14

Ce faci? Mimez...


suntem niste brute. nu ne mai pasa de aproapele nostru. mimam o empatie de fatada... si cat de bine ne pricepem la a mima: mimam ajutorul, mimam consiliere, mimam bucurie, mimam tristete, mimam ascultare, mimam rebeliune...si lista poate continua. singura chestie care nu reusim sa mimam e sa ne mimam pe noi...
o fata, venita din moldova... aka republica moldova, mi se plangea la un moment dat ca noi romanii suntem ciudati. am inceput sa rad, crezand ca e o gluma, dar cand am vazut ca ea ramane serioasa si e jignita de rasul meu zgomotos, m-am oprit brusc si am intrebat-o de ce zice asa ceva? la care ea imi povesteste:
" pai, veneam de la magazin si in curte (n.red. curtea caminului din marasti) ma intalnesc cu un cunoscut care venea spre mine:
el: salut.
eu: salut.
el: ce mai faci?
eu: pai nu ma simt foarte bine ca...
si spre stupoarea mea m-a lasat vorbind singura. eu ma oprisem in drum cand m-a intrebat ce mai fac si eram pregatita sa ii spun ceea ce fac, dar el a continuat sa mearga. m-am simitit foarte jignita"


si continua sa imi spuna ca noi adresam cuvinte si intrebari fara sa ne intereseze raspunsul. cladim relatii de fatada, doar ca sa nu apara momente ciudate cand ne intalnim pe strada. ca pentru noi "ce faci?" e de fapt un al doilea salut si nu se asteapta raspunsul la intrebare, pentru ca nu ne intereseaza.

daca stau si ma gandesc, are dreptate. ce faci-ul care il spunem noi, nu prea are valoare de intrebare ci mai mult de pseudo-relationare. pentru ca daca ar avea valoare de intrebare si chiar am sta si am asculta raspunsul, asta ar insemna sa relationam cu persoana respectiva. sa acceptam invitatia in lumea ei. sa luam contact cu durerile si bucuriile ei. dar cum sa iei parte la asa ceva cand esti satul de ale tale?

probabil de aceea suntem asa buni la mima. mimam intrebari si raspunsuri si toti se simt bine. mai bifam o relatie "buna". si la finalul zilei, cand rememoram activitatile si relatiile cladite si suntem fortati sa fim sinceri cu noi... plangem in ascuns ca suntem singuri.

am auzit pe cineva spunand ca:" dintre toate lucrurile, cel mai greu de mimat mi se pare a fi adevarul. mai am un pic si reusesc sa il mimez si pe acesta..."



3

Disecarea lui Mishu

sunt multumitor pentru prietenii mei care se gandesc la mine si decid sa imi faca daruri asa de minunate. in continuare vreau sa va prezint un dar ce l-am primit de la o prietena scumpa care din cand in cand ma tachineaza si o tachinez... ca sa nu ii raman dator:D
aseara mi-a trimis o disecare a personalitatii mele, care mi-a placut f mult si este si f aproape de adevar... nu chiar in totalitate, greseste in 2 locuri... in rest a atins ceea ce trebuia.
va invit asa dar sa ma descoperiti prin ochii prietenilor mei:

"Mishu..odata am incercat sa ii zic “MISH”, si mi-a placut..poate si lui, doar pentru k asta demonstreaza inca o data felul lui de-a fi…
Si care e felul lui de-a fi?
Aaa…pai incearca sa fie mult…si ii iese..nu e prea misterios, dar nici nu lasa pe toti sa il descopere fara pic de efort..atunci ar fi probabil prea la indemana oricui…
Daca il vezi in cadrul serios e cel ce asculta si face cate un comentariu curajos si bine punctat, fara sovaieli; in mijlocul unui grup…nu e cel ce tace, e cel ce zambeste, e sarcastic si glumeste mult…

…s-ar putea chiar sa te enerveze la culme daca nu esti obisnuit cu un om ca el..o sa zici din prima k e vanitos..si e, dar nu chiar asa de vanitos cum ti se pare la prima vedere. Nu trage concluzii inca…e mult mai mult decat atat…

Dupa glumet, cred k urmatorul aspect evident, dar din nou, exagerat de multi care citesc doar titlul si nu si indicatiile de aplicare a unui tratament anti-depresiv(pana si comparatia e o metafora) e aparentul misoginism.

