea, ca neam( foarte putina lume face cat sau ce promite)etc.


    Si eu am momente de astea. Cand imi plang de mila. Ma scutur si-mi trece.
    La urma urmei, poti fi singur , chiar daca iti este mereu casa plina.
    p.s. am scris in treacat. imi cer scuze, am dat buzna..

  • oricand esti bine venita Incertitudini:)
    si apropo, una din temerile mele e singuratatea in doi.:)
    asa e.. cand ne simtim aproape de a ne plange de mila sa ne scuturam si sa ne revenim:)

  • gravatar Anonim

    Nu suntem animale solitare, la noi primeaza spiritul de haita si prin urmare tanjim dupa cineva care sa ne tina companie, sa ne scarpine dupa urechi si de ce nu, sa ne fericeasca ! Nu ti se pare ca mereu asteptam pe cineva care sa ne faca fericiti in loc sa ne straduim singuri ? :)

  • ba da. cu o singura corectie, nu suntem animale:) suntem fiinte sociale. a fi animal inseamna printre altele sa nu ai discernamant, sa nu fi constient de actiunile tale....

  • gravatar Anonim

    ok, hai sa fiu mai permisiva :)
    mea culpa
    erata - a se inlocui "animal" cu "vietuitoare"
    ( dar tot sunt unii care-s rusine si pentru animale :D )

  • te apropii:)) fac si eu un pas si accept inlocuirea ta :)

  • "faptul ca ii sacaim pe ceilalti e felul nostru de-a le spune celorlalti ca traim?"

    nu mai am nimic de adaugat :)

    p.s.acum;))

  • eu cred ca sintagma' animale superioare' n-ar fi tocmai nepotrivita..nu va fie cu suparare.

  • multumesc yonne :D astept cand o sa ai :))

    Draga Incertitudini... refuz sa cred ca am ca si stramos un animal. de aceea nu prea sunt deacord cu sintagma"animale superioare". fara suparare, offcourse :)

Leave a comment