4

in seara asta, logout everybody!!!

de cu seara am putut observa oameni harnici care isi carau bradutul in casa, sau altii care isi impodobeau balconul, sau pe altii care ascultau obsesiv colindele lui Hrusca, acest Chuck Norris al colindelor, cu volumul la maxim.

ce mai, toata lumea se pregateste de sarbatoare. brad, beteala, sarmale, prajituri, nuci si mere, aerul festiv impanat cu miros de carnati prajiti serviti musai cu un pahar de moare, asezonat cu multe rasete si voie buna, cu grupuri de copii care si-au inceput colindul mai devreme ca in alti ani. totul e prezent pentru a pregati cadrul Craciunului sarbatorit romaneste.

de dimineata m-am trezit in armonia zgomotelor bataii de covoare de la 3 blocuri. nimic nu te anunta mai clar ca urmeaza o sarbatoare ca si curatenia sau mai bine zis batutul covoarelor. si se intrec batausii de covoare intre ei: care bate mai repede, care bate mai clar, a cui zgomot e mai puternic, a cui zgomot dureaza mai mult.

ma face sa imi amintesc reclama aia veche impotriva maltratarii copiilor, in care o fetita cu dungi vinete pe mana, se uita pe geam si vede pe un om care bate covoare cu foarte multa rautate si fata zice in mintea ei: eu n-am sa bat niciodata covoare... pentru ca le doare..

colindatori din toata tara, uniti-va. inchideti in seara asta messengerul, facebook-ul, dati logout din orice si iesiti afara. duceti vestea buna la toata lumea. lumea virtuala poate sa astepte o noapte. dar noaptea colindului e doar o data pe an. nu o risipiti.

si daca suntem cuminti, poate Domnul ne va intregi bucuria colindului asternand peste noi praf de zapada...



2

roman din nou....

sunt din nou acasa. desi in ultima vreme am mai multe acasa-uri decat eram obisnuit. peste tot, se pare ca eu ma simt acasa. stiti cum se zice ca acasa e acolo unde iti e familia sau prietenii? pai la mine se pare ca e un pic diferit. adica eu ma simt acasa acolo unde sunt eu.

si da. cele mai faine revederi sunt cele rare si scurte. alea cand nu ai timp sa iti desfasori pe de-a intregul tot arsenalul din dotare. alea cand se spun doar lucrurile bune si lasi o impresie perfecta despre tine. sau cel putin incerci sa o duci la perfectiune.

la o revedere rara, pana si vechii dusmani se bucura de tine. si iti zambesc si radeti impreuna, glumiti si pare ca vechiul razboi a fost lasat uitarii. e doar o aparenta. daca se intampla sa stai mai mult, au o placere perversa in a scoate armele ruginite si de a le poleia cu manie.

am avut si o intalnire interesanta cu clujul impodobit. mai ales ca am avut o companie deosebita si rara. o domnita cum doar in povestile cu zane mai gasesti. cred ca din cauza ei, imi parea orasul murdar si cu lumini saracacioase. as fi vrut sa ii arat frumusetea orasului. dar tot ce imi parea frumos inainte, palea si devenea urat atunci cand o priveam pe ea.

stiti cand mi-am dat seama ca sunt in Romania? prima data, cand auzeam in autobuzul din aeroport pe un roman plangandu-se ca a avut bagajul de cala de 20 de kg iar cel de mana de "doar" 15 kg... iar al doilea moment a fost in baia din aeroport:  nu era deloc lumina. banuiesc ca incercau sa faca economie de craciun...



