la un pahar de vorba

povestea de azi e cam asa: in camera mea am o musca.

la inceput am fost surprins de ea. camera in care locuiesc e foarte curata si bine intretinuta(doar e camera de hotel si zilnic vine cineva sa faca curatenie), asa ca nu ma asteptam, ca intr-una din zile, pe mana mea sa se aseze o musca.

nu e nici prea mare, nici prea mica. cum sa zic eu, e asa, de marime normala. nu pare a avea defecte vizibile, poate doar ceva probleme psihice. o fi suferind de singuratate si ea. saraca...

la prima intalnire, gandul meu reactiv a fost sa o ucid. asa ca mi-am plesnit una peste mana, de imediat s-au format pe pielea mainii mele, umbra a patru degete. nu-i nimic, mi-am zis, cel putin am eliminat-o definitiv. dar am uitat regula de aur a criminalilor in serie: no body, no crime.

am crezut ca am pulverizat-o, de-aia nu a lasat urme. ah, du-te si vezi-ti de treaba! in timp ce ascultam muzica, am inceput sa aud o tertza zumzaita. imediat mi-am ciulit urechile, mai ceva ca un iepure, ca sa localizez sursa.

cand ma uit mai atent, prin camera mea curata, musca mea dansa pe muzica. cand se oprea muzica, se linistea si ea. cand incepea muzica, isi incepea si ea dansul. eram deja iritat. adica cum? ma face pe mine o musca?

asa ca am inceput un razboi in toata regula cu ea. haine lovind peretii, ziare plesnite... am aruncat chiar si cu apa dupa ea, sperand sa ii ud aripile. niciun succes. am pus apa cu zahar sa o momesc si am asteptat. si am asteptat. si iar am asteptat. nemiscat. asa de nemiscat ca mi-a venit somnul.

m-am dus sa dorm. dimineata, chiar cu cateva secunde sa imi sune ceasul, ce credeti? musca imi defila pe nas...

intr-un final, am renuntat sa ma mai razboiesc cu ea. a castigat. asta nu e o musca lenesa de-acasa. nu e musca ardeleneasca. asta e dinaia italiana. calitate superioara, ce mai!

acum, imi impart singuratatea in 2. eu si musca mea.... pana se va plictisi si ea de mine si va pleca la altul...

m-a amuzat un coleg italian, care astepta in capatul scarilor sa urc, pentru a putea el cobori. si eu urcam lejer, ardeleneste. fiecare pas, bine conturat si asezat pe treapta care trebuie, cu incredere, zambitor si impacat. nu ma grabeam, pentru ca stiam unde vreau sa ajung, cat am de urcat si ce trebuie sa fac dupa ce ajung sus. vazusem drumul asta in mintea mea de prea multe ori.

il vedeam  cum se macina asteptand sa urc. si cand in final ajung sus, se uita la mine si ma intreaba:"ma, why you not hurry?"(un amestec de italiana cu cuvinte englezesti, norocul lui e ca asa vorbesc si eu engleza, asa ca ne intelegem perfect). i-am raspuns zambind:" if I hurry, I make mistakes. if I not hurry, I make mistakes. so why hurry?"

am auzit un aforism romanesc care spunea ca cine se grabeste va intarzia. eu cred ca lumea se prea grabeste. inspre ce? time is money? pentru cine? sigur nu pentru cei care muncesc...

unul dintre fratii mei, imi zicea cu multa vreme in urma ca banii nu se fac muncind. nu l-am inteles atunci. acum da. daca lucrii si iti dai tot interesul, vei fi platit decent. atat. vei avea bani de la un salar la celalalt. si Doamne-fereste de o nunta...

eu sunt multumit si impacat. vorba unei bloggerite: n-am chior de ban dar mintea mi-e avere. subscriu. desi.... nu stiu ce sa zic de ultima parte, am mari retineri.

am intrebat mai multi oameni zilele acestea:" esti fericit/a?". stiti ce raspuns am primit? aproape de la toti era acelasi raspuns:"nu sunt. dar imi doresc foarte mult." oare de ce avem nevoie pentru a fi fericiti? posesiuni materiale? jumatati de persoane? iubire? pace? liniste?

ce-ar fi daca nu ne-am mai grabi? cred ca daca ne-am face timp sa savuram tot ceea ce ne inconjoara: oameni, lucruri, am fi pusi fata in fata cu o dimensiune noua a existentei din care am avea doar de castigat.