Nu rade de fete, rade cu ele, le tachineaza, ii place sa piste si sa provoace, ii plac jocurile de genul asta, dar stai linistit, stie aprecia un raspuns intelept din partea unei fete (chiar daca in momentul asta i se pare prea mult sa spun asta), poate e asa doar ca sa provoace cat mai multe sa ii raspunda satisfacator, pentru a le aprecia cat mai mult, dar spre dezamagirea lui, si spre confirmarea acuzarilor lui usturatoare asupra fetelor, multe se opresc inainte de a-si fi dus sarcina inmascata la bun sfarsit..chiar si atunci continua sa spere…pentru k e si el un dependent de speranta.

Cred ca paragrafele astea trebuiesc sa aiba totusi o legatura intre ele, deci dupa ce am zis ce e cel mai evident, apoi am introdus ceea ce e tot evident dar ambalat in intentii tainice o sa trec la punctul lui forte… nu, nu e capacitatea de a te face sa razi, nici aceea de a oferi un sfat asa de la locul lui, nici macar aia de a te certa exact in mijlocul sfaturilor minunate…astea sunt prea evidente, el e “ascuns intr-un loc tainic, ca in adancimile pamantului” Acolo nu o sa ti se para dur, nici rau, nici categoric.

Acolo o sa vezi un om visator ce cauta frumosul, il urmareste si incearca sa il arate tuturor dupa ce il gaseste. Are bucuria unui copil si inima unui indragostit. Ceea ce tu ai putea caracteriza drept “dur, rau si categoric” e reactia lui pentru atitudinea celor care refuza efectiv frumosul, a celor ce lasa seninatatea si sinceritatea sentimentelor si adopta o forma incapatanata impotriva viselor si credintei pline de promisiuni inaltatoare.

E un visator realist, unul care e dezamagit usor si ranit de indiferenta sensibilitatii fata de luncrurile cu adevarat minunate. Dar nu, nu te judeca numai daca ii ceri, nu se crede perfect, mai mult decat judeca pe cei din jur se judeca pe sine…se condamna ca nu face destul, se acuza si pentru partea lui evidenta si pentru cea ascunsa…de aceea de multe ori o sa crezi ca e dezamagit de viata, e dezamagit, dar nu de viata, ci de incapacitatea omului de a se bucura de ea.

Chiar pot sa iti zic cum se simte in momentul asta…bine:D . Nu se gandea ca poate fi citit de cineva cu asa exactitate cu care citeste si el pe altii (nu ca l-as fi citit eu cu exactitate, dar cu exactitatea cu care citeste si el, sau pe acolo:-“), pentru ca e fascinat de oameni, de povestile lor, de gandirea lor si de interesanta miscare de idei si sentimente ce roieste in jurul lui.

Asculta tacerea si o intelege si pe ea.

Acum chiar se asteapta la ce urmeaza…k shtie k efectul de roz e de la ochelari…
Pentru ca ying nu e complet fara yang, pentru ca albul un e alb decat in prezenta contrastanta a negrului, pentru ca ziua e cea mai luminoasa abia cand iti aduci aminte de noapte, o sa iti zic si ceea ce s-ar putea sa nu iti placa la el: oscileaza, dar nu fara explicatie; s-ar putea sa renunte pentru ca ajunge sa se oboseasca si te lasa in voia mintii tale, scrashnind din dinti insa stiind ca daca ar putea sa te ajute mai mult, ar face-o si ii e ciuda ca nu te lasi ajutat.

E un perfectionist, si niciodata un o sa considere asta un defect…ci doar o datorie.
Deseori simte atat de tare nevoia de afirmare incat isi lasa inima sa il acuze abia cu intarziere…dar mereu o face. E atat de sincer incat s-ar putea sa te doara ca te cunoaste prea bine, te cunoaste pana in rarunchii pe care ii ti ascunsi chiar si de tine.

Ii plac regulile, desi ii place sa le incalce doar ca sa se simta un neadecvat al regulilor, cat despre stil, e clasic, dar ca sa nu se simta clasic, mai vaneaza ici si colo cate o influenta dintr-un stil diferit. Ii place rutina, desi ii e frica sa nu ramana in ea. Iar cand vine vorba despre dragoste, el e indragostit de dragoste. E un optimist, insa i se pare prostesc, asa ca se hotaraste sa fie pesimist, ca apoi sa isi dea seama k e un optimist-realist si pesimist –increzator nu poate sa il descrie, pentru ca el nu imparte niciodata 50-50.