10

la revedere, draga mea...

azi am asistat la moartea ultimei flori.

nu stiu ce floare era. din care familie se trage. stiu doar ca era galbena cu 4 petale mari si crestea alaturi de suratele ei intr-un manunchi mare de plante care cand se odihneau pe pamant, cand se avantau cu o incredere oarba spre cer.

de cand am vazut-o prima data, mi-a ramas intiparita in subconstient. ajunsesem sa o pot pozitiona cu ochii inchisi. atunci cand ma gandeam la ea, inchideam ochii si faceam in gand drumul pana la locul in care a fost asezata cu grija. si nu greseam niciodata.

suratele ei, au avut destine diferite. unele au fost furate de maini indragostite, altele au fost pangarite de cainele administratorului, care facea ce facea si tot in mijlocul florilor isi gasea de lucru. altele n-au fost la fel de puternice ca ea si s-au vestejit la primul vant rece.

ea scapase.n-avea miros, in schimb, avea o petala putin diforma. in mijlocul unei petale, era o pata mare neagra, ciudata. cei care cautau frumosul, au ocolit-o. cine vrea sa dea flori imperfecte fiintei dragi? cainele n-a ajuns la ea. cred ca nici lui nu ii placea.

abia dupa vreo doua saptamani de la instaurarea vremii reci si mult dupa ce toate suratele ei disparusera, am gasit-o fara o petala. in aceasi zi, desi fusese soare si cald, a mai pierdut 2 petale. iar azi, am gasit pe jos ultima petala. floarea isi avea capul plecat. un fel de imi pare rau, greu de deslusit pentru straini. dar eu il simteam.

oare a murit ca ii venise vremea? sa fi fost frigul de vina? sau, poate singuratatea i-a taiat orice pofta de viata.

la revedere prietena draga, sper ca odraslele tale sa incalzeasca inimi tacute, ca tine...



14

o iubire interzisa mie...

povestea de azi e cam asa: in camera mea am o musca.

la inceput am fost surprins de ea. camera in care locuiesc e foarte curata si bine intretinuta(doar e camera de hotel si zilnic vine cineva sa faca curatenie), asa ca nu ma asteptam, ca intr-una din zile, pe mana mea sa se aseze o musca.

nu e nici prea mare, nici prea mica. cum sa zic eu, e asa, de marime normala. nu pare a avea defecte vizibile, poate doar ceva probleme psihice. o fi suferind de singuratate si ea. saraca...

la prima intalnire, gandul meu reactiv a fost sa o ucid. asa ca mi-am plesnit una peste mana, de imediat s-au format pe pielea mainii mele, umbra a patru degete. nu-i nimic, mi-am zis, cel putin am eliminat-o definitiv. dar am uitat regula de aur a criminalilor in serie: no body, no crime.

am crezut ca am pulverizat-o, de-aia nu a lasat urme. ah, du-te si vezi-ti de treaba! in timp ce ascultam muzica, am inceput sa aud o tertza zumzaita. imediat mi-am ciulit urechile, mai ceva ca un iepure, ca sa localizez sursa.

cand ma uit mai atent, prin camera mea curata, musca mea dansa pe muzica. cand se oprea muzica, se linistea si ea. cand incepea muzica, isi incepea si ea dansul. eram deja iritat. adica cum? ma face pe mine o musca?

asa ca am inceput un razboi in toata regula cu ea. haine lovind peretii, ziare plesnite... am aruncat chiar si cu apa dupa ea, sperand sa ii ud aripile. niciun succes. am pus apa cu zahar sa o momesc si am asteptat. si am asteptat. si iar am asteptat. nemiscat. asa de nemiscat ca mi-a venit somnul.

m-am dus sa dorm. dimineata, chiar cu cateva secunde sa imi sune ceasul, ce credeti? musca imi defila pe nas...

intr-un final, am renuntat sa ma mai razboiesc cu ea. a castigat. asta nu e o musca lenesa de-acasa. nu e musca ardeleneasca. asta e dinaia italiana. calitate superioara, ce mai!

acum, imi impart singuratatea in 2. eu si musca mea.... pana se va plictisi si ea de mine si va pleca la altul...



