la un pahar de vorba

Noica zicea la un moment dat in al lui Jurnal Filozofic: "Când mă laudă cineva, mă cuprinde panica: dacă ar afla tot ce nu ştiu, tot ce nu sunt? Când mă condamnă, mă simt liniştit: sunt totuşi mai bun decât atât."
si multa vreme mi s-a parut fascinanta afirmatia lui si imi placea sa ma regasesc in ea de fiecare data cand ma lauda cineva sau cand eram criticat... si dupa o vreme, am ajuns sa realizez ceva: am mult mai multe citate pentru atunci cand sunt criticat sau cand falimentez in vreo actiune decat fata de atunci cand reusesc sau am sorti de izbanda.
asta ar avea cam doua concluzii: fie sunt un om obisnuit cu esecurile, fie nu imi place sa castig.
cei care ma cunosc, stiu ca nu imi place sa pierd... sa naufragiez... si atunci unde e problema?
sunt foarte multi care isi plang de mila fara sa isi dea seama; care tin cu dintii de trecut si prefera sa se autoflageleze si sa isi automutileze sufletul. oameni care se simt mult mai bine atunci cand sunt zdrobiti si sunt rusinati atunci cand sunt purtati pe umeri si li se dau lauri de invingator...
cateodata cand mi se face un compliment... nu ma cuprinde panica ci pur si simplu sunt jenat si nu stiu cum sa raspund. in schimb la critici... bring it on!
stiti de ce nu avem o clasa politica buna? stiti de ce ne multumim cu ce avem? stiti de ce suntem deprimati si deprimanti? stiti de ce acceptam ideologia vestica? stiti de ce suferim atata?
pentru ca ne simtim confortabili in suferinta. suferinta ne place. suntem putin masochisti.
nu ma credeti? nu va cer sa priviti la voi. priviti in jurul vostru si o sa vedeti ca am dreptate: toti se plang de ceva, da` nimeni nu face nimic. toti asteapta sa fie mangaiati dar nimeni nu mangaie... intotdeauna problemele mele sunt mai mari ca ale tale...
refuz sa cred ca suntem un neam de ratati si de suferinzi cronici.
trebuie doar sa ne vindecam durerea, sa ridicam capul sa mergem inainte si sa zambim la fiecare compliment primit si sa raspundem cu un zambet calm:"multumesc!"