A, da, si se plictiseste destul de repede, are simtul datoriei, dar in momentul asta s-a descoperit destul. Se simt bine, dar crede k prea mult cand deja da pe afara e imbuibare.

Nu cred k poti descrie un om in cuvinte, pentru ca ele sunt mult mai prejos decat intentiile mintii, poate mintea are o limba a ei care inca nu ni se face descoperita…dar pe undeva prin sfera atmosferei acestor cuvinte o sa gasesti personalitatea lui Mishu;

...si ca sa termin intr-un stil clasic, o sa raspund micului semn de intrebare din introducere…de ce ii place MISH? Pentru ca e dragalas si alintat, in acelasi timp cunoscut dar poate numai de cei care isi iau timp sa se gandeasca la el.
"



2

hero, looking people in need of help

dear mishu,
eu nu intru in perioada luni-vineri pe calculator decat la scoala, dar acuma am intrat cu gandul la tine. stii de ce? ades cand ma spal pe dinti imi amintesc de tine si m-am gandit sa-ti scriu ca nu esti pe mess;)) ai scris o data pe blogul tau ceva despre rutina. ca detesti sa faci aceleasi lucruri in fiecare zi si ca pana si sa te speli pe dinti in aceeasi directie nu-ti mai place:D
legat de ce ai scris tu acolo am experimentat si eu in ultima vreme...mi-am schimbat felul de a merge spre scoala si chiar drumul(adica merg pe jos desi imi ia 50 minute si merg tot timpul pe altundeva), combinatia de pijamale, ma spal pe dinti tot timpul diferit, am renuntat la vechiul obicei de a face dus...(glumesc:)) dar tot o fac altfel), ora de teme difera in fiecare zi...si cam atata imi amintesc acuma.
dar sa stii ca iesind din rutina zilnica te simti mai confortabil in pielea ta, mai creativ, merita sa faci asta. cred ca ce ai scris tu pe acel blog, desi nu-mi amintesc nici titlul, m-a influentat si am retinut ceva scris special pentru mine :D sau cel putin eu asa am luat-o.
avand in vedere ca ieri m-am culat la 11 azi o sa incerc sa nu stau dupa 10 jumate:D
deci, somn usor!


acesta e un mail care l-am primit de la o prietena foarte scumpa:) care m-a incurajat prin ceea ce mi-a scris.
ma bucur cand pot influenta vietile oamenilor in bine...



4

Pierdut X.... help?


de ce????????????
urasc intrebarea "de ce?" uneori... ma simt asa de penibil sa storc durerile de la persoanele dragi mie doar pentru ca vreau sa le ajut.
si mi-am promis ca nu voi mai incerca sa ajut daca nu mi se cere ajutorul. dar nu ma pot abtine.altruismul meu ma obliga.
de prea multe ori aud strigatul surd si mut de ajutor. ma uit in ochii vostri care rad si vad lacrimile de durere din ei. sunt momente in care ma fac ca nu observ.
imi place sa cred ca pot citi in oameni trairile lor, aspiratile si nimicurile care le contureaza fiinta. nimeni nu ma crede. dar cand ajung sa aiba o discutie mai acatarii cu mine, raman uneori socati.
vorbeam cu cineva aseara si ii spuneam ca fiecare dintre noi avem cate un dar. unii au o gandire analitica foarte buna, altii o procesare a informatiilor la o viteza fenomenala, altii prin simpla prezenta ofera caldura grupului, altii printr-un simplu zambet aduc lumina pe fetele celorlalti, altii stiu sa te ia de mana si sa iti cuprinda inima... fiecare avem un dar. nu m-a crezut. sau nu a vrut sa conceapa.
cred ca frica de a-ti descoperi darul si durerea de a nu fi acel dar pe care il vroiai... ne paralizeaza cautarea.
darul meu?
ma uit la tine si te simt.
asa ca daca vreodata o sa ma surprinzi ca stau si te privesc indelungat... nu e pentru ca ma holbez la tine... ci pentru ca in acel moment sunt conectat la ce simti tu si ceea ce vei vedea pe fata mea...
as propune o petitie prin care sa anulam intrebarea "de ce?". eventual sa o inlocuim cu "ce?" sau "cum?"
nu ma intreba de ce sunt aici... mai bine intreaba-ma cum ma poti ajuta sa ma ridic sau ce am nevoie pentru a zambi din nou...