14

nu te grabi, savureaza!

m-a amuzat un coleg italian, care astepta in capatul scarilor sa urc, pentru a putea el cobori. si eu urcam lejer, ardeleneste. fiecare pas, bine conturat si asezat pe treapta care trebuie, cu incredere, zambitor si impacat. nu ma grabeam, pentru ca stiam unde vreau sa ajung, cat am de urcat si ce trebuie sa fac dupa ce ajung sus. vazusem drumul asta in mintea mea de prea multe ori.

il vedeam  cum se macina asteptand sa urc. si cand in final ajung sus, se uita la mine si ma intreaba:"ma, why you not hurry?"(un amestec de italiana cu cuvinte englezesti, norocul lui e ca asa vorbesc si eu engleza, asa ca ne intelegem perfect). i-am raspuns zambind:" if I hurry, I make mistakes. if I not hurry, I make mistakes. so why hurry?"

am auzit un aforism romanesc care spunea ca cine se grabeste va intarzia. eu cred ca lumea se prea grabeste. inspre ce? time is money? pentru cine? sigur nu pentru cei care muncesc...

unul dintre fratii mei, imi zicea cu multa vreme in urma ca banii nu se fac muncind. nu l-am inteles atunci. acum da. daca lucrii si iti dai tot interesul, vei fi platit decent. atat. vei avea bani de la un salar la celalalt. si Doamne-fereste de o nunta...

eu sunt multumit si impacat. vorba unei bloggerite: n-am chior de ban dar mintea mi-e avere. subscriu. desi.... nu stiu ce sa zic de ultima parte, am mari retineri.

am intrebat mai multi oameni zilele acestea:" esti fericit/a?". stiti ce raspuns am primit? aproape de la toti era acelasi raspuns:"nu sunt. dar imi doresc foarte mult." oare de ce avem nevoie pentru a fi fericiti? posesiuni materiale? jumatati de persoane? iubire? pace? liniste?

ce-ar fi daca nu ne-am mai grabi? cred ca daca ne-am face timp sa savuram tot ceea ce ne inconjoara: oameni, lucruri, am fi pusi fata in fata cu o dimensiune noua a existentei din care am avea doar de castigat.

Ps.116:7 "Întoarce-te, suflete, la odihna ta, căci Domnul ţi-a făcut bine."



6

o persoana confortabila

oare ce inseamna sa fii o persoana confortabila?
ca sa ma explic. in acceptiunea mea, o persoana confortabila e acea persoana in preajma careia iti place sa stai, te face sa te simti bine. gasesti placere in a fi in preajma acelei persoane fara niciun motiv aparte. pur si simplu te simti confortabil in prezenta ei.

stateam si ma gandeam zilele acestea, ca am avut ocazia sa cunosc foarte multa lume. sa vizitez 2 tari diferite, sa trec prin alte doua tari, sa intalnesc oameni de la marginile pamantului. si nu glumesc cand zic de marginile pamantului.

chiar am cunoscut oameni din irlanda, anglia, franta, germania, austria, spania, italia, egipt, china, vietnam si chiar din puerto rico. oameni diferiti. cu stiluri de viata diferite. cu infatisari diferite. cu trairi diferite.

si totusi, dupa o vreme, intotdeauna primeam o declaratie care la inceput m-a uimit. si inca ma uimeste. de fiecare data mi se spunea ca sunt foarte de treaba si o persoana confortabila.

nu stiu ce inseamna asta.

cineva mi-a spus chiar ca in prezenta mea se simte frumoasa.(asta poate insemna si ca eu sunt urat si prin comparatie cu mine ea e frumoasa...)

un posibil raspuns pentru intrebarea mea, e prin prisma a ceea ce sunt eu in raport cu ceilalti. intotdeauna imi place sa cunosc omul. sa vad ce strafunduri are. sa vad cum infloreste inaintea mea. eu nu cred ca toti oamenii sunt frumosi. dar cred ca fiecare are ceva frumos in el. si mie asta imi place sa vad si sa scot in evidenta.

unul dintre sefii din birou, unde lucrez aici in italia, in fiecare dimineata ma saluta cu un: "Buna Dimineata", putin stalcit in romaneste. dar care intotdeauna ma face sa zambesc.

oare cum ar arata lumea, daca fiecare din noi am cauta frumosul din celalalt. daca am cauta ceea ce ne apropie si nu ceea ce ne dezbina...? daca am pune persoana celuilalt deasupra persoanei noastre?
dar poate cer prea mult...



