la un pahar de vorba

miercuri seara veneam acasa. dar n-am venit cu trenul ca deobicei, ci am venit cu ocazia. adica cu "ia-ma nene si pe mine...", da... stiu ca era 22 seara si ca nu e tare bine sa vii cu necunoscuti care habar n-ai cat de bine sau prost conduc, dar aveam chef sa traiesc periculos. am si venit cu 130 la ora, care stiti drumul campia-cluj, stiti ce fain e pe-acolo sa zburzi si sa tai curbele, mai ales noaptea...

ei ce vreau sa va spun de fapt e altceva. am vazut un lucru care m-a umplut de scarba. si de o furie dinaia oarba...


stand la ocazie, opreste in fata mea un taxi. din el iasa ditamai omul, cam de 2-3 ori cat mine(stiu ca e greu de crezut ca sunt oameni mai "mari" ca mine, dar uite ca exista), diametral vorbind evident. si cu o voce de atotstiutor:" la turda? la turda mergem, care vrea la turda?"

am zambit politicos si i-am strigat ca eu merg la campia. el imi zice:
-pai hai ca te duc pana in micro 3.
-multumesc frumos, da` de-acolo n-am cu ce merge acasa.
-pai da` nu mai sunt autobuze?
-la ora asta nu.
-mno treaba ta..

si vazand omu ca nu are cu cine, ma lasa in pace si merge sa isi caute alte victime. prima victima, un tip baut care vroia cu disperare sa ajunga in turda, nu-l interesa pretul. victima a doua, o doamna care nu vroia sa ii plateasca cat cerea el. moment in care el foarte ofensat ii raspunde:"apoi du-te pe jos cu banii aia" si o injuratura suierata printre dinti, care din motive personale nu o transcriu.

stand si asteptand, intra in vorba cu pasagerul beat, dupa nici 5 minute, soferul striga la doamna:"hei, tanti, haidati ca va plateste domnul asta diferenta de bani" spre surprinderea mea, doamna a acceptat.

avea doi pasageri. ii mai trebuia inca 2:"apoi nu ma duc cu masina goala acasa..." asa ca atata se invarti pe-acolo, pana mai prosti doi oameni sa se urce in masina lui si plecara. la plecare trecand pe langa mine, m-am uitat cu mila la cei 3 din spate care cred ca ar fi stat mai comod intr-o cutie de chibrite...

si acuma ca sa ma intelegeti. mi se face scarba cand vad nesimtire. cand vad oameni care transporta alti oameni pe bani si care nu ofera o minima de decenta. oameni pentru care conteaza mai mult cei 5 lei care ii primeste decat cum se simte semenul lui.

asta e. tara noastra e impartita in 2: rechini si carne. cei care profita si cei de pe care se profita. partea aiurea e ca uneori avem prea mult bun simt. asa de mult incat nu comentam. sau sa fie frica?

carnea e buna. niciodata nu comenteaza, niciodata nu se ridica sa protesteze, pentru ea e bine oricum...

m-am saturat sa fiu carnea de tun pentru altii. m-am saturat sa fiu bataia de joc a celor care cred ca sunt ceva. sau cineva...

voi? imi aduc aminte de o faza dintr-un film american cu soldati:" yes sir, thank you sir, may I have another sir?"

lume, hai sa dormim in continuare ca e bine asa. si ce daca o sa iesim la pensie la 65 de ani? si ce daca nu o sa apucam sa iesim la pensie? important e...

am citit zilele trecute un post care m-a scandalizat instant. si nu doar ca m-a scandalizat da` mi-a creat si o stare de nervozitate inexplicabila. titlul postului era ca barbatii se tem de femeile puternice.

am vrut sa scriu atunci pe moment un raspuns, dar m-am abtinut. am invatat ca vorbele spuse la manie nu au logica intotdeauna si cu atat mai mult nu vor ajuta la sustinerea vreunei idei sau chiar a unui adevar personal.

oare chiar se tem barbatii de femeile puternice?