2

despre politica si trenuri deraiate sau despre politica trenurilor deraiate


gata. era nevoie sa deraieze un tren ca sa avem din nou alte stiri in care sa nu fie infierat presedintele, dar parca le-a pus Dumnezeu mana pe cap jurnalistilor: au deraiat 2 trenuri, la intervale de cateva ore... de asta era nevoie... si acum sa vedem cum vor face legatura cu presedintele sau guvernul Boc... oare care dintre ei or furat suruburile? cred ca fratele presedintelui...

sunt asa de satul de circul asta politic... cineva zicea ca daca repeti indeajuns de mult o minciuna, aceasta va capata valoare de adevar.

zilele acestea, de fapt in ultimele luni, s-a dus o lupta crancena pentru discreditarea presedintelui... nu zic ca e el om curat ca lacrima si ca e o victima inocenta, ca sunt sigur ca si el le are pe ale lui.. dar nici chiar in halu asta. pai daca mananca cu mana stanga ceva, repede va fi catalogat ca si comunist, stiti voi: stanga->comunisti.
unele chestii sunt chiar tampit de puerile si totusi se insista sa se faca din tantar armasar ca poate asa ne vom gandi si noi la calarit....

in fiecare an deraiaza cate-un tren. dar nu se ia nicio masura. intr-o vreme stiam ca ar fi fost pregatit un act normativ prin care ar fi primit amenzi cei de la centrele de colectare a fierului vechi daca ar fi cumparat materiale care provin de la caile ferate. well, pare-se ca rumanii pot fura in continuare, cata vreme se primeste fierul acesta....

am auzit candva o stire tragi-comica: doi biciclisti circulau noaptea din directii opuse, s-au bagat unu in altul si au murit amandoi...
masinile se pierd in gropile din sosele, trenurile deraiaza, vapoarele se scufunda sau sunt luate in custodie de pirati, avioanele se prabusesc la decolare, submarinele raman fara aer....
esti inclinat sa crezi ca nimic nu mai e sigur. asa ca mai bine stai acasa, deschizi browser-ul de net, citesti de accidente si zici un: "ce bine, ca nu am fost eu acolo..." iti sorbi linistit cafeaua si continui sa interactionezi cu oamenii virtual, pentru ca ce e virtual nu are cum sa iti faca rau.

pentru cei care ati obosit sa ganditi, astea doua sunt concluziile postului de azi:
o minciuna repetata destul de mult ajunge adevar.
daca nu esti gata sa iti asumi riscuri, nu esti pregatit sa traiesti



9

A apartine...


au trecut 10 zile... 10 zile de cand nu mi-am mai golit gandurile pe blog. 10 zile de adunari si scaderi, de inmultiri si impartiri, de eliminari si adaugari de ganduri...
unul dintre nepotii mei, la cei 3 anisori si ceva, foloseste un vocabular f bogat pentru varsta lui. recent l-am auzit folosind cuvantul apartine... pentru mine, cuvantul apartine e asa de greu, are atata semnificatie, dar el, l-a folosit doar pentru a arata intr-un mod simplu ca un lucru e a lui si doar a lui si nu il da la nimeni...
oare noi alegem sa apartinem cuiva? sau ne lasam tarati in invalmaseala asta a timpului si ne trezim ca vrem sa ne petrecem timpul doar cu cineva anume, sa-i sorbim fiecare cuvant, sa fim insetati de prezenta acelei persoane...
a apartine cuiva inseamna sa renunti la tine, sa renunti la orice drept de proprietate asupra persoanei tale. vorba cantecului:"acum sunt mai pustiu ca-ntotdeauna, de cand ma simt tot mai bogat de tine..."
sa rupi in fiecare zi din tine si sa daruiesti celeilalte persoane dar sa iti pastrezi personalitatea si farmecul. e oare posibil?
sau pe masura ce apartinem cuiva, ne lasam transformati in ceea ce doreste cel/celei caruia ne suntem dati?
sa fie oare iubirea doar o extensie a apartinerii careia ii adaugam transformarea?
am ajuns la concluzia ca atunci cand iubim, fara sa vrem, ne lasam modelati in celalalt...
si probabil suferinta neiubirii de-acolo vine, din faptul ca nu mai apartinem nimanui, ca transformarea noastra nu mai are loc, ca a fost lasata neterminata si stim ca nimeni nu va putea duce acea transformare pana la capat, doar cel care a inceput aceasta modelare in noi...
ma simt ca un lut pus pe roata olarului ce se invarte in gol... o forma neterminata care se roteste asimetric si bucati din mine cad in lipsa olarului... olarul e de mult dus...
desi ma consider o persoana independenta... imi place starea de interdependenta.. atunci cand apartin cuiva...
pana si Adam s-a simtit singur...