7

am revenit

au trecut aproximativ 6 luni de cand nu am mai scris pe blog. si poate as fi continuat sa nu mai scriu daca nu ar fi fost o multime de prieteni si cunoscuti care m-au indemnat sa incep din nou sa postez.
recunosc ca mi-au lipsit intalnirile cu voi. mi-a lipsit scrisul acesta. si se pare ca daca nu exersezi un lucru, ai toate sansele sa iti devina strain. nu sunt eu bun la expunerea ideilor mele, sunt altii care o fac mult mai bine, dar eu nu scriu pentru ca sa ma masor cu cineva, ci scriu pentru ca imi place.

am vazut in dimineata aceasta o reclama foarte stupida: o domnisoara draguta sta la un bar uitandu-se dupa barbati. langa ea vine un tip dragut. in fundal se aude o voce care spune:"vrei sa stii daca sunteti compatibili? trimite sms cu textul: "amore, urmat de numele tau si apoi de numele lui"(se pare ca se referea doar la fete) si o sa-ti primesti raspunsul."

intradevar, dupa ce trimite tipa sms-ul, instant primeste un sms inapoi in care i se spune ca au o compatibilitate de 3%. ce se intampla in continuare? domnisoara noastra ia un pahar de pe tejghea, plin(evident), al carui continut il arunca peste baiat. acesta ramane masca. nevinovat saracu`.

ati inteles de ce reclama e stupida? nu? bine, hai ca va spun eu de ce o consider stupida(chiar daca e si amuzanta):
dragostea nu poate fi cuantificata in numere si procente. ea inseamna sa descoperi persoana respectiva, sa o cunosti si sa o alegi ca fiind parte integranta a vietii tale. si dragostea inseamna acceptare. aleg sa te iubesc.

compatibilitatea in dragoste e un termen inventat de cei care n-au stiut vreodata sa iubeasca.



24

ultima postare

am decis ca este timpul sa inchid si blogul. dupa doi ani de zile de impartasit ganduri cu voi, bucurandu-va sau intristandu-va, am ajuns la un punct in care consider ca e timpul sa ma opresc aici. nu mai am ce sa va spun.

mi-am sters contul de pe hi5 si mi-am dezactivat contul de pe facebook.

motivatia?

am descoperit ca lumea virtuala ma transforma in ceva ce nu vreau. lumea virtuala e buna intr-o singura directie. te invata sa te vinzi. si sa minti. in lumea virtuala poti fi ce vrei, mai putin ceea ce esti.

sunt doar o fatza in multime. nu sunt mai special ca altii. daca ai trece pe strada pe langa mine, nici macar nu m-ai recunoaste. e prea mare diferenta intre cine sunt eu si cine sunt eu virtual. lucru care consider ca nu e sanatos.

am ajuns sa petrec prea mult timp in lumea virtuala si sa nu mai traiesc real.

de aceea pun punct aici.

eu nu sunt la fel de puternic ca si voi. eu ma pierd prea repede si prea usor. de aceea prefer sa ies din lumea asta. stiu ca o sa fie greu, pentru ca totul e ca un drog. dar sunt increzator ca voi reusi.

renunt acum, pana nu voi ajunge sa fac greseli ireparabile.

voi lasa blogul deschis inca o saptamana, astfel incat sa aiba toti sansa sa citeasca postarea asta si sa nu aiba intrebari tampite. urasc de ce-ul.

toate cele bune,
Mihai Oaida



6

cine stie cum se vindeca o furtuna?


de cateva zile tot incerc sa scriu ceva si nu reusesc. oricat as vrea,
nu pot sa imi focalizez ideile. sa le dau curgere si logica. si ma frustreaza
lucrul asta.

nu pentru ca as fi bun in a avea logica sau curgere. mi se intampla prea des ca
ceilalti sa nu ma inteleaga, desi in mine am o logica coerenta si un fir rosu
care trece prin toate ideile care le expun.

ci pur si simplu ma frustrez la incapacitatea mea psihica de a ma exprima. poate e
si din cauza ca, aici, inteleg in italiana, vorbesc in engleza si gandesc romaneste.
poate si asta sa fie un motiv. poate fi altul, mai dureros si mult mai adanc inradacinat.

