AmarAciUNi.
daca nu gandesti, daca esti superficial, daca viata e o gluma pentru tine, daca nu te intereseaza problemele de oameni mari, daca ai mintea de copil rasfatat... te rog, nu citi postul meu de azi. e prea greu de inteles pentru tine.
azi nu am nimic de spus. nimic de afirmat. nu e ca nu vreau sa gandesc, ci nu stiu daca are rost sa imi stric neuronii pe gandit. traiesc in mijlocul unei societati care refuza sa gandeasca. si chiar atunci cand gandeste, o face prost.
alegem sucit si apoi ne vaitam ca drumul nostru e prea greu, crucea prea grea, nimeni nu ne intelege... ce e de inteles? alegerile sunt usor de facut. cu consecintele e mai greu de trait.
vrem sa atingem culmi, inaltimi..sa devenim... dar nimeni nu mai e dispus sa plateasca pretul pentru asta.
pentru a ajunge sus, nu exista scurtaturi... nu exista telescaun... trebuie sa urci tu singur, cu rucsacul in spate. pas dupa pas... unii tremurand, altii in genunchi... dar trebuie sa urci.
nu mai sunt modele demne de urmat. nu e de mirare ca avem generatia de deprimati si nemultumiti si nihilisti... autodenumiti emo... ca cica ar fi emotivi...mda.
sti ce mi se pare interesant? nu e nimeni vinovat. sau daca exista un vinovat, ala tot timpul e celalalt. niciodata eu. ci celalalt. asumarea vinovatiei inseamna pedeapsa... uhm.. nu sunt masochist ca sa imi doresc pedeapsa.dar sunt sadic... sa sufere celalalt.asta e mentalitatea prezentului.
si ce e mai grav... e complacerea." pai ce sa fac? las` ca merge si asa..."
cu totii suntem constienti ca trebuie schimbat ceva. trebuie reformat ceva. ciudat termenul asta, a reforma... a re-forma, a re face, a aduce inapoi forma de dinainte, sau pur si simplu a lua lutul si a face alta forma...
trebuie reformata societatea. trebuie reformata gandirea. reformata persoana. persoana cui? a celuilalt, fireste. eu sunt bun. nu? gandirea cui? care societate? nu societatea din care fac si eu parte? dar cum sa o reformam in asa fel incat eu sa fiu neatins? a si sa nu uitam. eu nu am "chef" sa o reformez... sa o faca altul...
privim cu emotie la caracterele trecutului. oameni puternici. modele de urmat. dar ce nu vedem, e pretul pe care fiecare dintre ei l-a platit pe drumul devenirii...
oare ce fel de oameni am fi daca am trai dupa motto-ul carpe diem dar numai in relatie stransa cu nihil sine Deo?