...fara poezie, viata e pustiu....
...si am vazut si o parte din delta... aka the delta.. cum care? aia a noastra of course... si mi-am confirmat teoria... ca e doar o "foarte mare balta". nu stiu altii de ce raman fascinati de ea... eu am incercat... promit.. pinky promise, sa raman fascinat de ea si sa devin dintr-o data filozof si plin de idei grele... am incercat.. da` nimic... oi fi eu de vina...
.. am vazut si marea cu valurile ei lovind nervos nisipul alb de pe tarm si soarele fierbinte care trona peste toate si tot... si am incercat din nou sa gandesc profund, am asteptat sa ma inspire aceasta imagine breathless... si din nou... eram fara idei, fara ganduri, dar am inteles termenul de "just chillin..."
am vazut si inaltimile carpatilor scaldate in nori si soare... si iar am tacut ca nu am putut gandi nimic profund....in schimb mi-am vazut micimea mea fata de grandoarea lor. frumusetea tacerii lor.
probabil o sa devin gelos pe cei care in astfel de momente scot cate-o bijuterie de idee pe gura...
probabil ca nu:)
unul din lucrurile faine din saptamana petrecuta in delta, la mare si pe drumuri a fost socializarea cu cei cu care am fost. faptul ca nu a existat tv,internet,mess si pentru mine nici telefon ca mi l-am inchis in mare parte a timpului, a avut drept consecinta redescoperirea celor dragi mie. uitasem cate se pot face intr-o zi... si cum e sa adormi seara obosit dar cu zambet tampit pe fata...
l-am redescperit pe "you are not alone" a lui mj... din bunavointa Lupisorului si am vazut o ploaie de stele... eu am vazut 2 stele cazatoare.. ceilalti vreo 28-34... probabil din cauza ca ma focalizam mai mult la cei cu care ma uitam dupa stele... si da..." stelele care pier... nu cad.."
apropo... mersi ala mic si verde pentru titlul postului si poza:D
am vrut sa fiu surprins de peisaje... si am fost furat de prietenii care m-au inconjurat si sunt mult mai multumit asa....
am uitat ce usor e sa intrii in vorba cu cineva fara sa ii dai buzz, sau kiss sau hug, ci doar un simplu: ce faci?
ma opresc aici, dar nu fara a va spune un banc:D
cica in fata turnului eiffel se afla un englez, un german si un roman si priveau toti trei la constructia minunata: englezul contempla si rostea: wonderfull, wonderfull. germanul la fel:wunderbar,wunderbar. romanul nostru sa uita cu gura cascata vreo 10 mninute apoi is da una cu palma peste frunte si exclama: "`ai sa`mi pusc una..."
ce faci?
cand?
dincolo:P
hehehe...faina gluma Mishule.......eu inca nu am ajuns in Delta, sper sa am ocazia candva.....se merita? :)
yonne:P:))
tania, mersi fain. se merita doar daca ai cu cine merge. dupa cum reiese si din text... sau ar trebui... pe mine m-au dat gata oamenii si nu locul.
pe mine m-a inspirat delta aia care miroase a peste mort si marea plina de alge in putrefactie. si intr-un final se poate scoate si o sursa de idei din ea, chiar fara prea mult efort. mai ales ca e aproape de orasul printesei...
apoi dr. mars.. probabil pentru ca te gandeai la printesa... poate ca daca ma gandeam si eu la o printesa in timp ce priveam balta mica aka delta si balta mare aka marea, poate ca aveam si eu inspiratie... a se observa de cate ori folosesc cuvantul poate:)
Post nou de la Mishu :D
da vez ca ai gresit ceva :P
era "stelele care cad...nu pier" :)
mai raducule... stiu piesa de la taxi... dar imi place mai mult varianta reinventata pentru a starni zambete:D stelele care pier nu cad:D
mij' ... fain post
Pot sa fac o corectare?
Nisip alb in Romania? mai rar - hai daca ziceai in Insulele Modives sau Caraibe!
Imi pare rau ca natura nu te misca si nu poti sa vezi mai departe decat ceea ce e in fata ta - ceea ce a fost acum sa zice 2000 de ani! Fauna din delta e unica pentru climatul nostru si zona noastra.