ascuns acolo in strafundurile mele, unde nu mai caut de prea multa vreme. am renuntat
sa ma mai introspectez. prea ma deprima asta. dar totusi, uneori e necesara introspectia.
fuga de probleme nu le rezolva. poate doar le schimba. sau adauga altele noi.

si ne pricepem, sau mai bine zis ma pricep asa de bine sa adun problemele si sa le
ascund sub pres, in speranta ca voi scapa de ele. dar de fiecare data cand pasesc
peste ele, le simt cum imi inteapa talpa si ma impiedica in a merge mai departe.

unele probleme sunt nerezolvabile.

altele sunt rezolvabile partial. compromisuri.

altele, cum apar, se rezolva de la sine, fara nici cel mai mic efort personal.

de as avea pricepere sa pot sa le diferentiez corect. prea mult incerc sa rezolv
probleme nerezolvabile si sa las nerezolvate cele care s-ar rezolva singure.

si uite asa ma trezesc ca imi complic existenta. macar daca ar fi vorba doar de a mea,
poate nu m-ar deranja prea tare. dar parca prea des, ajung sa complic existenta celorlalti.
sunt ca o furtuna de vara. vin pe nepregatite, stau putin si la plecare las dezastru.

cine stie cum se vindeca o furtuna?



7

invers...

aseara,
am admirat
constelatia noastra...
mai stii?
aia de ziceai
tu ca-ii caru`mic,
iar eu ca-ii "m" intors
si ne certam apoi
ca prostii
pe strada,
in drum spre...

mi-a aparut un
zambet cald
la gandurile
noastre mici:"asa-i ca o sa
ne facem mari
si-o sa lucram
si-o sa avem bani
sa ne cumparam
dulciuri
si cola la doza...?"
"asa-i..." inganam...


mai stii cand
am baut prima
noastra cafea impreuna?
stateam mandrii
ca doi oameni mari
si tineam tacticosi
ceasca in mana
cum vazuseram
noi la filmele
alea cu americani..


shugar?
nou, thench iu
si radeam apoi
ca smintitii
si-asteptam
sa ne dea cineva
oscarul pentru ce-am jucat...

dar nu ne-a spus
nimeni
ca nu se acorda
oscaruri
pentru prima iubire...



5

o sa...

... si-atunci, m-am asezat jos, mai mult prabusindu-ma. si am tacut cu toata fiinta mea. am incercat sa inteleg. dar n-am putut pricepe. totul se misca  cu o viteza ametitoare. diformitatea lucrurilor crestea in juru-mi. normalul meu nu isi mai avea baza. logica se pierduse de mult.

era o priveliste ciudata. un tablou nonconformist in care pictorul incearca sa ne convinga de rotunjimea patratului. totul a devenit mult prea complicat. linii si forme se intre-patrundeau intr-un amestec ciudat de lucruri si viata....

din frunze cresteau copaci care infloreau radacini, apa adunand praful in stanca. pene ce dadeau din pasari...
am fost coplesit. nici nu stiu cand lacrimile au inceput sa imi intre in ochi.

m-am ridicat atunci de jos, am intins mana cu teama si am inceput sa desenez normalitatea mea... o line.. un cerc.. un triunghi, un patrat... un pamant, un cer, o apa, un soare, o luna, un peste, o pasare, un copac, o floare, iar la final am desenat un om.

imi semana. l-am pus stapan peste lumea mea, lumea mea care a inlocuit abnormalitatea asta.
l-am lasat singur sa invete sa se bucure de ea. si am plecat sa transform tot universul. i-am spus ca am sa ma intorc.... ma astepta oare? i-am facut si o ea ca sa nu fie singur. ce s-a mai bucurat. fiinte incomplete fara mine....

oare ce voi gasi la intoarcere? mi-am trimis gandul inainte... dar s-a intors foarte umilit... cred ca e timpul sa dau ochii cu fiinta ce-mi seamana. oare ma va recunoaste? sper ca da. mi-am impregnat chipul in fiecare lucru ce l-am desenat. chiar si in el l-am pus... trebuie sa ma recunoasca.
e timpul sa ma intorc. mi-am terminat treaba. am zabovit prea mult... ma asteapta oare? o sa ma recunoasca? o sa...