cred ca discutia trebuie sa inceapa de altundeva. pentru ca daca incepem discutia din momentul intrebarii, practic acceptam de comun acord ca o lege nescrisa, faptul ca stapanim pe deplin intelegerea termenului sau termenilor de femeie puternica, femeie slaba, femeie normala, barbat normal, barbat puternic, barbat slab.

lucru care nu cred ca se realizeaza. avand in vedere relativismul ideilor ce ne inconjoara, nu mai putem afirma ca stapanim acesti termeni. va dau un exemplu. mi se pare ca l-am mai spus. in trecut, barbat puternic era privit omul care avea familie si mergea si muncea zi-lumina ca sa poata sa isi intretina familia si care avea un set de valori morale foarte bine pus la punct.

in perioada anilor 80-90, la moda, barbatul puternic era cel care era bine facut, un om de actiune care isi permitea sa calce stramb, important era scopul nu mijloacele. era omul care pastra pentru el tot ce il rodea. nu se deschidea, nu isi permitea emotivitatea.

mai nou, barbatul puternic e cel care isi dezvaluie latura sensibila. cel care e atent la detalii, care e opusul brutei. cel care e mai atent la aparenta decat la continut.

asa ca ziceti-mi si mie, care e barbatul puternic? care e femeia puternica?

am auzit ca femeia puternica ar fi cea care e agresiva, desteapta, de succes. oare asa sa fie?
mi-a placut un comentariu de pe blogul respectiv, care afirma ca barbatii nu se tem de femeile puternice, dar aceste femei de fapt devin masculinizate si se comporta ca un barbat. tot ce ii mai ramane atunci barbatului care e interesat de o asemenea femeie este sa se retraga. de ce? simplu. un cuplu e format dintr-un barbat si o femeie. fiecare cu responsabilitatile lui si datoriile aferente. daca femeia preia responsabilitatile si datoriile aferente barbatului, practic il face inutil pe barbat.

ce relatie e aia in care tu ca si barbat te simti inutil? ca sa nu mai vorbesc de absurditatea relatiei in care o femeie se simte inutila?

oare ce inseamna sa fi puternic? sa ai masa musculara? sa ai bani? sa ai succes? sa ai admiratori? sa ai cuvant? sa ai caracter?


aratati-mi o femeie puternica si va voi arata si eu cel putin un barbat caruia nu ii e teama de ea.

citind presa ultimelor zile, am dat peste o stire interesanta. intr-un sat uitat de toti si toate, locuieste o femeie care a fost uitata de timp si moarte. femeia se pare ca va implini in curand 130 de ani. da, ati citit bine. 130.

actualul record il detine o femeie de 114 ani. ce m-a amuzat la batranica aceasta e faptul ca inca gasea putere sa joace table si sa mai bea cate-o gura de vodca.

cred ca e trist sa traiesti atat. sa nu ma intelegeti gresit. dar puneti-va voi in situatia batranei. a trecut prin 2 razboaie mondiale, bomba atomica, iesirea in spatiu, transformarea vietii odata cu aparitia electricitatii, motoarelor, practic a fost martora din umbra a istoriei.

stiti de ce zic ca e trist? pentru ca pe masura ce inaintezi in varsta iti pierzi prietenii de varsta ta. deja pe la 80 de ani mai mult de 90 % dintre cei de varsta ta au pierit. esti singur. prietenii tai cu care puteai sa ai povestile voastre, s-au dus. ce prieteni mai poti sa iti faci? cei care sunt cu 20-40 de ani mai tineri ca tine?

aia nu mai e prietenie. e deja relatie de batran-tanar, maestru-discipol, intelept-nebunia tineretii. apar deja diferente majore in conceptii, trairi, adevaruri. sa fim seriosi. aceste diferente le simtim acuma daca suntem nevoiti sa relationam cu persoane cu 8-10 ani mai tineri decat noi. daramite la varste asa inaintate?

nu stiu daca se aplica vorba conform careia cu cat inaintezi in varsta redevii copil.
bunicul meu avea o vorba: de doua ori esti slab in viata si numa` o data esti tare.

am auzit ca ar exista un blestem chinezesc care spune:" fie sa traiesti vremuri interesante. fie sa primesti tot ce iti doresti". inca nu stiu de ce e considerat blestem desi pot specula...