Pacat!
ralu, mersi :)
anonim, uhm.. probabil eram lovit in cap de soare, da` sunt foarte sigur ca pe plaja din mamaia am vazut nisip alb. zic asta pentru ca mi-a placut f mult contrastul dintre albul nisipului si albastrul inchis al marii...
cat despre natura.. ma misca... dar delta nu a reusit.
interesting :)
smeida... multumesc frumos de vizita si apreciere:)
nush daca te`o miscat sau nu , dar te`o dezamagit ? adica multi cred delta ca la televizor, dar ca s`o prinzi asa trebuie sa te plimbi prin ea si sa vezi tot.. pelicanii stand la poza, nu la 2 km juma.. te dai jos din camera direct in barca cu 150 de cai putere si poc faci bratele in 2 ore.. multi ma intreaba unde am fost si cand le zic ca in Delta toti imi raspund: WOWWWW ce FAAAAIn..! mie cel putin mi`o placut si trestiile care ieseau din apa murdara, chiar si namolul de pe fund(aici calcai de abia il atingi, un pas mai incolo te sperii ca unde ti picioru [la 1 m adancime]).. per total nu vreau sa zic ca a fost doar o ieshire din rutina, a fost, dar un pic mai mult decat atat.. P.S. am apreciat pelicanu care o zburat deasupra barcii mele.. :D mai revin daca ii cazu.. ca am fost cam unguru (no offense) in exprimare..
apoi mno... mai ala mic si verde... ma bucur ca macar tu ai gasit poezia din pusiul ala:)
fara Delta viata e pustiu.. :D
e un pasaj din cartea ce o citesc acum..nush de ce..dar pasajul asta mi-a adus aminte de frustrarea ta k nu ai gasit inspiratia in delta...
"Ne adăpostim bărcuţa într-un colţ liniştit, ridicăm cortul, pregătim o cină uşoară şi ne ospătăm. Ne umplem şi ne aprindem apoi pipele şi sporovăim despre una şi alta în Şoaptă, iar în răstimpurile când nu vorbim, în jurul bărcii, râul jucăuş deapănă poveşti vechi şi tainice, îngână străvechiul său cântec pe care l-a cântat vreme de atâtea milenii, de când era copil, pe care-l va cânta atâtea milenii şi de acum înainte, până când glasul îi va răguşi, îmbătrânit - un cântec pe care noi, cei ce ne-am deprins să-i iubim chipul schimbător, care ne-am cuibărit de atâtea ori la pieptul lui drăgăstos, ne-nchipuim întrucâtva că-l înţelegem, cu toate că n-am putea tălmăci în cuvinte basmul ce-l ascultăm.
Iată-ne, dar, şezând pe ţărmul râului, în timp ce luna, care-l îndrăgeşte şi ea, se apleacă să-l sărute ca o soră, înlănţuindu-l cu braţele ei argintii, iar noi ne uităm cum curge, curge cântând şi susurând într-una, ca să-şi întâlnească regina, marea, până când glasul ni se stinge în liniştea nopţii şi pipele se umplu de cenuşă, până când noi, nişte tineri cu nimic neobişnuiţi, ne simţim într-un chip ciudat năpădiţi de gânduri pe jumătate triste, pe jumătate îmbietoare şi nu mai vrem să vorbim, până când jzbucnim în râs şi, sculându-ne, ne scuturăm pipele, ne spunem "noapte bună" şi, legănaţi de clipocitul apei şi de foşnetul pomilor, adormim sub privirea stelelor mari, tăcute, şi visăm că lumea e tânără iar - tânără şi frumoasă ca atunci când veacurile de zbucium şi griji nu-i brăzdaseră încă chipul feciorelnic şi păcatele şi nebuniile copiilor ei nu-i îmbătrâniseră încă inima iubitoare, frumoasă şi suavă ca în zilele acelea apuse când, mamă tânără fiind, ne alăpta pe noi, copiii ei, la propriul ei sân primitor, înainte ca şiretlicurile civilizaţiei spoite să ne fi smuls prin ademeniri din braţele ei drăgăstoase, înainte ca zâmbetele otrăvite ale artificialităţii să ne fi ruşinat de viaţa simplă ce-o duceam alături de ea şi de căminul simplu, dar măreţ, unde s-a zămislit omenirea, acum multe, multe mii de ani."(trei intr-o barca, jerome. k. jerome