5

dragostea ca un pahar de sare...

asa. e 14. zi de cosmar. de bucurie. de surpriza. de vis. de cadou. de ce vreti voi. e o zi speciala. pentru unii. dar si pentru altii. poate avea o conotatie pozitiva. sau doar una negativa. trebuie sa fi incult sa nu simti ziua asta. e la fel de importanta ca si facebooku`.. daca n-ai cont nu "ezisti". tot asa, daca nu sarbatoresti ziua asta esti un insensibil si nu iubesti. ever.


ma intreb daca, cei care acum sunt intr-un loc special, avand parte de un moment special, alaturi de cineva special, constientizeaza ce inseamna sarbatoarea asta a lui cupid.  fain om cupid asta. nacazul cu el era doar acela ca se indragostea prea repede si de oricine.

sarbatoarea indragostitilor? da. pentru ca multi dintre cei care azi sunt indragostiti, maine nu vor mai fi. indragostiti, evident. cand zic maine nu ma refer strict doar la ziua de 15. si da. sa sarbatoreasca acuma cu persoana actuala... ca la anu` avem prospaturi..

a te indragosti nu e acelasi lucru cu a iubi. si cred ca sunteti si voi constienti de asta diferenta. ca o relatie sa mearga ai doo posibilitati. fie sa iubesti persoana. fie sa te indragostesti de ea in fiecare zi. a doua varianta mi se pare romantica de-a dreptul. si nu imposibila.. ci doar improbabila.

azi, trecand prin centrul clujului, am auzit fara sa vreau, cum ii cununa unu pe doi. si la un moment dat zice:
"cetatean ionel, o iei in casatorie pe timp de o zi pe cetateana cordelia sa iti fie jumatate, sa iti fie sfert, sa iti fie..." si nu mai stiu ce a indrugat acolo. da` mi-a placut progresia inversa:" jumatate-sfert".. cat adevar....

dragii mei, indragostiti-va des, dar sa iubiti o singura data.

un vers din piesa asta:

While poets try to engineer definitions of love
You know all I can think of is you





3

ma pensionez.... anticipat.

Cineva m-a intrebat:" ce planuri ai de pensionare?"....
















Azi, i-as da un cu totul alt raspuns...




2

campia turzii


campia turzii-orasul in care e bine sa locuiesti.

ce afirmatii curajoase fac unii dom`le...



7

un gest frumos sau doar unul normal?

azi am fost martor la un gest care m-a pus pe ganduri. eram in autobuz si intr-una dintre statii s-au urcat o gasca de tigani romi. au mers fara nicio discutie in spatele autobuzului. nu si-au cumparat bilete. dar era ceva de asteptat.


la un moment dat, din gasca respectiva, a venit la caserita un prunc. nu cred sa fi avut mai mult de 6 ani. s-a ridicat pe varfuri, tinandu-se cu o mana de tejghea si cu cealalta mana a intins banii si a cerut un bilet. casierita, i-a luat banii si i-a dat biletul.

dar copilul n-a plecat de langa casierita. asa ca, aceasta a inceput un dialog parinteste cu pruncul respectiv:
"da` pentru cine ai luat biletul?"
"pentru mine, tanti."

in acel moment, pentru o clipa m-am gandit ca poate e un inceput de normalitate. ca se poate... ce pacat ca nu se face primavara cu o floare...

oamenii din jur au inceput sa zambeasca parinteste cand l-au auzit pe prunc. casierita i-a luat biletul si i-a dat inapoi banii si o bombonica....
nu stiu daca a procedata bine casierita. insa gestul pruncului de a-si cumpara bilet, chiar daca nu ii trebuia, pentru ca era prea mic, ma face sa cred ca mai este speranta... sau a fost doar ceva de moment?

ridic doar din umeri si ma intreb: a fost un gest frumos sau doar unul normal? 