11

Tu ce mai visezi?


vorbeam aseara cu un prieten, care imi zicea printre altele ca oamenii viseaza sau incep sa viseze in jurul ore 5 a.m. . instant m-am revoltat. adica cum? daca ma trezesc la 4:30, nu mai visez in noaptea respectiva? dar daca ma pun sa dorm la 5?
asa ca, pentru a-mi scurta nedumeririle, azi-noapte
m-am culcat la ora 5. eram curios sa vad daca e adevarat ce zice.
well pot sa va zic ca se inseala. pentru ca am visat. si am visat in modul meu firesc: un vis frumos care se sfarseste in cosmar, sau un cosmar care se sfarseste in vis frumos.
de exemplu azi-noapte am visat, vb vine azi-noapte, de fapt azi-dimineata, am visat ca am furat o masina, o dubita, si nu prea avea frane, iar la o trecere de pietoni, aia de la Pavel Dan(pentru cunoscatori) n-am putut frana la timp si am ras o alta masina care oprise. in timp ce treceam pe langa masina respectiva, imi dau seama ca pe trecerea de pietoni era un politist...
a urmat o urmarire de 2 minute... pentru ca oricum aveam de gand sa opresc... si i-am zis politistului:"bah baiatu, uite cum sta treaba: permis n-am, masina nu-i a mea, accident am facut... de politie am fugit, am o intrebare: cum ne intelegem?"
surprinzator... s-a rezolvat fara a sa platesc nimic. poate nu e surprinzator deloc.
imi place sa vorbesc cu prietenii mei despre vise si sa incercam sa le explicam. daca ar fi sa imi explic visul asta ar fi asa: imi place si vreau sa incalc regulile, dar nu doar asa de forma ci la maxim, iar cand sunt prins am norocul de a fi prins de persoane care se afla in aceeasi oala cu mine si nu prea pot avea mare control moral asupra mea... sau poate doar imi place sa fur masini.



15

a good joke :-<

"Am auzit candva o gluma: un om merge la doctor. ii zice ca e deprimat.ii zice ca viata ii pare dura si cruda. ii zice ca se simte singur intr-o lume amenintatoare in care ceea ce se afla inainte, viitorul, e vag si plin de incertitudini. doctorul ii raspunde:"tratamentul e simplu. marele clovn Pagliacci e in oras diseara. du-te sa-l vezi. asta ar trebui sa te inveseleasca." omul izbucneste in lacrimi si ii zice:" dar doctore... eu sunt Pagliacci." buna gluma. toti rad.se aud tobele batjocoritoare. cad cortinele. se face intuneric."

"Heard a joke once: Man goes to doctor. Says he's depressed. Says life seems harsh and cruel. Says he feels all alone in a threatening world where what lies ahead is vague and uncertain. Doctor says "Treatment is simple. Great clown Pagliacci is in town tonight. Go and see him. That should pick you up." Man bursts into tears. Says "But, doctor...I am Pagliacci." Good joke. Everybody laugh. Roll on snare drum. Curtains. Fade to black."

pentru cei care nu stiti, acest paragraf e preluat din filmul Watchmen.

aici e fragmentul video



...



10

un om = un erou?


sunt zile cand iti vine sa spargi totul in cale: calculator, monitor, televizor, vesela, geamuri, usi, relatii, oameni... totul intr-un acces de furie incontrolabil, cand detii o forta bruta, barbara,care te face sa te simti puternic.
uneori e singura data cand simti cu adevarat puterea.
intr-un fel sau altul toti tanjim sa fim puternici. toti vrem sa fim super-oamenii de care lumea vorbeste, sa trecem prin viata fara sa ne pese ca am putea fi raniti sau vulnerabili...

imi plac desenele si filmele cu eroi si super-eroi. in fiecare poveste cu eroi, sunt puse in evidenta calitatile eroului, caracterul lui, dar lucrurile astea nu il fac un erou. ci erou devine doar in momentul cand isi infrunta vulnerabilitatile. cand nu fuge de ele ci sta si le infrunta.

