Nerecunoascatorule!!!!!!!!


citeam de dimineata despre un copil de 5 ani care nu vede, nu aude si nu vorbeste. si sincer m-a pus pe ganduri aceasta situatie. oare cum e sa nu auzi, sa nu vezi si sa nu poti vorbi?

sa nu poti canta... sa nu poti auzi muzica, sa nu poti vedea culori... unul din doctori incerca sa explice situatia ca fiind inchis intr-un mormant... tacerea e groaznica, intunericul doare...

dar asta e pentru noi si nu pentru el. adica.. el nu a cunoscut niciodata lumina si sunetul... nu cred ca le poate duce lipsa... nu stiu. noi avem nevoie de lumina si sunet ca sa comunicam... si cu toate astea ne batem joc de asta... de multe ori comunicam ineficient si lasam loc la multe interpretari...
el a invatat sa comunice prin ce i-a mai ramas: mirosul si pipaitul.

isi poate recunoaste tatal din cealalta parte a camerei, doar dupa miros. umbla prin toata casa, manaca singur... daca ii e sete intinde mana si palma o inchide in forma de pahar... daca ii e foame... cauta mana mamei si o duce la gura lui.

ma intreb daca e constient de lipsurile care le are... sau e fericit in lumea lui... a invatat sa manance singur, se joaca cu piese lego.. masinute...

ma simt un ipocrit. am atatea si nu sunt recunoscator pentru nimik. am sanatate si nu o apreciez. am vedere si ma pot bucura de lumina si culori, iar eu prefer sa dorm si sa stau departe de lume; pot vorbi si comunica si socializa fara probleme, iar eu aleg sa ma ascund...

cati nu sunt ca si mine? ma gandesc la cel mai banal exemplu: fetele care se tot vaita ca sunt fie prea grase, fie prea slabe si se concentreaza asa de mult pe asta incat uita ca sunt frumoase asa cum sunt... si ar trebui sa se bucure de asta.

de-as putea invata sa fiu recunoscator pentru ce sunt...

un fragment din Psalmul 139, unul din preferatii mei

13 Tu mi-ai intocmit rarunchii, Tu m-ai tesut in pintecele mamei mele:

14 Te laud ca sint o faptura asa de minunata. Minunate sint lucrarile Tale,si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!

15 Trupul meu nu era ascuns de Tine, cind am fost facut intr-un loc tainic,tesut in chip ciudat, ca in adincimile pamintului.

16 Cind nu eram decit un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau; si in cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rinduite, mai inainte de a fi fost vreuna din ele.

6 Comments »

  • foarte fain postul..
    si eu ma gandesc mereu cat de nerecunoscatori suntem pentru ce avem si mereu vrem mai mult uitand faptu ca altii nu au deloc..
    E.V. zicea "Oh, it's a mystery to me
    We have a greed with which we have agreed,
    And you think you have to want more than you need,
    Until you have it all, you won't be free.."
    Mi se pare ca are dreptate.. toti suntem lacomi intr-un anumit fel, inca nu am gasit pe cineva care sa fie multumit de el.

  • multumesc anonim de vizita:)
    poate ca lacomia e cea care ne face sa fim nemultumiti.. adica vrem tot timpul mai mult...

  • gravatar melisa

    de multe ori suntem mai "bolnavi" ca acel baiat...avem ochi sanatosi si refuzam sa vedem, urechi bune si auzim doar ce vrem, si de multe ori vorbim doar de rau...stim foarte bine sa irosim aceste daruri pretioase,le folosim in paguba noastra,de multe ori doar pentru a pacatui ... unde e recunostinta?
    de multe ori ma surprind admirandu-mi fetita mea (de doua luni) minute in sir, chiar si atunci cand doarme, si ii multumesc Lui ca e perfecta...cu nasucul ei micut, ochisorii albastrii, zambetul de pe buze...manutele si piciorusele care misca incontinuu pline de energie...El a facut-o dupa Chipul si Asemanarea Lui. nici nu vreau sa imi imaginez ce durere e in inima; parintilor acelui copil ... sincer, nu stiu dak as putea suporta o asemenea tragedie ..

  • ai dreptate melisa... suntem uneori mai bolnavi ca el.. tragedia consta in faptul ca nici macar nu suntem constienti de asta...
    Dumnezeu sa iti binecuvinteze micutza si sa vegheze asupra ei necontenit.
    multumesc de vizita si idee:)

  • gravatar yo_nella

    am observat o chestie...ne e asa de usor sa fim nefericiti: daca le avem pe toate dar ne lipseste un singur lucru, suntem nefericiti...dar daca nu avem nimik shi am gasi doar un motiv sa fim fericiti, nu ne ajunge...tot nefericiti si nemultumiti suntem...
    sper sa nu trebuiasca sa ajungem sa nu avem nimik pentru a invata sa apreciem ceea ce avem :-|

  • o data a venit la Biserica, in Timisoara un frate care nu avea maini...si atunci am vazut si eu cat de nerecunoscatoare sunt. El are nevoie de cineva si cand mananca si cand merge la baie...a exprimat fain o idee: ca s-a rugat 19 ani pt a avea maini din nou si Dumnezeu i-a dat o sotie...
    Indiferent cum suntem Domnul stie mai bine de ce ne-a dat asa:)

Leave a comment