Ps.116:7 "Întoarce-te, suflete, la odihna ta, căci Domnul ţi-a făcut bine."

oare ce inseamna sa fii o persoana confortabila?
ca sa ma explic. in acceptiunea mea, o persoana confortabila e acea persoana in preajma careia iti place sa stai, te face sa te simti bine. gasesti placere in a fi in preajma acelei persoane fara niciun motiv aparte. pur si simplu te simti confortabil in prezenta ei.

stateam si ma gandeam zilele acestea, ca am avut ocazia sa cunosc foarte multa lume. sa vizitez 2 tari diferite, sa trec prin alte doua tari, sa intalnesc oameni de la marginile pamantului. si nu glumesc cand zic de marginile pamantului.

chiar am cunoscut oameni din irlanda, anglia, franta, germania, austria, spania, italia, egipt, china, vietnam si chiar din puerto rico. oameni diferiti. cu stiluri de viata diferite. cu infatisari diferite. cu trairi diferite.

si totusi, dupa o vreme, intotdeauna primeam o declaratie care la inceput m-a uimit. si inca ma uimeste. de fiecare data mi se spunea ca sunt foarte de treaba si o persoana confortabila.

nu stiu ce inseamna asta.

cineva mi-a spus chiar ca in prezenta mea se simte frumoasa.(asta poate insemna si ca eu sunt urat si prin comparatie cu mine ea e frumoasa...)

un posibil raspuns pentru intrebarea mea, e prin prisma a ceea ce sunt eu in raport cu ceilalti. intotdeauna imi place sa cunosc omul. sa vad ce strafunduri are. sa vad cum infloreste inaintea mea. eu nu cred ca toti oamenii sunt frumosi. dar cred ca fiecare are ceva frumos in el. si mie asta imi place sa vad si sa scot in evidenta.

unul dintre sefii din birou, unde lucrez aici in italia, in fiecare dimineata ma saluta cu un: "Buna Dimineata", putin stalcit in romaneste. dar care intotdeauna ma face sa zambesc.

oare cum ar arata lumea, daca fiecare din noi am cauta frumosul din celalalt. daca am cauta ceea ce ne apropie si nu ceea ce ne dezbina...? daca am pune persoana celuilalt deasupra persoanei noastre?
dar poate cer prea mult...

au trecut aproximativ 6 luni de cand nu am mai scris pe blog. si poate as fi continuat sa nu mai scriu daca nu ar fi fost o multime de prieteni si cunoscuti care m-au indemnat sa incep din nou sa postez.
recunosc ca mi-au lipsit intalnirile cu voi. mi-a lipsit scrisul acesta. si se pare ca daca nu exersezi un lucru, ai toate sansele sa iti devina strain. nu sunt eu bun la expunerea ideilor mele, sunt altii care o fac mult mai bine, dar eu nu scriu pentru ca sa ma masor cu cineva, ci scriu pentru ca imi place.

am vazut in dimineata aceasta o reclama foarte stupida: o domnisoara draguta sta la un bar uitandu-se dupa barbati. langa ea vine un tip dragut. in fundal se aude o voce care spune:"vrei sa stii daca sunteti compatibili? trimite sms cu textul: "amore, urmat de numele tau si apoi de numele lui"(se pare ca se referea doar la fete) si o sa-ti primesti raspunsul."

intradevar, dupa ce trimite tipa sms-ul, instant primeste un sms inapoi in care i se spune ca au o compatibilitate de 3%. ce se intampla in continuare? domnisoara noastra ia un pahar de pe tejghea, plin(evident), al carui continut il arunca peste baiat. acesta ramane masca. nevinovat saracu`.

ati inteles de ce reclama e stupida? nu? bine, hai ca va spun eu de ce o consider stupida(chiar daca e si amuzanta):
dragostea nu poate fi cuantificata in numere si procente. ea inseamna sa descoperi persoana respectiva, sa o cunosti si sa o alegi ca fiind parte integranta a vietii tale. si dragostea inseamna acceptare. aleg sa te iubesc.

compatibilitatea in dragoste e un termen inventat de cei care n-au stiut vreodata sa iubeasca.

am decis ca este timpul sa inchid si blogul. dupa doi ani de zile de impartasit ganduri cu voi, bucurandu-va sau intristandu-va, am ajuns la un punct in care consider ca e timpul sa ma opresc aici. nu mai am ce sa va spun.

mi-am sters contul de pe hi5 si mi-am dezactivat contul de pe facebook.

motivatia?

am descoperit ca lumea virtuala ma transforma in ceva ce nu vreau. lumea virtuala e buna intr-o singura directie. te invata sa te vinzi. si sa minti. in lumea virtuala poti fi ce vrei, mai putin ceea ce esti.

sunt doar o fatza in multime. nu sunt mai special ca altii. daca ai trece pe strada pe langa mine, nici macar nu m-ai recunoaste. e prea mare diferenta intre cine sunt eu si cine sunt eu virtual. lucru care consider ca nu e sanatos.

am ajuns sa petrec prea mult timp in lumea virtuala si sa nu mai traiesc real.

de aceea pun punct aici.

eu nu sunt la fel de puternic ca si voi. eu ma pierd prea repede si prea usor. de aceea prefer sa ies din lumea asta. stiu ca o sa fie greu, pentru ca totul e ca un drog. dar sunt increzator ca voi reusi.

renunt acum, pana nu voi ajunge sa fac greseli ireparabile.

voi lasa blogul deschis inca o saptamana, astfel incat sa aiba toti sansa sa citeasca postarea asta si sa nu aiba intrebari tampite. urasc de ce-ul.