6

macabru

o zi cetoasa. un accident stupid. victima a murit. articol in ziar. la final de articol, semnul like de la facebook...

 curiosii sa dea un click.

o familie isi va plange moarta. restul... vor transmite condoleante prin like-uri facebookiene?



3

blestem

de ce suntem nemultumiti?

chinezii au un blestem. v-am mai spus de el: "fie sa primesti tot ce iti doresti si sa traiesti vremuri interesante.."
la o prima vedere e absurd sa zici ca asa ceva poate fi blestem. e asa de frumos ambalat in ganduri bune si de dorit pentru a le ura cuiva... si totusi.

recunosc ca ma framant cu acest blestem de peste un an de zile. si subtilitatea lui m-a cucerit definitiv. stiti de ce? cand primesti ceea ce iti doresti, renunti cu atata usurinta la ceea ce ai deja. si stim foarte bine ca masuram calitativ un lucru in masura in care il pierdem.

cu alte cuvinte, abia atunci intelegi valoarea "ceva"-ului, doar cand ajunge sa iti lipseasca. pana atunci, obisnuinta te orbeste. nu realizezi cu adevarat prietenia unui om, decat dupa ce o pierzi. nu constientizezi golul care il poate casca in tine absenta cuiva, decat dupa ce renunti cu buna stiinta la acel cineva si inlocuind cu ceva-ul dorintelor tale.

iar despre vremuri interesante... well, cuvantul interesant nu inseamna neaparat ceva bun si de dorit. vremuri interesante pot insemna si zbuciumuri. si morti. si razboaie. si pierderi. si....

de ce suntem nemultumiti? chiar trebuie sa pierdem tot ce avem pentru a realiza profunzimea si plinatatea ce ne-o ofera in stare bruta si fara masura ceea ce avem?

sper sa nu trebuiasca sa ajungem acolo.

desi...



2

Sa dam ungurilor Ardealul!!!

s-a promulgat legea educatiei. numa` ce am terminat de urmarit discursul presedintelui. a spus o gramada de lucruri interesante si faine. a fost logic in ceea ce a afirmat. presupun ca sunt mai multe lucruri care raman nespuse. ca asa e la orice lege.

sunt pro? sunt contra? sunt roman? sunt anti-maghiar? ce intrebari stupide. sincer sa va spun, chiar mi-ar placea ca macar 25% din ce a afirmat presedintele tarii sa se indeplineasca. dar mi-e teama ca nu se va intampla asa. si nu doar ca mi-e teama, dar sunt perfect constient de asta.

se tot bate moneda ca daca se face "Ceva", ungurii or sa rupa ardealul de romania. daca nu se face "ceva", ghiciti ce: ungurii vor rupe ardealul de romania. in orice caz: miza e ardealul. sperietoarea e/sunt ungurii sau prin asociere UDMR-ul. care nu e partid politic ci uniune...

sunt ardelean. si stiti ce zic eu? daca minoritatile vor sa aiba scolile lor: sa le aiba. daca vor sa li se predea doar in limba lor si in comunitatile lor sa se vorbeasca doar limba lor: asa sa fie. pe mine nu ma afecteaza. de pierdut eu nu am ce pierde. in schimb ei, vor pierde enorm.

stiti de ce zic asta? pentru ca le va fi apoi f greu sa lucreze intr-o companie romana, asta asa ca exemplu. le va fi greu sa se inteleaga cu romanii care le vor fi colegi. cand vor incerca sa vorbeasca cu un roman, vor fi luati in ras din cauza dezacordurilor grave.

in momentul cand te izolezi ai de pierdut.

iar frica de secesiune... sa fim seriosi. nu noi ne-am unit si nu noi ne tinem uniti. cei care au putere de decizie la nivel mondial sunt aceia care ne dicteaza granitele. niciodata n-am fost stapani pe ceva. apropo, pentru cei care ati mai iesit din tara sau ati vorbit cu straini, nu vi se pare prea mare coincidenta cand ne tot spun ca budapesta e capitala tarii?