majoritatea vor sa aiba o viata lunga. motivatia lor deobicei ascunde de fapt frica de moarte. femeia asta a trait vremuri interesante si a primit viata lunga, oare e fericita ca a ajuns aici?

doi batranei stateau in parc. prin fata lor trece o domnisoara draguta. primul dintre ei se uita dupa ea si gandeste cu voce tare:" asta moare dupa mine...". la care celalalt batranel, trezit brusc din visare, intreaba ofticat:" de unde stii?". moment in care primul batranel se intoarce spre al doilea si ii raspunde:" pai ce ma... crezi ca moare inaintea mea?"

azi va las sa ascultati o piesa care mie imi trezeste amintiri. o ascultam pe vremuri la radio cand eram la bunici. deobicei o bagau intre 2 programe in loc de pauzele publicitare care ne inunda astazi pe orice cale posibila...

am ramas profund scarbit si enervat cand la un meci de fotbal, cand era faza pe poarta si era f important, ecranul se schimba la culoare si apare o reclama de la ceresit sau habar n-am de unde... e ca si cum astia cred ca exact atunci ma gandesc eu cati saci de ciment sa imi cumpar....

si exemplele continua. la o emisiune politica, il intrerupe pe politician pentru ca urma reclama(bine ca politicianu oricum vorbea lemne, da` nu asta era ideea) si de fiecare data cand e momentul mai important, poc, reclama. zici ca sta unu si urmareste sa ne faca farse...

nu vreti sa facem o petitie prin care sa cerem sa nu mai difuzeze reclame in timpul filmelor, emisiunilor si a meciurilor de fotbal...? de ce vor sa ma forteze sa ma uit la ceva ce nu vreau?

enjoy...



mi-am adus aminte de un show tv de pe mtv, in care se bateau vedetele si la un moment dat aparea vedeta trupei rage against the machine care trebuia sa se bata cu un robot si aparea ceva in genul: rage against the machine against the machine...

" da` ce ma, am zis ceva neadevarat???"
zambesc. uneori rad cu pofta cand aud aceasta formulare insotita de niste ochi nevinovati. alteori doar zambesc ironic si scarbit.

oare cum se face ca deobicei, persoanele care folosesc acest gen de afirmatii jumate acuzatoare, jumate scuzatoare, sunt aceiasi oameni care simt ca datoria lor suprema e sa transmita pe cale orala si sa ii informeze pe ceilalti despre faptuirile unuia?

cunosc astfel de oameni. si uneori vad in ei o adevarata lupta interioara in a zice sau a nu zice. din nefericire pentru restul, intotdeauna invinge a zice...

parca ii si vad. iau o mina de oameni nenorociti.... cad brusc pe ganduri si cand ti-e lumea mai draga iti plaseaza una in moalele capului:" saracu` x-ulescu..." si apoi baga un oftat sacadat in 3 trepte. musai in 3 si f. sonor. moment in care, tu ca si persoana curioasa si nu doar curioasa ci si politicoasa, da` stiind ce urmeaza, afisezi mina de uimire si intrebi:" da` ce-a patit?"..

si-atunci sa vezi tu schimbare brusca. fata i se lumineaza si isi da drumul. puhoaie de cuvinte curg din el. strict faptic. e de o acuratetze demna de un microscop electronic. totul e asezat in timp, ore, minute, cadrul social: cine, ce a zis, cum a zis, ce facea cand a zis.... explicatii numa` de el stiute pentru anumite gesturi...

o adevarata enciclopedie se va desfasura in fata ta. tot ce lipseste sunt semintele si o galerie. pentru ca in fata ta e un show de milioane. finalul e de oscar. la final va trage o concluzie care doar va lasa totul descoperit:"ce sa-i faci..." si din nou oftaturile...

cred ca miorita, chiar s-a intamplat in realitate. dar evenimentul fiind preluat de ghilda vestitorilor de vesti, care au prezentat totul exact asa cum era, doar ca au cosmetizat pe ici pe colo, ca sa fie mai usor de inteles.. a ajuns o capodopera nationala. cine zicea ca ei nu sunt utili?