toate cele bune,
Mihai Oaida

aseara,
am admirat
constelatia noastra...
mai stii?
aia de ziceai
tu ca-ii caru`mic,
iar eu ca-ii "m" intors
si ne certam apoi
ca prostii
pe strada,
in drum spre...

mi-a aparut un
zambet cald
la gandurile
noastre mici:"asa-i ca o sa
ne facem mari
si-o sa lucram
si-o sa avem bani
sa ne cumparam
dulciuri
si cola la doza...?"
"asa-i..." inganam...


mai stii cand
am baut prima
noastra cafea impreuna?
stateam mandrii
ca doi oameni mari
si tineam tacticosi
ceasca in mana
cum vazuseram
noi la filmele
alea cu americani..

shugar?
nou, thench iu
si radeam apoi
ca smintitii
si-asteptam
sa ne dea cineva
oscarul pentru ce-am jucat...

dar nu ne-a spus
nimeni
ca nu se acorda
oscaruri
pentru prima iubire...

... si-atunci, m-am asezat jos, mai mult prabusindu-ma. si am tacut cu toata fiinta mea. am incercat sa inteleg. dar n-am putut pricepe. totul se misca  cu o viteza ametitoare. diformitatea lucrurilor crestea in juru-mi. normalul meu nu isi mai avea baza. logica se pierduse de mult.

era o priveliste ciudata. un tablou nonconformist in care pictorul incearca sa ne convinga de rotunjimea patratului. totul a devenit mult prea complicat. linii si forme se intre-patrundeau intr-un amestec ciudat de lucruri si viata....

din frunze cresteau copaci care infloreau radacini, apa adunand praful in stanca. pene ce dadeau din pasari...
am fost coplesit. nici nu stiu cand lacrimile au inceput sa imi intre in ochi.

m-am ridicat atunci de jos, am intins mana cu teama si am inceput sa desenez normalitatea mea... o line.. un cerc.. un triunghi, un patrat... un pamant, un cer, o apa, un soare, o luna, un peste, o pasare, un copac, o floare, iar la final am desenat un om.

imi semana. l-am pus stapan peste lumea mea, lumea mea care a inlocuit abnormalitatea asta.
l-am lasat singur sa invete sa se bucure de ea. si am plecat sa transform tot universul. i-am spus ca am sa ma intorc.... ma astepta oare? i-am facut si o ea ca sa nu fie singur. ce s-a mai bucurat. fiinte incomplete fara mine....

oare ce voi gasi la intoarcere? mi-am trimis gandul inainte... dar s-a intors foarte umilit... cred ca e timpul sa dau ochii cu fiinta ce-mi seamana. oare ma va recunoaste? sper ca da. mi-am impregnat chipul in fiecare lucru ce l-am desenat. chiar si in el l-am pus... trebuie sa ma recunoasca.
e timpul sa ma intorc. mi-am terminat treaba. am zabovit prea mult... ma asteapta oare? o sa ma recunoasca? o sa...

asa. e 14. zi de cosmar. de bucurie. de surpriza. de vis. de cadou. de ce vreti voi. e o zi speciala. pentru unii. dar si pentru altii. poate avea o conotatie pozitiva. sau doar una negativa. trebuie sa fi incult sa nu simti ziua asta. e la fel de importanta ca si facebooku`.. daca n-ai cont nu "ezisti". tot asa, daca nu sarbatoresti ziua asta esti un insensibil si nu iubesti. ever.

ma intreb daca, cei care acum sunt intr-un loc special, avand parte de un moment special, alaturi de cineva special, constientizeaza ce inseamna sarbatoarea asta a lui cupid.  fain om cupid asta. nacazul cu el era doar acela ca se indragostea prea repede si de oricine.

sarbatoarea indragostitilor? da. pentru ca multi dintre cei care azi sunt indragostiti, maine nu vor mai fi. indragostiti, evident. cand zic maine nu ma refer strict doar la ziua de 15. si da. sa sarbatoreasca acuma cu persoana actuala... ca la anu` avem prospaturi..

a te indragosti nu e acelasi lucru cu a iubi. si cred ca sunteti si voi constienti de asta diferenta. ca o relatie sa mearga ai doo posibilitati. fie sa iubesti persoana. fie sa te indragostesti de ea in fiecare zi. a doua varianta mi se pare romantica de-a dreptul. si nu imposibila.. ci doar improbabila.

azi, trecand prin centrul clujului, am auzit fara sa vreau, cum ii cununa unu pe doi. si la un moment dat zice:
"cetatean ionel, o iei in casatorie pe timp de o zi pe cetateana cordelia sa iti fie jumatate, sa iti fie sfert, sa iti fie..." si nu mai stiu ce a indrugat acolo. da` mi-a placut progresia inversa:" jumatate-sfert".. cat adevar....

dragii mei, indragostiti-va des, dar sa iubiti o singura data.

un vers din piesa asta:

While poets try to engineer definitions of love
You know all I can think of is you

Cineva m-a intrebat:" ce planuri ai de pensionare?"....