Ganditi-va la Superman, niciodata nu da inapoi dintr-o lupta, chiar daca adversarul sau are kriptonita, singurul element care il vulnerabilizeaza pe omul de otel si il face sa sangereze ca si unul dintre noi.

intalnirea cu anti-eul tau, cu elementele care iti pot dauna, intotdeauna te va aduce in pragul anihilarii tale, dar terminarea bataliei iti va contura mai clar imaginea a ceea ce esti.

zilnic ne confruntam cu situatii identice in care reactionam diferit de fiecare data, sau doar la fel. uneori nu e destul sa fi eroul tau ca sa treci peste anumite situatii, momente cand your best ain`t good enough, si atunci ai doua, doar doua solutii: fie neputinta ta te va infuria si vei vrea sa iti eliberezi furia pe tot ce te inconjoara si vei abandona lupta; fie iti intelegi vulnerabilitatea si o infrunti cu toata neputerea ta si nu te intereseaza ce se va intampla, esti constient doar de faptul ca tu trebuie sa duci lupta respectiva.

un lucru interesant: cand esti vulnerabil, cei din jurul tau se pot relationa mai usor fata de tine si iti vor sari mai repede in ajutor. cine ar vrea sa ajute un super erou care nu are nevoie de ajutor?

traim un trend in care ni se sugereaza ca eroii adevarati nu mai sunt cei care au o forta bruta imensa si sunt plin de muschi sau au un creier superdezvoltat, ci ni se spune ca fiecare dintre noi e un erou si ca eroul e omul cu deficiente si falimente care se ridica si face ceea ce trebuie chiar daca s-ar putea sa se piarda in timpul procesului de rezolvare a problemei.... ca erou e cel caruia nu ii e frica sa se deschida si care isi arata emotivitatea si nesiguranta.

nu cred ca toti suntem eroi. daca toti am fi eroi, cine ne-ar mai face sa ne simtim speciali?

stiti ce?fiti voi eroii mei si lasati-ma pe mine sa fiu cel care va aplauda.



8

"bunul" samaritean...


cum am ajuns aici? unde am gresit? cine ne-a pervertit in halul acesta?

acum ceva vreme, sa tot fie vreo 10 luni, ieseam de la firma unde prestam serviciul "in folosul comunitatii" si ma indreptam spre Calea Turzii,ca sa merg acasa folosind transportul in comun:"ia-ma nene". apropiindu-ma de Regionala, vad o batranica chinuindu-se sa isi duca plasa plina de zarzavaturi. cand am vazut-o, a inceput in mine o adevarata lupta: sa o ajut? sa nu o ajut?

vezi tu, in mine analizam foarte logic motivatia in a o ajuta: are nevoie de ajutor. de ce sa o ajut? oricum nu primesc nimic; da` poate nici nu are nevoie de ajutor, ce-or sa zica ceilalti cand or sa vada ce fac? nu vreau sa ma fac de rusine....

si multe alte ganduri de genu asta imi strabateau fiinta. intr-un final, mi-am luat inima in dinti, m-am apropiat de dansa si am intrebat-o:" va pot ajuta cu ceva?" femeia se uita la mine mirata si ramane blocata vreo cateva secunde... dupa care imi zice:"plasa... ii un pic grea si eu am probleme cu respiratia..." i-am zambit si am apucat plasa si ne-am continuat drumul.

dar va jur ca era speriata.

ne-am inteles sa o ajut sa isi duca bagajele pana in statia de troleu, deoarece ea de-acolo lua nu stiu ce troleu si era pe deasupra si in drumul meu.
cei 120 de metrii cat am ajutat-o, au fost cei mai lungi din viata mea. mi-a parut rau ca o ajutam. a inceput o discutie penibila si fortata.

am ajuns in statia de troleu si s-a urcat in primul troleu care se intampla sa intre in statie. sunt sigur ca nu era troleul ei. dar vroia sa scape de mine.