se face un concurs tehnic. participa germanii, englezii si romanii. scop: cu materiale pre-fabricate, sa asambleze totul conform specificatiilor un tractor. termina participantii treaba si vine juriul. germanii trag copertina, stupoare: un tanc! intrebati de ce le-a iesit tanc, ei zic ca au facut totul ca la carte cu precizie nemteasca si nu au avut cum sa greseasca. dar asta le-a iesit. merge juriul la englezi aceasi poveste: in loc de tractor, un tanc. merg la romani. astia trag prelata: un tractor. juriul uimit: da` voua cum de nu v-a iesit un tanc? la care un roman explica: apoi si noua ne-a iesit un tanc, da` am mai dat noi un pic din pila...

sunt sigur ca ati auzit si voi vestea asta: sunt purtate discutii la nivel inalt pentru canonizarea lui Mihai Eminescu. da. ati citit bine, vor sa faca din misa eminovici un sfant.

adevarul e ca misa indeplineste prima conditie pentru a fi sfant. stiti care e prima conditie? sa fi mort. bine ma refer la a fi sfant din acceptiunea unor biserici care se cred mari si tari si nu a Bibliei, care zice sfinti la cu totul si cu totul alta categorie de oameni. dar asta in alta discutie..

sunt curios cum se impaca viata de pacatos care a dus-o geniul poeziei romanesti, cu cele sfinte. banuiesc ca se va sterge din istorie faptul ca a murit de sifilis, sau ca mai avea ceva boala psihica din cauza careia tot ce prindea baga in gura....

parca vad ca se va spune ca poetul n-a murit... ci lui Dumnezeu atat de mult i-au placut poeziile lui misa incat a hotarat sa il cheme la El si sa scrie o vesnicie poezii in prezenta Sa. permiteti-mi cateva minute sa ma reculeg de la ras...

dar daca ma gandesc bine... si stefan cel mare e acuma si sfant... cine-a zis ca nu poti trai in adulter, sa ai mainile patate de sange si totusi sa nu fi adulat ca sfant multi ani mai tarziu? pentru simplu motiv ca ai purtat razboaie "sfinte" (pe care Domnul nu ti le-a cerut) si ai zidit si ctitorit o gramada fara numar de biserici si manastiri... din nou, cu explicatia de mai sus.

cand ma gandesc ca lui David, cel din Biblie, i s-a interzis sa zideasca o Casa pentru Dumnezeu de catre insusi Dumnezeu, care apropo, cand vorbeste de David e singurul din Biblie pe care-l numeste om dupa inima lui Dumnezeu(banuiesc ca asta spune multe), motivatia interzicerii constructiei fiind faptul ca avea mainile patate de sange. sange din razboaie duse din porunca explicita a lui Dumnezeu...

intodeauna se pare ca au fost oameni care au stiut mai bine ca Dumnezeu ce si cum

tin minte ca mi s-a citit candva, demult, cand inca credeam ca liniile si cercurile care le asterneam pe foaie cu atata tact si precizie, insemna ca stiam scrie si cunosteam toate literele, eram undeva pe la gradinita cred, si nu mai retin titlul povestii sau povestea in sine.

tot ce imi aduc aminte trunchiat e ca: un tata avea un fiu, tare obraznic, care cat era ziua de lunga facea numa` rele, rele peste rele de parca el insusi nu ar fi fost decat o terminatie a unei alte rele. si tatal nu mai stiu cum sa il pedepseasca asa ca, fiind cuprins de disperare se apuca sa bata cuie intr-o usa.

si trecura anii iar usa se umplu de cuie si pe o parte si pe alta. acuma nu mai retin ce s-a intamplat de baiatul asta si-a venit in fire, da stiu ca s-a schimbat radical si a inceput sa faca fapte bune si pentru fiecare fapta buna el scotea cate-un cui din usa.

intr-un final tanarul reusi sa curete usa de cuie si il chema pe acum batranul lui tata sa ii arate ca si-a reparat toate greselile copilariei lui. si ce m-a marcat pe mine din povestea asta era ca tatal il felicita ca a reusit sa scoata toate cuiele... dar ii pune o intrebare:" cuiele le-ai scos, dar gaurile?"

