pot sa fiu fericit?
am avut ocazia, acu` vreo cativa ani sa particip la o mica lectie de filozofie cu un profesor universitar american, care prin explicatiile lui a luminat cativa neuroni de-ai mei care se zbateau in inconstienta si intuneric.
el a facut o deductie simpla. a inceput cu intrebarea: de unde stim ca ceva este bun? toti am zambit superiori si am inceput sa dam diferite raspunsuri: ca e moral, ca ne face sa ne simtim bine, ca e frumos, ca e nu stiu cum. dupa brainstormingul de vreo 2 minute, ne-a oprit si ne-a zis ca gandim cu creiere de adulti si ca trebuie sa gandim ca niste copii.
in fond, dupa cum spunea cineva, filozofia e stiinta prin care adultii incearca sa dea raspunsuri la intrebarile pe care le pun copii.
in final ne-a dat un raspuns pe cat de evident si de simplu, pe atat de intangibil. stim ca un ceva e bun pentru ca exista un ceva care e rau. si de-aici poate incepe discutia despre dualitate. cunostem frumosul pentru ca in aceeasi masura ne lovim si de urat.
traim intr-o lume in care suntem impinsi inspre a fi speciali, a fi unicati, a nu copia pe altii. cineva spunea ca atunci cand un grup de oameni is lasati in pace pentru a deveni fiecare ceea ce doreste sa fie, ajung sa se copieze unul pe altul.
in mod normal, mergand pe ideea asta, nu ar trebui sa ma influenteze fericirea sau nefericirea celuilalt. dar, pot fii fericit in raport cu mine doar? nu cumva avem nevoie de niste etaloane? pe care de altfel le gasim in ceilalti. eu pot cunoaste atat fericirea cat si nefericirea. dar doar in raport cu ceilalti. omul a fost facut pentru a trai intr-un colectiv si nu in singuratate.
daca as fi singur, ca si adam de exemplu, as fi fericit sau nefericit? de ce adam a avut nevoie de "un ajutor potrivit?", el oricum terminase in mare parte treaba de a da nume vietatilor. acum il astepta o viata de beatitudine in gradina Edenului, in prezenta lui Dumnezeu. si totusi a avut nevoie de inca ceva. de cineva.
cred ca din citatul lui Marin Preda, pot scoate o idee interesanta: lumea mea ar fi fost perfecta, daca nu te-as fi cunoscut vreodata.
mishucule...eu sunt happy. de cand te-am cunoscut. :-"
eu de atunci sunt nefericit :))
Giovanni Papini - Chipuri de oameni
citeste primul capitol
un link, ceva?
Din citatul tau eu scot o alta idee interesanta: daca eu sunt, sa zicem, saraca, bolnava, fara speranta, tu poti alege sa fii fericit fie si numai pentru faptul ca esti sanatos, ai ce manca si ai o nadejde, nu? :)
adica.. sa te bucuri de necazul altuia? :))
:))
Dacă n-ar exista fericirea altora, nu ne-am sinchisi de nefericirea noastră = asa era topica,ai inversat-o:)
Ideea ramane: noi sa fim fericiti!
dar..daca si tu faci parte din fericirea celuilalt...nu devii si tu fericit?;))