pentru prima data m-am simtit ca si un infractor. am provocat frica si nesiguranta fara sa imi dau seama. am vrut sa fac un bine si mare mi-a fost mirarea cand mi-am vazut rasplata...

sincer, nu e prima baba pe care o ajut. si niciodata nu am cerut sau asteptat ceva de la persoanele pe care le-am sprijinit, dar pana acuma nu mai fusesem tratat in felul acesta. mi-a fost rusine de mine.

in fiecare din noi exista bunatate si dorinta de a ajuta. dar nu ne place sa fim ajutati. adica vrem sa fim ajutati doar in anumite conditii: te platesc ca sa ma ajuti; cu alte cuvinte: eu decid cat ma ajuti si cum ma ajuti.

am devenit atat de paranoici incat cautam motivatia ascunsa in spatele oricarui gest altruist??
cred ca lumea s-a prea telenovelizat sau otvelizat... sau ceva s-a intamplat.
cum am ajuns aici? unde am gresit? cine ne-a pervertit in halul acesta?



24

Luceafarul reeditat. partea a.


A fost odata aici, pe net
A fost ca niciodata
Un foarte prea ciumeg baiet
Shi-o mica pitzipoanca

Shi erau ei cate-unul la parintzi
Deshteptzi ji toate cele,
Cum este caria-ntre dintzi
Shi scroafa-ntre purcele.

Shi se iubeau ei mult asa
Pe net, virtualiceshte
Ca era mai uratica ea,
Iar el se fastaceshte.

Dar intr-o zi se intampla
Sa nu se mai vorbeasca
Iar ea nervoasa se plimba
Shi incerca ca sa gandeasca.

“ascuns nu-i, ca-l cautai
Ji buzz-uri ii dadui gramada
De ma-nshala, eu il tai
Ji pun de-o marmelada”

Shi se tot muncea ea
Ca sa gandeasca
SHi intruna planuri ishi facea
Cum sa-l mai casapeasca.

Dar, dintr-odata la geam
Se-aude o cantare:
“Cine-i mare barosan?
Numa` io sunt cel mai tare”

Se ridica ea indignata
De pe patu-i tron inalt
Puse “busy” ji “plecata”
Shi se repezi la geam.

Shi ce mare-i fu mirarea
Cand vazu pe geam mertzan
Shi–un baiat imbracat in tzoale
Semnate : “Giorgio ARMAN”



18

Frustrare


urasc rutina. urasc sa fac aceleasi lucruri intr-o ordine prestabilita de obisnuinta cu care imi este comod creierul. urasc sa ma spal pe dinti in acelasi fel, cu aceeasi mana, incepand periajul in aceeasi directie de fiecare data. urasc sa deschid aplicatiile din calculator, care le folosesc, in aceeasi secventa de ordine. urasc sa imi fac cafeaua in acelasi fel in fiecare dimineata. urasc gustul covrigului cu sare care il mananc dupa ce imi beau cafeaua. urasc pana si faptul ca mananc covrigul dupa ce beau cafeaua...

si totusi.. le fac. ma simt mai confortabil in rutina. nu trebuie sa gandesc in plus. nu imi stric neuronii aiurea. si daca nu le fac in ordinea in care m-am invatat, simt ca parca ceva ar lipsi...
mai nou am vreo 8-9 tricouri albe la fel. ca sa nu ma mai gandesc ce culoare sa imbrac azi.

la serviciu... intr-un timp relativ scurt imi dezvoltasem o rutina: ajungeam in birou, imi puneam geanta sub masa, dadeam buton de pornire la calculator si monitor, imi dadeam jos haina, mergeam in bucatarie si imi faceam o cafea, ma intorceam la biroul meu, porneam aplicatia si munca din ziua precedenta si apoi ieseam pe balcon si imi beam cafeaua, abia apoi ma intorceam si ma apucam de munca...

in fiecare zi la fel. niciun strop de altceva.

cel mai frica imi e de rutina in casnicie. de plictiseala. de organizare a tot. de lipsa spontaneitatii. inevitabil voi ajunge acolo. mintii mele ii este mai comod sa lucreze in tipare. probabil de-aia categorisesc oamenii, trairile, relatiile, realitatile...

cineva imi zicea ca ma contrazic. eu? pe mine?... daca ai sti...