sunt unele lucruri pe care nu le putem repara, desi ne dam toata silinta. daca articulezi pe cineva cu o vorba mai dura si ajungi sa il ranesti, poti sa iti ceri de o mie de ori scuze. gaura aia va ramane.

si parca nimic nu doare ca biciuirea cuvintelor sau indiferenta lor.

oamenii nu se schimba. punct. sau mai exact oamenii nu au puterea in ei insisi de a se schimba. trebuie sa existe un stimul extern. dar si atunci, rareori am vazut oameni cu adevarat schimbati.

oamenii nu se schimba. ajung doar sa isi poata controla mai bine pornirile. sau sa le ascunda mai bine.
toti oamenii mint. unii il mint pe Dumnezeu, altii se mint intre ei, iar restul se mint pe ei.
oamenii sunt egoisti si egocentrici. tot ce fac e pentru binele lor. chiar si cand ajuta pe cineva o fac doar pentru a se simti ei mai bine.

astea sunt cateva gauri pe care le avem fiecare din noi. si pe care unii mai incearca sa le puna plasture, altii pun chit... altii le transforma in rani vii si le lasa sa supureze.

nu e imposibil sa iti vindeci ranile... ci doar improbabil sa reusesti.

poate trebuie sa umblam cu ele pe fata ca o acnee insistenta doar pentru a constientiza ce suntem si ca intradevar exista Cineva care e desavarsit si care ne poate vindeca. noi nu suntem mai mult decat niste replici enervante si urate...

fiecare dintre noi, cei normali, avem cate-un prieten la care apelam atunci cand nu stim ce sa facem. cand nu stim daca sa fim mov sau verde, daca vrem inghetata sau ciocolata, daca am suferit prea mult, daca am suferit prea putin...

si apelam la ei cu toata increderea, pentru ca nu o data ne-au dat un sfat bun care ne-a scos dintr-o gramada de mizerie, sau ne-au aratat un drum posibil pe care l-am ales fara sa gandim prea mult si care ne-a dus unde am vrut sau cel putin in vecinatate.

si nu apelam la ei pentru ca noi am fi mai slabi de inger sau n-am avea personalitate dominanta sau n-am avea coloana vertebrala, ci mergem pe ideea ca doua minti is mai bune ca una singura, iar o minte clara face mai mult decat o mie de minti tulburate.

motivatia din spatele sfaturilor care ni le dau ei si pentru care le acceptam e ca ei sunt in afara noastra, in afara problemei si pot avea o vedere de ansamblu mai buna, un punct de observatie mai inalt, din care pot vedea ceea ce noua ne scapa. ei vad padurea pe care noi nu o vedem din cauza copacilor.

si acum atentie: s-ar putea sa aveti o surpriza. se intampla, independent de circumstantele pe care le-am putea crea sau stapani, ca acel prieten sa treaca exact prin aceleasi probleme ca ale tale si vei ramane stana de piatra sa vezi ca el nu va alege drumul pe care ti l-a sugerat, ci din contra, unul diametral opus.

asta ridica niste probleme. pe deoparte prima mea reactie, de exemplu, ar fi sa ii arunc in fata ca este un mincinos. da. s-ar putea apara mergand pe ideea ca fiecare individ e unic si relationarile sale sunt atat de diferite incat ii permite sa aleaga alt drum.

pe de alta parte poate stia de drumul asta si cand vorbea cu tine, doar ca nu a avut destula incredere in tine incat sa ti-l indice, considerand ca e prea greu si te-ai putea frange sub realitatile acestea si de-aia ti-a sugerat drumul cel mai usor si simplu pentru tine.

care ar fi solutia cea mai buna? preferi un adevar care sa te macine pana intr-acolo ca te va lasa fara vlaga sau o minciuna care iti da speranta si care te va scoate la lumina? daca alegi minciuna... ce fel de lumina va fi cea la care vei ajunge?