alta e motivatia aici. in ardeal sunt bani. in ardeal se munceste. in ardeal se gandeste. in ardeal este aur.... oare cum ar arata ardealul daca ar avea autonomia economica pe care si-o doreste? pentru ca doar un tampit poate crede ca in ardeal se doreste autonomie teritoriala... nu. vrem sa ne administram banii cum dorim.

prin legea educatiei s-au pus bazele separarii universitatii Babes-Bolyai. cel putin asta am inteles eu. asta e teama unora. asa, si? nu o sa mai fie un colos universitar? ghinion. desi eu cred ca daca se urmareste interesul universitatii si nu interesele personale, ea va dainui. din pacate, nu traim intr-o lume idilica ci intr-una umana, in care interesul propriu primeaza interesului colectiv.

stiti ceva? oare il intereseaza pe amaratul care n-are ce manca, faptul ca gyuri si iuan nu mai merg la aceeasi scoala? nu prea cred. in schimb, prin separarea apelor, se poate arata cu degetul spre celalalt ca fiind vinovat pentru situatia mea grea.

e normal. tu esti de vina. pentru ca esti diferit. sau cel putin te percep diferit... si pentru asta te urasc. restul sunt detalii...

imi placea reclama de la Diesel: be stupid! sunt sigur ca nu o sa va placa gandurile mele care lovesc in amorul de roman-verde al unora... dar ce sa zic: hai, fiti Diesel!!!

p.s.: sa dam ungurilor ardealul... sa ne stim scapati de o grija...



6

aici sunt banii dumneavoastra...

pe finalul anului 2010 am fost plesnit de genialitate. si m-am gandit la ce as putea inventa daca as fi fost un inventator? si nici nu a fost nevoie de prea mult timp de gandire. raspunsul mi-a venit instant. ca si ness-ul meu 3 in 1, din care trebuie sa beau 3 pliculete ca sa simt ca beau 1. dar asta e alta treaba.


raspunsul mi-a survenit intr-una din zilele cand mergeam la lucru servici. fiind in masina, proprietate nepersonala, neaflata in dotarea mea, necondusa de mine, dar in care mi-am rezervat locul mortului cel mai special si mai drag mie.

de ce are nevoie un sofer? 1. de o masina functionabila; 2. de combustibil; 3.o destinatie; 4. gps; 5. detector de radar. si banuiesc ca ar mai fi cateva chestiute. si aici intervine genialitatea mea. as inventa un dispozitiv care ar ajunge sa fie obligatoriu in orice masina care circula pe drumurile din Romania.

v-ati dat seama la ce ma refer? mai vreti niste hint-uri? ok. ce au toate drumurile din Romania in comun? gropi. mai mici, mai mari, mai rotunde, mai ovale, in perechi, dezperecheate, mai adanci, mai superficiale, mai ascunse, mai la vedere, mai vechi, mai noi, mai de calitate. cred ca am putea fi singura tara care ar putea promova un sistem de clasificare a drumurilor folosind un soi de punctaj ca si la hoteluri.

doar ca aici nu am folosi stele ci gropi. de exemplu: sosea de 1 groapa. inseamna ca e drum care are minim o groapa in care risti sa ramai doar cu volanul in mana.  sosea de 2 gropi, inseamna ca sunt sanse de slalom. si asa mai departe.

revenind la inventia mea daca eram inventator. stiti ce as fi inventat? un detector de gropi cu gps incorporat!
eu zic ca e o idee geniala si s-ar vinde ca painea calda. i-as pune si o voce feminina, sezuala, care sa anunte dragastos:"dragule, stii, in 5 metrii , vireaza brusc stanga, si apoi tare dreapta... dar daca esti curajos, mergi drept inainte...."(asta pe principiul: cine e mai tare? drumul sau masina?)

radem cu pofta. zambim amar. cel putin mai avem speranta. avem mai putin de 2 ani pana vine sfarsitul lumii. stiti voi, ala din 2012. da` nu va stresati prea tare. ca daca nu il prindem pe ala, sigur o sa apara altul si apoi altul si tot asa... pana ne-om stinge noi cumva...
omul piere... groapa, ramane?