un prieten, poate sa iti indice drumurile care i se par cele mai simple si mai usoare. dar uneori nu trebuie sa alegi simplul si usorul. uneori trebuie sa te tarasti pe genunchi si coate pentru a afla raspunsul la intrebarea ta. rareori calea usoara si simpla e si cea mai buna.

am mai spus-o de atatea ori si o mai zic. in fond, alegerea e a noastra si cunoastem ce trebuie sa facem, singurul lucru care ne opreste in a face alegerea e frica de consecinte si atunci apelam la prietenii nostrii incercand asa sa le pasam lor responsabilitatea, sa avem pe cine da vina daca ceva nu iese cum am fi vrut.

a alege e simplu. a trai cu consecintele e mai greu.

ok. m-am intors. hai sa nu mai pierdem timpul. nu ca am putea pierde ceva ce nu detinem, dar de placerea argumentarii lasam asa si continuam.

azi e ziua muierii. din considerente ironice scriu pocit aceasta denominare si desacralizare a unei zile normale.

eu nu sunt de acord cu festivismele astea ieftine gen: ziua lui vali, dragobete, 1 martie, 8 martie... pentru ca asa cum zicea un prieten totul e conspiratie. zilele astea is facute pentru ca vanzatorii de flori sa ne faca la buzunarele si asa goale si sparte.

femeia e asa de limitata in gandirea ei incat in loc sa se simta jignita de faptul ca in loc sa o apreciem 365 de zile pe an(exceptie cand ii an bisect si cand avem o zi libera), i-am daruit o zi in care sa ii aratam cat o apreciem si o stimam.

e ca si cum 1 an de zile iti bati joc de cineva in mod constant si apoi in una din zile apari cu un buchet mic de ghiocei, culesi de pe la vecinu din curte, ii dai si ea ar trebui sa uite modul tau de tratament. well ghici ce, chiar asa se intampla. si functioneaza.

fetelor eu zic ca daca chiar vreti sa va dati destepte si net superioare, sa faceti rascoala si sa aboliti zilele de 1 martie si 8 martie si ziua lui vali si dragobetele, nu fiti fraiere...

de ce nu imi place dragobetele romanesc si ziua lu vali? simplu. nu am nevoie sa imi spuna cineva cand si cat sa iubesc, sa fiu romantic si ca in ziua respectiva ii musai da` ii musai sa fac ceva mai acatarii ca de nu ma urmaresc 22 de ani de ghinion... c`mon... refuz sa mi se programeze dragostea.

partea buna ii ca azi a inceput primavara. partea aiurea e ca in fiecare an incepe prost. am zambit ironic cand la televizor auzeam o desteapta de prezentatoare care intervieva pe cineva de la institutul de seismologie, incercand sa dea un caracter cat mai dramatic intregii situatii intreaba speriata:" dar va intreb, este vreo legatura intre cutremurul din chile si placile tectonice din vrancea?" are rost sa mai dau explicatii sau v-ati prins?

si cea mai faina descriere a fiintelor din cealalta specie:

am inceput sa lucrez la o carte-jurnal. i-am gasit titlul. pe care il schimb cam de fiecare data cand il citesc.
pe prima pagina, pana acuma, am scris:" niciodata n-am crezut ca..." si m-am oprit acolo. parca sunt prea multe negari pe metru patrat. sau pe pixel patrat...

nu prea imi place sa citesc ceva care incepe cu o negatie. "nu, nici, niciodata, nicicand, nimeni..." mi se pare ca creeaza un aer de tragism ieftin.

acu cateva saptamani, am vrut sa imi inchid blogul. din considerente..., din considerente. momentan nu mai am ce scrie. decat ganduri personale si intime. si cu toata parerea de rau, acolo nu va las sa intrati.

asa ca, ma voi axa pe alte directii. luna februarie va fi fara mine in blogosfera. si nu va fi nicio tragedie. timpul nu se va opri in loc. fizica nu isi va schimba regulile...

va multumesc pentru citirea mea. in lipsa mea, va invit sa ii cititi pe cei din blogroll-ul meu.

o luna... va zbura. oricum e cea mai scurta din an. nu?